Concediere colectiva. Angajator aflat în procedura insolventei. Concedierea unui salariat, membru în organul de conducere a sindicatului. Reguli si exceptii.
In situatia in care unitatea se afla in procedura speciala a insolventei , care a impus si o restructurare reala si efectiva de personal, in cauza opereaza doua exceptii, una priveste toti salariatii, respectiv faptul ca poate avea loc o concediere mai rapid (urgent), in conditiile art. art.86 alin.6 din Legea 85/2006, potrivit carora administratorul judiciar/lichidatorul – dupa caz, poate sa efectueze concedieri colective fara a fi tinut sa respecte masurile de protectie generale prevazute de Codul muncii (privind procedura concedierii colective), acesta neavând decat obligatia legala de a respecta termenul de preaviz de 15 zile lucratoare. In speta aceasta cerinta a fost repectata.
Cea de-a doua exceptie, se refera la calitatea de membru in organ de conducere sindicat a salariatului, care nu se bucura nici de protectia generala a tuturor salariatilor (care reprezinta personalul debitoarei), dar nici de cea speciala prevazuta de art. 60 alin. 1 lit h coroborat cu art. 223 al.2 Codul muncii, care aveau corespondent legislativ in legea speciala, legea sindicatelor, respectiv in art. 10 din Legea nr.54/2003.
Cea de-a doua exceptie, se refera la calitatea de membru in organ de conducere sindicat a salariatului, care nu se bucura nici de protectia generala a tuturor salariatilor (care reprezinta personalul debitoarei), dar nici de cea speciala prevazuta de art. 60 alin. 1 lit h coroborat cu art. 223 al.2 Codul muncii, care aveau corespondent legislativ in legea speciala, legea sindicatelor, respectiv in art. 10 din Legea nr.54/2003.
Aceasta exceptie este reglementata chiar in art. 60 alin. 2 Codul Muncii (forma in vigoare inainte de republicare) aplicabila in speta, potrivit carora normele de protectie prevazute la art. 60 alin. 1 nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii. Deci, situatia speciala in care se afla unitatea – stare a patrimoniului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor necesare platii datoriilor certe, lichide si exigibile-, justifica masuri speciale, inclusiv derogari de la normele generale si speciale de protectie a salariatilor, respectiv a salariatilor lideri de sindicat – acestia fiind deopotriva incadrat ca personal al debitoarei.
Prin sentinta civila nr.1396 din 16 iunie 2011, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, s-a respins contestatia formulata de contestatorul FV prin care a chemat în judecata pe intimata SC M SA, pentru anularea deciziei de concediere nr. 392/2011, reintegrarea pe postul detinut anterior concedierii, obligarea intimatei la plata drepturilor de care ar fi beneficiat daca ar fi continuat sa execute contractul individual de munca, obligarea intimatei la plata sumei de 6000 Euro cu titlu de daune morale si cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei în meseria de macaragiu, iar prin decizia nr. 392 /2011 emisa de intimata s-a dispus încetarea contractului individual de al contestatorului începând cu data de 03.02.2011, în temeiul art. 86 al.6 din Legea 85/2006 si art. 65, 66, 68 Codul muncii.
Intimata SC M SA este societate aflata în procedura de insolventa, iar în temeiul art. 86 alin.6 din Legea 85/2006, administratorul judiciar împreuna cu administratorul special au hotarât desfacerea contractelor de munca a 253 de salariati.
Printre salariatii indisponibilizati s-a numarat si contestatorul, concedierea colectiva afectându-l si pe acesta, prin decizia contestata dispunându-se încetarea contractului individual de munca motivat de desfiintarea postului de macaragiu din cadrul Sectiei F.
În ceea ce-l priveste pe contestator s-a retinut ca acesta era membru în organele de conducere ale sindicatului începând cu data de 28.01.2010, conform listei depusa la fila 13 dosar. Potrivit art.60 alin.1 lit.h Codul muncii ” Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata exercitarii unei functii eligibile într-un organism sindical, cu exceptia situatiei în care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savârsite de catre acel salariat”.
