-art.65 alin.1 din Codul muncii.
– art.74 lit.a din Codul muncii.
Considerentele Tribunalului ce a retinut ca recurenta nu a indicat motivele ce au determinat angajatorul sa desfiinteze posturile reclamantilor de director executiv, enumerând doar actele normative ce reglementau strategia de restructurare, desi intimatii faceau parte tocmai din echipa de aplicare a strategiei de restructurare sunt corecte, astfel încât contrar sustinerilor recurentei ce apar ca nefondate, tocmai în considerarea acestui ultim aspect deciziile de concediere deduse judecatii instantei de fond sunt lovite de nulitate, în conformitate cu prevederile imperative ale art.74 lit.a din Codul muncii, ce sunt sanctionate cu nulitatea absoluta a masurilor dispuse cu eludarea acestor dispozitii.
Desfiintarea posturilor intimatilor nu poate fi considerata efectiva în conditiile în care ulterior concedierii acestora numarul posturilor de director la nivelul companiei recurente a crescut de la 9 la 15 posturi, iar din aprilie 2010, pârâta a reînfiintat posturile desfiintate ale intimatilor.
Nu se poate retine nici împrejurarea ca desfiintarea posturilor intimatilor ar avea o cauza reala si serioasa, în conditiile în care din cuprinsul deciziilor de concediere nu rezulta cu claritate nici motivul concedierii salariatilor.
CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIE NR. 5064/13 septembrie 2011
Prin sentinta civila nr.6453 din data de 22.09.2010, pronuntata în dosarul nr.29155/3/2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, a fost admisa în parte actiunea precizata, formulata de contestatorii L.E, I.C.M, BMC, HML, în contradictoriu cu intimata C.N. P.R. SA.
Au fost anulate deciziile de concediere nr. 247/02.06.2009 privind pe L.E., nr.249/02.06.2009 privind pe I.C.M, nr. 246/02.06.2009 privind pe B.M.C si nr.250/02.06.2009 privind pe H.M.L, emise de intimata.
A dispus reintegrarea contestatorilor în functiile anterior detinute.
Totodata, a fost obligata intimata la plata catre fiecare dintre contestatori a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acestia, de la data desfacerii contractelor de munca pâna la reintegrarea efectiva.
A fost respinsa cererea privind obligarea intimatei la plata de daune morale, ca neîntemeiata .
De asemenea, a fost respinsa cererea formulata în subsidiar, ca neîntemeiata.
A fost obligata intimata la plata sumei de 4000 lei catre fiecare contestator, reprezentând cheltuieli de judecata.
În considerentele hotarârii judecatoresti, prima instanta a retinut ca, actiunea reclamantilor este întemeiata, ca a avut loc o concediere individuala a fiecarui reclamant, în baza dispozitiilor art.65 ain.1 Codul muncii, pentru motive de restructurare a personalului, pentru aplicarea strategiei de restructurare a companiei pârâte, în vederea declansarii procesului de privatizare conform prevederilor HG nr.134/2008.
Restructurarea presupune existenta unei cauze reale si serioase care sa duca la restrângerea, reasezarea personalului pârâtei pe posturile propuse prin noua organigrama, în asa fel încât activitatea pârâtei sa fie cât mai eficienta.
Conform Deciziei pârâtei nr.87/26.03.2009 reclamantii faceau parte din echipa privind implementarea strategiei de restructurare la nivelul pârâtei dar, ulterior, prin decizia nr.5/7.04.2009, organigrama Administratiei Centrale a pârâtei se modifica iar posturile reclamantilor de directori executivi se restructureaza.
Instanta a considerat ca pârâta nu a indicat, nu a descris motivele care au determinat-o sa desfiinteze posturile reclamantilor de director executiv, ci a mentionat numai, a enumerat toate actele normative care au stat la baza adaptarii strategiei de restructurare, astfel ca nu se poate întelege de ce în aplicarea strategiei de restructurare, din echipa careia reclamantii faceau parte, a fost necesar sa se procedeze la reducerea posturilor acestora, dupa ce anterior, pârâta hotarâse ca reclamantii sa participe în echipele acesteia de implementare a noii strategii.
