Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la ajutorul de stat şi lipsa aprobării comisiei interministeriale este sancţionată cu inopozabilitatea concordatului faţă de creditorii bugetari, şi nu cu nulitatea hotărârii de omologare a acestuia.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal , Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 11504 din 2 noiembrie 2010
Prin cererea formulată la 20.07.2010, conciliatorul provizoriu L.G. SPRL a solicitat omologarea concordatului preventiv, suspendarea tuturor procedurilor de silită începute împotriva debitorului.
Prin încheierea din 20.07.2010 judecătorul sindic a constatat în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 381/2009 concordatul preventiv, iar în baza art. 28 a omologat concordatul și a dispus suspendarea tuturor procedurilor de executare silită a debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 2.03.2010 în dosarul nr. 416/103/2010 a fost admisă cererea formulată de societatea debitoare și s-a dispus deschiderea procedurii de concordat preventiv față de aceasta.
Conciliatorul provizoriu a depus la dosarul cauzei oferta de concordat preventiv și dovezile privind voturile exprimate de creditori.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 381/2009, concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile creditorilor care reprezintă majoritatea de două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.
în cauză au votat în favoarea concordatului creditorii CEC Bank SA, Banca Comercială Română SA, SC P.M. SRL Cluj și SC C.C. SRL Brașov ce dețin un procent de 82,31% din totalul creanțelor.
în consecință instanța, în baza art. 26 din Legea nr. 381/2009 a constatat concordatul preventiv.
în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 28 pentru a putea fi omologat concordatul preventiv.
Astfel societatea debitoare este în stare de dificultate financiară, valoarea creanțelor în litigiu nu depășește 20% din masa credală, iar concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă 82,31% din valoarea totală a creanțelor.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Neamț care arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 381/2009, respectiv nu i-a notificat oferta de concordat preventiv, fiind notificată doar Administrația Finanțelor Publice Târgu Neamț, că nu s-a făcut dovada respectării prevederilor legale referitoare la ajutorul de stat, ceea ce îl face inopozabil.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ. și Legea nr. 381/2009.
Prin întâmpinare conciliatorul arată că a respectat condițiile prevăzute de Legea nr. 381/2009, că a notificat creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț – Administrația Finanțelor Publice Târgu Neamț în administrarea căreia se află debitoarea, că aceasta avea obligația de a transmite notificarea la Agenția Națională de Administrare Fiscală că nu și-a exprimat acordul, deși trebuia exprimat în 30 de zile.
Prin decizia nr. 1154/2010 s-a admis recursul și sa constatat inopozabilitatea concordatului preventiv față de creditorii bugetari și înlăturarea suspendării executărilor silite promovate de aceștia, Curtea reținând: așa cum rezultă din probele administrate, în data de 2.07.2010 a fost notificată oferta de concordat preventiv creditoarei Administrația Finanțelor Publice Târgu Neamț.
în data de 20.07.2010 s-a omologat concordatul prin încheierea recurată.
Proiectul de concordat preventiv privind obligațiile fiscale cuprinde eșalonări la plată pentru perioada de concordat.
Potrivit art. 21 lit. c) din Legea nr. 381/2009, în cazul în care în concordatul preventiv sunt propuse, pentru obligațiile fiscale, măsuri de amânări, ștergeri, eșalonări, reeșalonări și reduceri parțiale, se pot face numai cu respectarea prevederilor legale în materia ajutorului de stat. în această situație este necesar acordul expres al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care trebuie exprimat în 30 de zile; în caz contrar, acordul se prezumă.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, nu s-a făcut dovada respectării dispozițiilor legale referitoare la ajutorul de stat.
Este adevărat că notificarea Administrației Finanțelor Publice Târgu Neamț s-a realizat în 2.07.2010 însă până la omologarea concordatului preventiv a trecut mai puțin de 30 de zile și astfel nu se poate opune acordul prezumat de lege.
Chiar dacă ar exista acordul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, concordatul va fi opozabil creditorilor bugetari cu condiția respectării prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat și aprobării acestuia de către comisia interministerială [art. 28 alin. (5) din Legea nr. 381/2009].
Cum în cauză nu s-a făcut dovada aprobării comisiei interministeriale, sancțiunea care intervine este inopozabilitatea concordatului față de creditorii bugetari, și nu nulitatea hotărârii de omologare a acestuia.
în consecință, față de considerentele ce preced recursul creditoarei D.G.F.P. Neamț este fondat sub acest aspect, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C.proc.civ. și, în baza art. 312 alin. (1), (2) C.proc.civ. va modifica încheierea recurată în sensul reținerii inopozabilității concordatului preventiv față de creditorii bugetari și respingerii cererii de suspendare a executării silite pornită de creditorii bugetari.
Referitor la motivul de recurs prin care se critică notificarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală București, instanța reține că efectuarea notificării către oricare din organele fiscale în a cărei circumscripție se află debitorul realizează condiția prevăzută de art. 20 alin. (4) din Legea nr. 381/2009.
(Judecător Vasilică Pintea)