Din coroborarea art. 60 al. 1 lit h. cu art. 223 al.2 Codul muncii si cu art. 10 din Legea nr.54/2003 rezulta ca pentru reprezentantii alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, legiuitorul a instituit o protectie speciala, dar acelasi legiuitor a mentionat în art.60 al.2 Codul muncii o exceptie, în sensul ca prevederile art.60 alin. 1 Codul muncii nu se aplica în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii.
Aceasta exceptie este aplicabila si în cazul contestatorului, intimata aflându-se în procedura insolventei deschisa în dosarul nr. XXX/101/2010 al Tribunalului Mehedinti.
Cât priveste sustinerea contestatorului în sensul ca societatea se afla în deschiderea procedurii generale de insolventa – perioada de observatie, conform art. 3 pct.15 din Legea 85/2006, ci nu în reorganizare judiciara conform art. 3 pct.20 din aceeasi lege, astfel ca administratorul judiciar nu putea dispune concedierea sa, s-a constatat ca aceasta sustinere este de asemenea, nefondata.
Fata de dispozitiile Legii 85/2006 si de faptul ca intimatei îi sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, Tribunalul a apreciat ca masura concedierii contestatorului a fost dispusa de administratorul judiciar cu respectarea normelor legale.
În speta, concedierea contestatorului s-a dispus si în temeiul art.86 al.6 din Legea 85/2006, potrivit caruia ” Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare.”
Din continutul art.86 al.6 din Legea 85/2006 rezulta ca în situatia în care societatea se afla în procedura insolventei, desfacerea contractelor individuale de munca se face de catre administratorul judiciar fara parcurgerea procedurii de concediere colectiva prevazuta de art. 68 si urm Codul muncii, aceasta fiind singura derogare de la prevederile Codul muncii. Per a contrario, toate celelalte prevederi ale Codului muncii trebuie respectate, inclusiv si dispozitiile art. 60 al.2 Codul muncii.
Chiar daca atât prin Legea 54/2003, cât si prin Codul muncii se instituie o protectie speciala în favoarea membrilor alesi în functii eligibile într-un organism sindical, s-a apreciat ca în situatia în care societatea se afla sub incidenta Legii insolventei nr.85/2006, aceasta protectie nu mai opereaza, devenind aplicabile dispozitiile art. 60 al.2 Codul muncii.
Referitor la art. 60 al.2 Codul muncii se constata ca a ramas în vigoare, desi acest act normativ la data adoptarii sale a suferit mai multe modificari, ultima fiind dispusa prin Legea nr.40/2011, lege care a mentinut si completat prevederile acestui articol.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat recurs reclamantul Falcoe Victor, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând în baza art.304 pct.8 c.pr.civ. coroborat cu art.3041 c.pr.civ. admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate si pe fond admiterea actiunii, în sensul anularii deciziei, restabilirea situatiei anterioare, în sensul reintegrarii efective în munca si obligarea la plata reactualizata a drepturilor banesti.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a sustinut ca în considerentele hotarârii atacate instanta de fond este într-o grava eroare, amestecând procedura falimentului societatii cu cea a reorganizarii judiciare si concluzionând fara o motivatie coerenta ca angajatorul poate face orice cu liderul de sindicat sau comitetul de sindicat, în sensul nementinerii contractului individual de munca.
De asemenea a mai aratat ca si vechiul cod al muncii si noul cod al muncii prin dispoz.art.60 alin.(1) lit.h, dispun expres faptul ca nu li se poate desface contractul de munca salariatilor pe durata exercitarii unei functii eligibile într-un organism sindical, cu exceptia situatiei în care concedierea este dispusa pentru abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savârsite de catre acel salariat.
În situatia în care legea sindicatelor nr.54/2003 a fost abrogata, chiar în conditiile ultraactivitatii acestei legi în cauza pedinte, mentinerea dispoz.art.60 alin.1 lit.h) din noul cod al muncii – lege generala, daca teoretic ar intra în concurs cu Legea nr.85/2006 – lege speciala, se aplica legea speciala pentru ca dispozitiile acestei legi speciale contravin Conventiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum prevede Decizia nr.33/2008 a ICCJ pronuntata in recurs în interesul legii.
A solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei si admiterea contestatieii asa cum a fost formulata.
Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
– Potrivit disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila hotarârea se da în numele legii si cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor.
Astfel, obligatia instantei de a-si motiva hotarârea adoptata, are în vedere stabilirea în considerentele hotarârii a situatiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instantei fata de fiecare argument relevant si, nu în ultimul rând, rationamentul logico-juridic care a fundamentat solutia adoptata, clar expus si întemeiat pe considerente de drept.
În cauza, motivarea deciziei tribunalului, care a avut de solutionat o contestatie impotriva deciziei de concediere, raspunde acestor exigente legale, deoarece examineaza efectiv apararile si sustinerile partilor în raport cu înscrisurile depuse, motivele invocate si dispozitiile legale aplicabile.
Cu alte cuvinte, concluzia instantei de respingere a actiunii este precedata de o expunere ordonata, logica si coerenta a elementelor de fapt si de drept care vizau obiectul cauzei, pornind de la identificarea, interpretarea si aplicarea corecta a dispozitiilor legale incidente.
– In cauza se arata ca Legea 54/2003 a fost abrogata si nu se poate retine ultraactivitatea acesteia. Intr-adevar, legea abrogata nu ultraactiveaza. Dar, in cauza nu s-a facut aplicarea legii abrogate, ci s-a analizat actul juridic atacat in raport cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii sale, fara ca aceasta analiza sa presupuna aplicarea propriu-zisa a actului normativ abrogat ulterior, in sens de reglementare a efectelor unor situatii juridice noi.
De asemenea, se arata ca in concursul dintre legea generala – Codul Muncii si legea speciala, aceasta din urma fiind legea 85/2006, se aplica cea generala – ca drept comun, intrucat cea speciala este neconventionala. Ca argument se indica Decizia 33/2008 a ICCJ pronuntata in recurs in interesul legii.
Curtea constata ca invocarea neconventionalitatii s-a facut formal, prin simpla enuntare a acestei imprejurari, fara o explicitare minimala a motivelor si argumentelor in sustinerea acestui punct de vedere si fara o aplicare concreta la hotarârea pronuntata în cauza. O asemenea imprejurare trebuie expusa fara echivoc si dezvoltata in asa fel incat si partea adversa sa fie in masura sa cunoasca acest punct de vedere si sa aiba posibilitatea sa se apere.
În aceste conditii, instanta de recurs neputând sa se substituie partii, constata ca nu este investita cu un motiv de recurs bazat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedura civila din aceasta perspectiva, astfel ca se va limita la analiza recursului prin prisma cazului de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, raportat la interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale cuprinse in CM, L. 54/2003 si L. 85/2006 – in vigoare la data emiterii deciziei de concediere.
– Intr-adevar, regula este ca pentru salariatii care sunt reprezentanti alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, legiuitorul a instituit o protectie suplimentara in raport cu ceilalti salariati, deci o protectie speciala, in privinta incetarii raporturilor de munca, asa cum rezulta din coroborarea art. 60 al. 1 lit h. cu art. 223 al.2 Codul muncii, care aveau corespondent legislativ in legea speciala, legea sindicatelor, respectiv in art. 10 din Legea nr.54/2003.
Dar, de la aceasta regula exista si exceptii, strict si limitativ prevazute de lege, dupa cum urmeaza: abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savârsite de catre acel salariat, dar si in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii – ipotezele prev in art. 60 alin. 1 lit. h teza II si art. 60 alin. 2 CM.
In aceaste conditii se ridica intrebarea daca intimata se afla in procedura speciala la care se refera ipoteza normei si daca motivele care au stat la baza concedierii au intervennit ca urmare a instituirii acestei proceduri.