De asemenea, Tribunalul a considerat ca pârâta nu a respectat procedura prevazuta de art.74 Codul muncii, neaducând la cunostinta reclamantilor, anterior concedierii, lista tuturor locurilor vacante existente la nivelul acesteia. Deoarece s-a hotarât o întreaga strategie de restructurare a pârâtei, deoarece existau multe locuri de munca vacante în cadrul pârâtei, era preferabil ca acestea sa fie ocupate de salariati ai pârâtei fi care mai lucrasera la aceasta, îi stiau cerintele, se adaptau repede si usor acestora, astfel, ca era necesar chiar ca întreaga lista cu posturile vacante sa fie adusa la cunostinta reclamantilor, care, în functie de competente si pregatire, sa opteze pentru un anume post. Daca acestea urmau sa fie ocupate prin concurs, prin contract de mandat sau altfel, . nu este un aspect care sa fi influentat punerea întregii liste la dispozitia salariatilor- reclamanti.
Cert este ca pârâta nu a comunicat reclamantilor-salariati întreaga lista, nu si-a îndeplinit integral obligatia stabilita de art.74 Codul muncii, astfel ca exista doua motive pentru considerarea deciziilor de concediere ca lovite de nulitate absoluta.
Cu privire la temeinicia deciziilor de concediere, Tribunalul a considerat ca acestea s-au emis în mod neîntemeiat.
Pârâta nu a procedat conform actului aditional la contractul colectiv de munca pe 2008-2018 adoptat anterior datei de 14.05.2009 când a fost adoptat ultimul act aditional la contractul colectiv de munca.
Desfiintarea posturilor reclamantilor a avut loc prin decizia nr.5/7.04.2009. La nivelul pârâtei prin organigrama din 16.03.2008 anterior concedierii reclamantilor erau prevazute 682 posturi cu 9 posturi de directori.
Prin organigrama din 6.10.2009 ulterior concedierii reclamantilor, erau prevazute 779 posturi, cu 15 posturi de director.
Conform celor sustinute de reclamanti si netagaduite de pârâta la aceasta data pârâta are 111 directori în loc de 67 iar din aprilie 2010 s-a revenit la reînfiintarea posturilor de directori executivi conform datelor afisate pe site-ul oficial al pârâtei, deci este cert ca nu a avut loc o concediere efectiva, reala si serioasa.
Desi pârâta sustine contrariul, este clar ca la concedierea reclamantilor a fost avuta în vedere persoana reclamantilor.
Nu a avut loc o restructurare de personal în conditiile în care s-au înfiintat mai multe posturi de directori decât anterior concedierii, sau reînfiintat posturile de directori executivi.
Ratiunile care au condus la restructurare nu sunt contestate de reclamanti, ci doar metoda aplicata.
Era posibila restructurarea companiei, era necesara chiar în conditiile existentei Hotarârii de Guvern, dar aceasta nu presupune neaparat concedierea reclamantilor. Din nici un motiv invocat de pârâta din continutul niciunui înscris emis de pârâta nu se retine de ce s-a adoptat aceasta masura si de ce nu s-a putut , în concret sa se acorde reclamantilor, dreptul de a opta pentru unul din posturile de conducere existente la nivelul pârâtei si libere, sau pentru un alt post, imediat apropiat functiei detinute, conform prevederilor art. 26.4 din contractul colectiv de munca pe 2008-2018 adoptat si înregistrat la nivelul pârâtei la 28.01.2009.
Pârâta a pus la dispozitia reclamantilor o lista cu posturi vacante redusa, incompleta, tocmai în intentia ca acestia sa nu poata opta pentru nici un post compatibil si în mod clar, sa fie concediati.
