Pârâta avea posibilitatea legală de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale la instanţa de fond, până la prima zi de înfăţişare.
(Secţia comercială, decizia nr. 280/6.02.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 5.931/27.06.1997, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. „M.K.S. E.”-S.R.L. dispunând obligarea pârâtei S.C. „H.I.”-S.R.L. la plata sumei de 2.433.600 lei, datorii contractuale, precum şi la 248.360 lei, cheltuieli de judecată, fiind respins capătul de cerere privind despăgubiri derivând din dobânzi bancare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că pârâtei îi revine, în baza contractului de licenţă nr. 1.678/1.02.1994, obligaţia achitării casetelor video închiriate, în temeiul art. 6-7 din Legea nr. 76/1992, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente. S-a concluzionat că solicitarea privind plata dobânzii bancare de 125% anual este nefondată, în convenţia părţilor nefiind prevăzută decât clauza penală privind plata de penalităţi de întârziere în situaţia nerespectării termenului de scadenţă.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, arătând că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală, instanţa de fond neavând competenţa teritorială în soluţionarea litigiului. S-a învederat, totodată, că pretenţiile deduse judecăţii nu au fost dovedite în vreun mod.
Analizând actele cauzei, tribunalul reţine că excepţia necompetenţei teritoriale este nefondată, pârâta apelantă având posibilitatea legală de a invoca o atare excepţie la prima zi de înfăţişare, când a fost soluţionat litigiul pe fond, respectiv la data de 27.06.1997, dată la care a fost legal citată.
Pe fondul litigiului, tribunalul reţine că acţiunea dedusă judecăţii, respectiv pretenţiile băneşti ce au format obiectul cererii de chemare în judecată, nu au fost dovedite în condiţiile art. 46 Cod comercial.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi admis.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
