Comunicare informaţii de interes public –Legea nr. 544/2001 Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


Data: 19.06.2006

Autor: Tribunalul Satu Mare

Domenii

asociate: Comunicare informaţii

de interes public –

Legea nr. 544/2001

Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 544/2001 „autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea şi volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării”. Faptul că informaţiile solicitate urmează să fie făcute publice pe site-ul autorităţii publice nu înlătură obligaţia acesteia de a răspunde şi de a comunica personal reclamantului informaţia solicitată în modalitatea cerută de acesta, în condiţiile art. 9 din Legea nr. 544/2001.

Rezumatul speţei:

Prin acţiunea înregistrată sub dosar nr.3793/2006, reclamantul M.N.R. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Mun.Satu Mare şl Consiliul Local Satu Mare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, pârâtele să fie obligate să-i comunice informaţiile solicitate prin adresa din 3.04.2006 privitoare la contractele de asfaltare şl reabilitare a căilor rutiere aflate în administrarea pârâtelor, fără cheltuieli de judecată.

În motivare arată că s-a adresat Primăriei Mun.Satu Mare la data de 3.04.2006 solicitând comunicare în copie a tuturor contractelor încheiate în perioada 1.01.2005 – 31.03.2006 între Primăria Mun.Satu Mare, având drept scop reabilitarea drumurilor din municipiu şl societăţile comerciale, menţionate în petitul acţiunii, iar prin răspunsul formulat i s-a adus la cunoştinţă că urmează ca aceste contracte să fie publicate pe site-ul instituţiei, iar informaţiile solicitate vor fi comunicate cu menţiunea achitării cheltuielilor pricinuite de copierea documentelor.

Învederează că a revenit cu o nouă solicitare prin care a învederat că îşi menţinere solicitarea iniţială, acceptând achitarea cheltuielilor pricinuite de copierea documentelor cerute, fără rezultat pozitiv.

În drept invocă disp.art.1 alin. 1, art.2 lit.g din Legea nr.554/2004 şl art.1, 7 alin.1, 2 şl 3, art.22 alin.1 şl 2 din Legea nr.544/2001.

Examinând actele şl lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul a solicitat Primăriei Satu Mare prin adresa întocmită la data de 3.04.2006 să-i comunice în copie contractele încheiate în perioada 1.01.2005 – 31.03.2006 între Primărie şl SC A.R. SRL, SC S. SA, SC D. SRL, SC D.J. Satu Mare şl SC C.D. SA având ca obiect reabilitarea drumurilor din municipiul Satu Mare, întemeindu-şl solicitarea pe disp.Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Primăria Satu Mare, prin adresa nr.10486/18.04.2006 i-a comunicat că cele solicitate urmează a-i fi comunicate până la data de 4.05.2006 pe site-ul Primăriei Mun.Satu Mare, iar referitor la contractele de execuţie a învederat că acestea urmează a-i fi xeroxate contra cost, în prealabil urmând ca reclamantul să solicite acest lucru.

în urma răspunsului primit, reclamantul s-a conformat şl a formulat o nouă solicitare prin care a arătat că publicarea informaţiilor solicitate pe site-ul Primăriei Mununicipiului Satu Mare, nu scuteşte instituţia de comunicarea informaţiilor solicitate în temeiul art.6 alin.2 din Legea nr.544/2001, subliniind că în cazul în care Primăria Mun.Satu Mare nu dispune de mijloace tehnice pentru comunicarea informaţiilor în format electronic a documentelor solicitate, urmează să accepte achitarea cheltuielilor ocazionate de copierea acestora.

La această adresă expediată cu confirmare de primire, Primăria nu a răspuns reclamantului.

Conform art.7 din Legea nr.544/1002, autorităţile şl instituţiile publice

au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şl de urgenţa solicitării.

Instanţa reţine că, reclamantul a detaliat solicitările sale şl a indicat ce contracte urmează a-i fi comunicate, perioada încheierii lor, iar faptul că informaţiile solicitate urmează să fie făcute publice pe site-ul Primăriei Municipiului Satu Mare nu înlătură obligaţia pârâtelor de a răspunde şl de a comunica personal reclamantului informaţia solicitată în modalitatea cerută de acesta, în condiţiile art.9 din Legea nr.544/2001.

Pentru considerentele sus-arătate, instanţa a apreciat că în cauza dedusă judecăţii reclamantului i s-a încălcat dreptul privind accesul liber şl neîngrădit la informaţie de interes public, motiv pentru care în baza disp.Legii nr.544/2001, cererea acestuia a fost admisă.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind ocazionate.

Sursa primară: Sentinţa civilă nr. 130/CA/19.06.2006 a Tribunalului Satu Mare –

Secţia comercială şi de administrativ – Irevocabilă prin

respingerea recursului declarat împotriva acesteia.