Tribunalul a retinut clar ca prin nici un înscris pârâta nu a dovedit ca a avut loc o concediere bazata pe o cauza reala, serioasa, ca a avut loc o concediere efectiva.
In conditiile în care exista mai multe posturi de directori ca anterior concedierii, care nu au fost oferite spre ocupare si reclamantilor, când întreaga schema de personal prevede un numar mai mare de salariati, nu a avut loc o concediere reala, serioasa efectiva, ci una în considerarea persoanei reclamantilor.
Pârâta avea obligatia punerii la dispozitie a listei complete a posturilor vacante si în temeiul art.25.3 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2008-2018, dar Tribunalul a considerat ca nu si-a îndeplinit corect si integral aceasta obligatie.
Fata de cele retinute, Tribunalul a apreciat contestatiile la deciziile de concediere ca întemeiate, urmând a le admite, a anula cele 4 decizii de concediere, a reintegra pe reclamanti pe functiile avute anterior concedierii si a obliga pârâta la plata de despagubiri conform art.78 Codul muncii.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiata cererea reclamantilor de a obliga pârâta la plata de daune morale pentru concediere si pentru înscrierea acesteia în carnetul de munca al fiecarui reclamant si a respins-o.
Prin anularea deciziei de concediere, reintegrarea reclamantilor si acordarea de despagubiri, le-a fost anulat prejudiciul produs de concediere. In plus reclamantii nu si-au dovedit existenta prejudiciului, întinderea acestuia, legatura de cauzalitate între prejudiciu si fapta pârâtei.
Cu privire la capatul de cerere formulat în subsidiar de reclamanti, Tribunalul la considerat ca neîntemeiat si a fost respins în consecinta.
Deoarece deciziile de concediere au fost apreciate ca netemeinice si nelegale, au fost anulate de instanta, iar reclamantii reintegrati pe vechile functii la pârâta, cu obligatia pârâtei la plata de despagubiri conform art.78 Codul Muncii.
Fiind reintegrati sunt salariati ai pârâtei si nu pot beneficia în acelasi timp si de salarii compensatorii pentru concediere, concediere a nemaiexistând.
Admitându-se contestatiile la deciziile de concediere a fost respins capatul de cerere formulat în subsidiar privind obligarea pârâtei la plata de salarii compensatorii pentru concediere, acesta nemaiexistând.
Împotriva sentintei sus-mentionate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila si art.304/1 Cod procedura civila, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arata ca, in mod gresit, instanta de fond a apreciat ca deciziile de concediere nr. 247/02.06.2009, nr. 249/02.06.2009, nr. 246/02.06.2009 si nr. 250/02.06.2009 sunt nule deoarece parata nu a descris motivele care au determinat-o sa desfiinteze posturile reclamantilor de director executiv, ci a mentionat numai, a enumerat toate actele normative care au stat la baza adoptarii strategiei de restructurare”.
Prin adoptarea H.G. nr. 1.134/ 2008 s-a aprobat Strategia de restructurare a C.N. P.R. S.A., in vederea declansarii procesului de privatizare fiind numita consultant firma R..
Unul dintre obiectivele restructurarii, potrivit prevederilor H.G. nr.1134/2008, îl reprezinta restructurarea personalului.
Avand in vedere prevederile exprese ale actului normativ mai sus invocat, solicita a se observa ca la concedierea intimatilor-contestatori C.N. P.R. S.A. a respectat intocmai dispozitiile art. 65 C. muncii, incetarea contractului individual de munca al intimatilor avand la baza atat motive de ordin economic, fara legatura cu persoana salariatului, cat si obligatia instituita ex lege in sarcina societatii ,de reorganizare a activitatii.
Mai mult decat atat, aceasta concediere are la baza o cauza obiectiva, fiind dispusa printr-un act normativ.
