C. civ., art. 969. art. 1704 C. proc. civ., art. 340 şi urm.
R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R.. art. 3
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost introdusă la Tribunalul Prahova, instanţă carc, prin sentinţa civilă nr. 457 din 5 mai 2006. irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 2103 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, şi-a deciinat competenţa în favoarea arbitrajului, având în vedere clauza arbitrală conţinută în contractul din care s-a născut litigiul de faţă.
In faţa Tribunalului arbitral constituit conform voinţei părţilor şi a Regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj, pârâta a invocat excepţia de nelegală sesizare a Tribunalului arbitral, susţinând, în esenţă, că arbitrajul nu poate fi sesizat decât de către părţi, iar nu prin declinare de competenţă, excepţie respinsă de Tribunalul arbitral în considerarea principiului forţei obligatorii pentru părţi, dar şi pentru autorităţi, inclusiv pentru arbitraj, a hotărârilor judecătoreşti în general şi a hotărârii prin care Tribunalul Prahova, în speţă, şi-a declinat competenţa în favoarea acestui Tribunal arbitral.
Competenţa arbitrajului în soluţionarea acţiunii de faţă rezultă din art. 23-26 din convenţia părţilor, potrivit cu care „litigiile apărute între parteneri în timpul derulării prezentului contract se vor rezolva pe cale amiabilă. Dacă partenerii nu ajung la o înţelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi înaintate spre rezolvare Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”.
in ccea ce priveşte locul arbitrajului, părţile au prevăzut prin art. 25 că acesta va fi la Ploieşti, dar în faţa Tribunalului arbitral constituit au convenit ca litigiul să fie soluţionat la sediul acestei Curţi, care este la Bucurcşti.
Această clauză, a cărei validitate nu a fost contestată de părţi, este conformă cu dispoziţiile art. 969 şi art. 1704 C. civ., art. 340 şi urm. C. proc. civ. şi art. 3 din Regulile
de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj adoptate în conformitate cu Dceretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România (în prezent abrogat -n.a.), este valabilă şi conferă acestui Tribunal competenţa de a soluţiona litigiul. Tribunalul a reţinut, de asemenea, că litigiul însuşi este arbitrabil, în considerarea caracterului patrimonial al acestuia şi a faptului că priveşte drepturi asupra cărora legea permite a se face tranzacție, astfel că cl intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ.
Sentinţa arbitrală nr. 39 din 22 februarie 2008
