Competenţa teritorială. Legea nr. 76/1992.


Potrivit Legii nr. 76/1992, republicată,creditorul urmează a solicita instanţei competente, în a cărei rază teritorială îşi are sediul debitorul, pronunţarea unei hotărâri privind obligarea debitorului, pus legal în întârziere şi aflat în incapacitate de plată, la plata sumelor datorate.

(Secţia comercială, sentinţa nr. 1.454/9.04.1997).

Prin acţiunea introdusă la data de 10.03.1997,S. C. “A.A.”-S.R.L. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC. “N.” – S.R.L. Botoşani la plata sumei de 1.420.000.000 lei, reprezentând contravaloare marfă, plus 323.760.000 lei, reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 068/12.04.1996, pârâta s-a obligat să livreze cantitatea de 1.420 tone porumb, reclamanta urmând să achite contravaloarea acesteia.

Reclamanta a mai arătat că i-a notificat starea de incapacitate de plată şi a introdus acţiunea de faţă în temeiul art. 10 din Legea nr. 76/1992.

în susţinerea cererii sale, pârâta a depus facturi, copie de pe notificare şi contract, corespondenţa purtată între părţi.

Pârâta a invocat excepţia de necompetenţă teritorială.

Instanţa constată că, potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 76/1992, republicată, creditorul urmează a solicita instanţei competente, în a cărei rază teritorială îşi are sediul debitorul, pronunţarea unei hotărâri privind obligarea debitorului, pus legal în întârziere şi aflat în incapacitate de plată, la plata sumelor datorate.

în această situaţie, competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Botoşani, sediul pârâtei fiind în Botoşani.

Aşa fiind, admiţându-se excepţia de necompetenţă teritorială, urmează a se declina soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani.

Notă: Referitor la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.