Prin reorganizarea activitatii in temeiul dispozitiilor art. 65 C.muncii se intelege o modificare a structurii interne a angajatorului, precum si orice alte masuri de ordin organizatoric vizand cresterea performantelor in activitate.
Este adevarat ca numarul de posturi a crescut, acest aspect rezultand cu evidenta din studierea comparativa a evolutiei organigramei C.N.P R S.A., dar personalul care a fost angajat ocupa preponderent posturile de agent postal, factor postal rural, factor postal distribuitor urban, agent inlocuitor temporar, angajarea fortei de munca suplimentara in prestarea serviciilor postale fiind de esenta restructurarii activitatii C.N. P. R. S.A.. Scopul urmarit de societate atunci cand si-a reorganizat activitatea a fost de a eficientiza latura productiva cu diminuarea corespunzatoare a personalului Tesa.
Mai mult decat atat, desfiintarea posturilor de director executiv ocupate de intimatii – contestatori a operat ex lege.
In acest sens, a învederat aspectul ca adoptarea de catre Consiliul de Administratie al C.N. P. R. S.A. a Hotararii nr. 5/07.04.2009, prin care s-a modificat organigrama societatii noastre cu desfiintarea posturilor de director executiva fost determinata de modificarile aduse Legii nr. 31/1990 prin O.U.G. nr. 82/2007 si necesitatea alinierii la schimbarea cadrului legislativ.
Astfel, potrivit art. V din O.U.G. nr. 82/2007, “prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, contractele de munca ale directorilor. incheiate pentru indeplinirea mandatului de director inainte de intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. inceteaza de drept la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta sau, in cazul in care mandatul a fost acceptat, . ulterior intrarii in vigoare a prezentei ordonante, de la data acceptarii mandatului.”
Rezulta, asadar, ca atributiile de conducere sunt exercitate, in prezent, in temeiul unui contract de mandat, institutia juridica a mandatului inlocuind, potrivit legii, contractul individual de munca.
Totodata, avand in vedere caracterul intuituu personae al contractului de mandat, nu se poate sustine cu temei obligatia angajatorului de a propune reclamantilor incheierea unor contracte de mandat pentru exercitarea functiilor de conducere actuale.
Drept urmare sunt netemeinice si nelegale retinerile instantei de fond din considerentele hotararii pronuntate, potrivit carora “daca posturile urmau sa fie ocupate prin concurs, prin contract de mandat sau altfel, nu este un aspect care sa fi influentat punerea intregii liste la dispozitia salariatilor reclamanti. Si aceasta deoarece in speta este vorba despre concursul dintre normele de dreptul muncii si normele comerciale, concurs in care apreciaza, ca se aplica prevalent norma comerciala (dispozitiile care reglementeaza contractul de mandat).
Or, fiind reglementata de Codul muncii, obligatia angajatorului de a pune la dispozitia salariatilor concediati lista locurilor vacante in unitate se circumscrie raporturilor de munca, si pe cale de consecinta aceasta lista nu poate cuprinde decat posturi vacante care ar putea fi ocupate de salariatul concediat in temeiul unui contract individual de munca.
La aceasta concluzie se ajunge printr-o interpretare ratio legis, scopul urmarit de legiuitor fiind acela de a salvgarda raporturile de munca si de a valorifica dreptul la protectie in caz de concediere (astfel cum este reglementat de dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. j) coroborat cu art.17 din Codul muncii).
Mai mult decat atat, atunci cand a instituit aceasta obligatie in sarcina angajatorului, legiuitorul Codului Muncii nu a avut in vedere inlocuirea contractului de munca cu un contract de mandat.
Asadar, posturile pentru care se incheie contracte de mandat (avand in vedere ca raporturile juridice nu sunt de dreptul muncii) nu trebuie incluse si nu se pot include pe lista posturilor vacante despre care face vorbire art. 71 lit. d) din Codul Muncii, mandatul fiind dat intuituu personae.