La aceasta intrebare, prima instanta a dat un raspuns corect, retinand ca in cauza a avut loc o concediere colectiva a unui numar de 253 de salariati din care 185 personal direct productiv si 68 personal indirect productiv. Aceste concedieri au fost dispuse in conditiile in care prin sentinta comerciala nr.470/F/16.11.2010 s-a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei SC M SA fiind numit administrator judiciar si ulterior , prin Hotarârea nr.1/12.01.2011 AGA, fiind desemnat administrator special, care sa reprezinte interesele societatii si ale actionarilor. Din cauza reducerii numarului de comenzi care a determinat un grad scazut de încarcare a personalului si o pondere ridicata a cheltuielilor cu salariile în costul total de productie care nu poate fi acoperita din veniturile estimate, administratorul special împreuna cu administratorul judiciar au hotarât în baza deciziei M 36/ 12.01.2011, ca este necesara redimensionarea personalului si a structurii posturilor in vederea redresarii economice.
Or, in situatia in care unitatea se afla in mod real in procedura speciala a insolventei , care a impus si o restructurare reala si efectiva de personal, in cauza opereaza doua exceptii, una priveste toti salariatii, respectiv faptul ca poate avea loc o concediere mai rapid (urgent), in conditiile art. art.86 alin.6 din Legea 85/2006, potrivit carora administratorul judiciar/lichidatorul – dupa caz, poate sa efectueze concedieri colective fara a fi tinut sa respecte masurile de protectie generale prevazute de Codul muncii (privind procedura concedierii colective), acesta neavând decat obligatia legala de a respecta termenul de preaviz de 15 zile lucratoare. In speta aceasta cerinta a fost repectata.
Aceasta exceptie este reglementata chiar in art. 60 alin. 2 CM aplicabila in speta, asa cum corect a concluzionat si prima instanta, potrivit carora normele de protectie prev. la art. 60 alin. 1 nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii. Deci, situatia speciala in care se afla unitatea – stare a patrimoniului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor necesare platii datoriilor certe, lichide si exigibile-, justifica masuri speciale, inclusiv derogari de la normele generale si speciale de protectie a salariatilor, respectiv a salariatilor lideri de sindicat – acestia fiind deopotriva incadrat ca personal al debitoarei.
In mod gresit sustine recurentul ca prima instanta ar fi facut o confuzie grava intre reorganizare si faliment. Faptul ca instanta a amintit de lichidarea unor bunuri din averea debitorului, nu inseamna ca s-a referit la procedura falimentului, ci la cea a reorganizarii intr-o varianta cuprinsa in plan fie ca atare, fie in combinatie cu varianta restructurarii si continuarii activitatii debitorului – conform art. 94 alin. 3 din Legea 85/2006. Pe de alta parte, intr-adevar, intimata parata (debitoarea), nu se afla in procedura falimentului – nefiind numit lichidator, ci administrator judiciar odata cu deschiderea procedurii insolventei. Dar, perioada de observatie la care se refera recurentul este doar o etapa care are loc in procedura generala a insolventei, atunci cand nu are loc procedura simplificata a falimentului. Si, cata vreme insolventa a generat declansarea procedurii si ca urmare, s-a incercat redresarea economica a debitoarei, aceasta din urma a fost un scop urmarit nu prin falimentul propriu-zis (lichidare patrimoniu, dizolvare si radiere), ci prin procedura reorganizarii judiciare. Asadar, perioada de observatie nu este o procedura distincta, alta decat procedura reorganizarii sau cea a falimentului, ci odata deschisa procedura generala a insolventei si nedeclansata procedura simplificata a falimentului, este perioada ce urmeaza dupa deschiderea procedurii pana la confirmarea planului , dupa caz.
De subliniat ca, sintagma “reorganizare judiciara sau faliment” cuprinsa in art. 60 alin. 2 CM este utilizata de legiuitor ca atare chiar de la adoptarea Codului. Or, in anul 2003 era in vigoare legea 64/1995 al carei titlu o cuprindea. Dar, in anul 2006 acest act normativ este abrogat prin Legea 85 privind procedura insolventei. Ca si Codul de procedura civila, care contine aceeasi expresie in art. 243 alin. 5 (modificat in anul 2000), textele de lege nu au fost actualizate in aceasta privinta . In aceste conditii se ridica problema de a sti, dincolo de neactualizarea termenilor, care a fost ratiunea legiuitorului la momentul edictarii si care este ipoteza continuta in norma respectiva. Curtea apreciaza ca legiuitorul a avut in vedere procedura insolventei in general, astfel ca perioada de observatie asa cum a fost definita de textul redat in precedent – din noua lege, face parte din procedura generala avuta in vedere de legiuitor.