De altfel, apreciaza ca potrivit dispozitiilor art. 74 lit. d) din C. Muncii, obligatia prealabila de diligenta pe care o are angajatorul de a-i oferi salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii, se raporteaza strict si limitativ la cazurile prevazute de art 64, respectiv la concedierea pentru inaptitudine fizica sau psihica a salariatului, concedierea pentru necorespundere profesionala si incetarea de drept a contractului individual de munca in cazul admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane ne legal concediate.
Chiar daca C.N . PR S.A. ar fi avut obligatia legala de a pune la dispozitia intimatilor-contestatori, in temeiul prevederilor art. 65 alin. 1, lista locurilor de munca vacante din unitate, aceasta lista nu poate fi una exhaustiva, cum in mod gresit a retinut Tribunalul Bucuresti.
Aceasta deoarece oferirea unor locuri de munca vacante trebuie sa aiba in vedere numai acele posturi compatibile cu pregatirea profesionala a persoanelor care urmeaza sa fie concediate (posturi potrivit studiilor si calificarii profesionale).
In consecinta, prin raportare la prevederile art. 74 C.muncii apreciaza, ca obligatia de a oferi salariatului alte locuri de munca vacante nu incumba angajatorului in cazul concedierilor reglementate de art. 65 alin. 1 C. muncii. Cu toate acestea, C.N. PR S.A. a atasat la deciziile de concediere contestate lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate, asa cum se face vorbire la arte 4 din cuprinsul acestora.
In considerarea faptului ca Legea nr. 53/2003 reglementeaza in art. 74 obligatia angajatorului de a pune la dispozitia persoanelor concediate in conditiile art. 61 lit. c) si d) numai locurile de munca vacante, apar lipsite de fundament juridic aspectele retinute de Tribunalul Bucuresti potrivit carora parata a pus la dispozitia reclamantilor o lista cu posturi vacante redusa, incompleta.
Totodata, arata ca prin “posturi compatibile cu pregatirea profesionala a persoanelor care urmeaza sa fie concediate (posturi potrivit studiilor si calificarii profesionale) legiuitorul nu a avut in vedere “un alt post imediat apropiat functiei detinute”, cum in mod gresit interpreteaza instanta fondului deoarece in speta “prin posturi potrivit studiilor si calificarii profesionale” nu se intelege in mod necesar si obligatoriu “unul din posturile de conducere existent la nivelul paratei si libere”.
Totodata, invedereaza ca, in mod gresit Tribunalul Bucuresti a retinut in considerentele hotararii pronuntate ca “prin nici un inscris parata nu a dovedit ca a avut loc o concediere bazata pe o cauza reala, serioasa, ca a avut loc o concediere efectiva”, desi C.N. PR S.A. a depus toate documentele din care rezulta ca au fost indeplinite conditiile prevazute de arte 65 C.muncii.
Desfiintarea locului de munca ocupat de intimati a fost efectiva si s-a intemeiat pe suprimarea din structura C.N. PR S.A. a posturilor de directori executivi angajati in temeiul unui contract individual de munca, fiind o consecinta a aplicarii modificarilor legislative.
Totodata, desfiintarea locului de munca al intimatilor s-a intemeiat pe o cauza reala si serioasa, modificarea organigramei angajatorului afectand nu doar aceste posturi. In acest sens, la nivelul Administratiei Centrale au fost desfiintate si functia de consilier al Directorului General si functia de inspector general, precum si posturile de conducere de sef serviciu si de sef birou.
Intelege sa critice sentinta in ceea ce priveste aspectele retinute potrivit carora parata avea obligatia punerii la dispozitie a listei complete a posturilor vacante si in temeiul art. 25.3 din contractul colectriv de munca la nivel de unitate pe anii 2008-2018, contrare realitatii.
Astfel, din prevederile art.25.3 din C.C.M. rezulta, in mod evident, ca anterior emiterii deciziei de concediere si pentru salvgardarea raportului de munca si valorificarea dreptului la protectie in caz de concediere (astfel cum este reglementat de dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. j) coroborat cu art. 17 din C.muncii), C.N. P.R. S.A. are obligatia de a oferi salariatului care urmeaza sa fie concediat, un alt post, fie in aceeiasi localitate, fie in localitatea de domiciliu, potrivit studiilor si calificarii profesionale, cu mentinerea salariului de baza care sa nu depaseasca maximul salariului de baza prevazut in Lista functiilor pentru functia oferita, urmand ca salariatul sa fie incadrat cu salariul de baza maxim prevazut in Lista functiilor pentru functia ofertata, in situatia in care salariul de baza detinut anterior este mai mare decat maximul prevazut la functia oferita.
In acord cu prevederile art. 25.3 din C.C.M. al C.N. P.R. S.A. 2008 – 2018, au fost formulate urmatoarele oferte:
– Oferta nr. 110/1080/15.05.2009, prin care intimatei L.M.H i s-a oferit postul vacant de Sef Birou in cadrul Biroului Cercetare Piata la Sucursala C.E;
– Oferta nr. 110/1079/15.05.2009, prin care intimatului M.C.B i s-a oferit postul vacant de inginer in cadrul Serviciului Programare, Itinerarii la Sucursala P. R;
– Oferta nr. 110/1078/15.05.2009, prin care intimatului C.I i s-a oferit postul vacant de administrator retea in cadrul Serviciului Mijloace Tehnice, Dezvoltare Informatizare la Sucursala P.R;
– Oferta nr. 110/1076/15.05.2009 prin care intimatului E.L i s-a oferit postul vacant de economist in cadrul Serviciului la Sucursala F.T.
Asa cum se poate observa, ofertele din data de 15.05.2009 respecta întrutotul prevederile art. 25.3 din C.C.M., in sensul ca, intimatilor li s-a oferit un alt post in aceeiasi localitate, postul oferit este corespunzator studiilor si calificarii profesionale, salariul de incadrare pentru postul oferit corespunde maximului din Lista functiilor pentru functia oferita, astfel incat,daca salariul de baza este inferior maximului din Lista functiilor, salariul de baza se mentine; daca salariul de baza este superior maximului din Lista functiilor, atunci acesta se va reduce corespunzator pana la concurenta cu maximul prevazut in Lista functiilor pentru functia oferita.
Potrivit prevederilor art. 25.3 din C.C.M., rezulta asadar, in mod evident, ca in speta mentinerea salariului de baza nu era posibila, in conditiile in care acesta depasea maximul prevazut in Lista functiilor pentru functia oferita.
Prin întâmpinarea formulata (filele 25-36 din dosarul de recurs), intimatii solicita respingerea recursului, ca nefondat si mentinerea, ca legala si temeinica a sentintei atacate, invocând aparari de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând sentinta recurata, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apararilor invocate prin întâmpinare, precum si, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Astfel, în cauza prima instanta, contrar sustinerilor recurentei ce apar ca nefondate, a facut o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor art.65 alin.1 din Codul muncii, ce reglementeaza concedierea individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatilor.
Tribunalul a retinut ca, recurenta nu a indicat pe larg motivele ce au determinat angajatorul sa desfiinteze posturile reclamantilor de director executiv, enumerând doar actele normative ce reglementau strategia de restructurare, desi intimatii faceau parte din echipa de aplicare a strategiei de restructurare astfel încât contrar sustinerilor recurentei ce apar ca nefondate, tocmai în considerarea acestui ultim aspect deciziile de concediere deduse judecatii instantei de fond sunt lovite de nulitate, în conformitate cu prevederile imperative ale art.74 lit.a din Codul muncii, ce sunt sanctionate cu nulitatea absoluta a masurilor dispuse cu eludarea acestor dispozitii.