Astfel, scopul celor doua legi a fost identic, fiind aratat explicit in art. 2 in ambele acte, respectiv: instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa, iar reorganizarea si falimentul fiind doar mijloace pentru atingerea aceluiai scop.Astfel, in temeiul vechii legi, se putea proceda la incetarea unor raporturi de munca, anterior momentului din procedura actuala a confirmarii Planului, aceste masuri de restrangeri de personal din ratiuni economice fiind prevazute in proiectul Planului (art. 61 si ulterior 96 din legea 64/1995, in vigoare la adoptarea Codului. Perioada de observatie din noua lege, valabila oricum numai in situatia nedeclansarii procedurii simplificate a falimentului, ce dureaza pana la confirmarea Planului, nu schimba scopul legii, dimpotriva il prezerva. De asemenea, din chiar textul art. 86 alin. 6 din legea 85/2006, rezulta ca o concediere poate avea loc “dupa data deschiderii procedurii”, “de urgenta”, deci nu dupa confirmarea Planului si incetarea perioadei de observatie.
Asadar, Curtea apreciaza ca dupa deschiderea procedurii, este incident cazul de exceptie prevazut in art. 60 alin. 2 CM, fiind legala concedierea unui salariat aflat in ipoteza prev. de art. 60 alin. 1 lit. h – membru ales al unui organ de conducere sindical, care nu se mai aplica..
– Codul Muncii este legea generala, iar legea sindicatelor a fost legea speciala. Amandoua actele normative au fost publicate in aceeasi zi in Monitorul Oficial (5 februarie 2003), astfel ca, asa se explica solutia legislativa identica in privinta protectiei speciale a membrului ales in organul sindical de conducere. In aceste conditii, data diferentiata de intrare in vigoare este doar optiunea aceluiasi legiuitor (CM – 1 martie si L 54/2003 – la 3 zile de la publicare), care a elaborat in acelasi tiimp si a armonizat cele doua acte normative. De altfel, chiar disp. art. 223 alin. 3 din Cod, prevad ca alte masuri de protectie a celor alesi în organele de conducere ale sindicatelor sunt prevazute în legi speciale si în contractul colectiv de munca aplicabil.
Dar, sediul de reglementare a concedierilor , cu reguli si exceptii, nu se afla in legea sindicatelor, ci se afla in Cod – lege generala. Si, mai mult, in cazul unui angajator aflat in insolventa, legiuitorul a reglementat in aceeasi lege generala – derogari, putand fi dispusa concedierea si in perioada concediului de boala, de odihna, de maternitate, in timpul exercitarii unei functii eligibile in sindicat, etc., nemaioperand protectia speciala a salariatilor si interdictiile prev. de art. 60 alin. 1 lit. a – i CM. In aceasta ordine de idei, Legea 85/2006 nu adauga o noua ipoteza de eliminare a protectiei salariatilor cu sau fara functie sindicala, ci in logica reglemetarilor speciale impuse de starea de insolventa, reglementeaza prin derogare, doar o procedura mai rapida si simplificata a concedierii colective, care se pot face “de urgenta”.
Asadar, in masura in care partea ar fi inteles sa invoce aplicat neconventionalitatea unui act normativ, acela nu ar fi fost legea insolventei, ci chiar codul muncii, intrucat acesta este actul normativ care instituie protectie pentru salariati, dar si actul care admite ca in situatii speciale, protectia salariatului, fie el si membru ales in organ de conducere al sindicatului, nu mai poate opera din motive obiective.
Având în vedere aceste considerente, constatând ca în cauza nu subzista niciun motiv de casare sau modificare în conditiile de examinare impuse de 304 ind. 1 cod procedura, nici cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila în baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat.
6