Împrejurarea ca deciziile de concediere emise în cauza ar fi avut la baza necesitatea unei restructurari, restructurare impusa prin dispozitiile HG nr.1134/2008, nu justifica prin ea însasi concedierea intimatilor ce faceau parte, dupa cum mai sus s-a mentionat tocmai din echipa de aplicare a strategiei de restructurare, neavând relevanta nici împrejurarea ca au fost concediati si alti salariati, iar marirea structurii organizatorice a posturilor de executie s-a datorat preponderent angajarii de factori postali si agenti postali, câta vreme în cauza, deciziile de concediere au fost emise în mod nelegal, fara precizarea motivelor efective avute în vedere de angajator si totodata, dupa cum se va vedea mai jos, si netemeinic.
Nici sustinerea recurentei potrivit carora concedierea intimatilor ar fi avut la baza motive de ordin economic nu poate fi avuta în vedere de catre instanta, câta vreme acest motiv de concediere nu a fost prevazut în cuprinsul deciziilor de concediere, astfel ca în raport de prevederile art.77 din Codul muncii nu poate fi invocat în fata instantei de jurisdictie a muncii.
Nici sustinerea potrivit careia desfiintarea posturilor intimatilor ar fi operat de drept, în raport de dispozitiile art.5 din OUG nr.82/2007, atributiile intimatilor exercitându-se în temeiul unui contract de mandat, nu pot fi primite deoarece nici aceste temeiuri de drept nu au fost cuprinse în deciziile de concediere si prin urmare nu pot fi primite potrivit art.77 din Codul muncii.
Este adevarat ca în conformitate cu decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr.6/09.05.2011, obligatorie pentru instantele de judecata, s-a stabilit ca dispozitiile art. 74 alin.1 lit. d din Codul Muncii nu se aplica în situatia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, cum este cazul în speta unde intimatii au fost concediati în aceste conditii, însa acest considerent al Tribunalului nu este în masura a conduce la concluzia potrivit careia deciziile de concediere lovite de nulitate în conditiile art. 74 lit.a din Codul muncii ar fi legale, sens în care Curtea, având în vedere efectul devolutiv al recursului exercitat în conditiile art.304/1 Cod procedura civila, va înlatura din cuprinsul motivarii sentintei recurate acest motiv de nelegalitate al deciziilor de concediere.
Totodata, Curtea a retinut si împrejurarea ca, recurenta si-a îndeplinit obligatia prevazuta de art.25/3 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul companiei, contrar celor retinute de catre instanta fondului, însa nici aceasta împrejurare nu poate conduce instanta la acceptarea tezei legalitatii si temeiniciei deciziilor contestate, în conditiile în care desfiintarea posturilor ocupate de catre intimati nu a fost efectiva si nu a avut o cauza reala si serioasa dupa cum fara temei se sustine prin motivele de recurs.
Desfiintarea posturilor intimatilor nu poate fi considerata efectiva în conditiile în care ulterior concedierii acestora numarul posturilor de director la nivelul companiei recurente a crescut de la 9 la 15 posturi, iar din aprilie 2010 conform sustinerilor netagaduite de catre recurenta, pârâta a reînfiintat posturile desfiintate ale intimatilor.
Curtea nu a putut retine nici împrejurarea ca desfiintarea posturilor intimatilor ar avea o cauza reala si serioasa, în conditiile în care din cuprinsul deciziilor de concediere nu rezulta cu claritate nici motivul concedierii salariatilor.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.
Vazând si dispozitiile art.274 alin.1-3 Cod procedura civila, Curtea a obligat pe recurenta, ca parte cazuta în pretentii la plata catre intimati a sumei de câte 2000 lei cheltuieli de judecata reduse, corespunzator valorii pricinii si muncii îndeplinite de avocati prin prezentarea la doua termene de judecata, formularea întâmpinarii si a notelor de sedinta precum si a concluziilor scrise.
