– Art.998-999 vechiul Cod civil;
– Legea nr.21/1996 a concurentei;
– Legea nr.11/1991 modificata si completata prin Legea nr.298/2001 privind combaterea concurentei neloiale.
În cadrul actiunii în raspundere întemeiata pe concurenta neloiala, instanta de judecata trebuie sa verifice existenta savârsirii unui act sau fapt de concurenta neloiala în legatura cu activitatea partilor, alaturi de celelalte conditii impuse de art.998-999 vechiul Cod civil.
Instantele de judecata pot aplica, în mod direct, prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, putând stabili existenta sau inexistenta unei fapte de concurenta neloiala, acest aspect nefiind un atribut exclusiv al Consiliului Concurentei (art.61 alin.7 din Legea nr.21/1996 a concurentei).
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 398 din 01.11. 2011)
Prin sentinta comerciala nr.11993 din data de 30.11.2010, pronuntata de Sectia a VI-a Comerciala a Tribunalului Bucuresti în dosarul nr.42572/3/2007 s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamanta SC T.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC M.C. & C.R. SRL si SC M.M.G.A.R. SRL.
Pentru a hotarî astfel s-a retinut ca reclamanta a chemat în judecata pârâtele pentru a se dispune obligarea lor la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând daune interese compensatorii materiale si morale, evaluate estimativ si provizoriu, cu motivarea ca desi a încheiat cu pârâta 1 un contract de prestari servicii publicitare nr.15/1997 (prelungit consensual pâna la 31.12.2009) datorita cesiunii ulterioare a contractului catre pârâta 2 au încetat si comenzile din partea partenerului initial.
S-a mai retinut ca reclamanta si-a întemeiat actiunea pe raspunderea civila delictuala deoarece activitatea de monopol pe care o subliniaza este prohibita de lege si deci, reprezinta un delict civil si ca aceasta a specificat si ca firmele agreate în M.G. încearca sa monopolizeze un anumit segment al pietii publicitare din România prin eliminarea firmelor românesti de profil. În continuare s-a considerat ca reclamanta nu a facut dovada ca prin activitatea desfasurata de pârâte s-ar fi creat riscul de confuzie asupra identitatii întreprinderii produselor sau serviciilor prestate, ca aceasta a fost de acord cu cesiunea contractelor încheiate cu SC M.C. & C.R. SRL si SC R.H.R. catre SC M.M.G.A.R. SRL si ca ultima societate nu a dorit sa mai preia contractul nr.15/1997 pentru ca avea înserata o clauza de exclusivitate apreciata drept contrara dispozitiilor Legii nr.21/1996. S-a mai retinut ca reclamanta a pretins 2.000.000 lei datorita încalcarii clauzei de exclusivitate cuprinsa în contractul nr.15/1997, astfel cum reiese din procesul-verbal din 24.10.2007, si ca pretentiile sale ar trebui analizate în temeiul raspunderii civile contractuale. În final s-a retinut ca nu s-a facut dovada întrunirii elementelor raspunderii civile delictuale a pârâtelor acuzate de savârsirea unor fapte de concurenta neloiala si ca reclamanta nu a facut nici dovada ca s-ar fi adresat Consiliului Concurentei pentru a se investiga încalcarea de catre pârâta a prevederilor Legii nr.21/1996.
Împotriva acestei hotarâri a declarat apel reclamanta care solicita admiterea apelului, schimbarea sentintei atacate si pe fond admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost formulata.
În motivarea apelului se arata ca din actele dosarului a putut reiesi valabilitate contractului nr.15/1997 încheiat între reclamanta si SC M.C. & C.R. SRL, aspect retinut si de prima instanta si chiar de intimate – care prin aparator ales recunosc ca acest contract este înca în vigoare. Se mai arata ca, ulterior cesiunii conventiei, SC M.M.G.A.R. SRL a refuzat sa mai emita comenzi catre reclamanta si ca a eliminat-o pe aceasta într-un mod concurential neloial de pe piata, pârâtele încalcând principiul bunei-credinte stipulat în articolul 1 din Legea nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale. În continuare se sustine ca pârâtele urmaresc ruperea relatiilor contractuale cu reclamanta si ca expertiza efectuata în dosar nu reflecta decât partial prejudiciul material suferit de catre apelanta. În final se subliniaza practicile abuzive practicate de catre intimate care au dus la conditii inegale de prestatii echivalente.
Intimatele au formulat întâmpinare prin care se apara în fapt si în drept împotriva pretentiilor apelantei.
S-a depus la dosar note cu concluzii scrise de catre apelanta.
Analizând actele si lucrarile dosarului în raport cu sentinta atacata si motivele de apel invocate, Curtea a apreciat ca apelul este nefondat si în temeiul articolului 296 Cod procedura civila l-a respins pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta a invocat în justificarea actiunii sale în despagubiri civile, îndreptata împotriva celor doua pârâte, aspectul perfectei valabilitati a contractului nr.15/1997 de prestari de servicii publicitare încheiat cu SC M.C. & C.R. SRL) care s-ar fi prelungit consensual pâna la 31.12.2009. S-a sustinut în esenta ca, dupa cesiunea acestui contract catre SC M.M.G.A.R. SRL, cele doua pârâte ar fi monopolizat un segment important din piata publicitara, ca ar fi eliminat reclamanta din raporturile contractuale cu pârâta (SC M.C. & C.R. SRL) si ca ar mai fi eliminat-o pe aceasta si din raporturile cu alti furnizori de publicitate.
În contextul amintit s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor daune compensatorii de 1.700.000 lei si la plata de daune morale de 300.000 lei, cererea de chemare în judecata fundamentându-se ca atare pe raspunderea civila delictuala iar nu pe cea contractuala, cum reiese din chiar precizarile reclamantei aflate la fila 44, dosar fond.
Plecând de la drepturile si obligatiile partilor consfintite prin contractul de prestari servicii nr.15/1997 si de la faptul ca reclamanta nu a mai primit comenzi de la pârâta 2 dupa cesionarea acestui contract si nici de la alti colaboratori (fila 87 dosar fond), instanta a analizat pretentiile deduse judecatii din perspectiva invocata a recurgerii pârâtelor la practici monopoliste (sau a exercitarii excesive a unor drepturi sau libertati de catre acestea).
Desi reclamanta a omis sa precizeze în concret faptele de a caror savârsire s-ar face vinovate pârâtele (pentru a putea fi încadrate în articolul 4 sau 5 din Legea nr.11/1991 modificata si completata prin Legea nr.298/2001 privind combaterea concurentei neloiale), iar precizarile sale de la fila 105 dosar fond, referitoare la practicile abuzive pe care le-ar practica pârâtele, au fost de ordin general, instanta trebuia sa verifice daca în speta a fost savârsit un act de concurenta neloiala în legatura cu activitatea partilor.
Aceasta verificare s-a realizat în considerarea tuturor conditiilor generale ale raspunderii pentru concurenta neloiala: raportul de concurenta, prejudiciul (constând de regula în pierderea clientelei si deci în scaderea vânzarilor si a cifrei de afaceri), fapta reprobabila prin care se încalca anumite obligatii (actiunea în concurenta neloiala sanctionând încalcarea unei obligatii si nu a unui drept – articolul 1 din Legea nr.298/2001), culpa si legatura de cauzalitate dintre prejudiciu si faptele apreciate de lege ca manifestari ale concurentei neloiale.
Sustinerile reclamantei în sensul ca pârâtele s-ar fi facut vinovate de savârsirea unor fapte reprobabile în lumina dispozitiilor Legii nr.298/2001 au aparut însa ca neîntemeiate câta vreme cesiunea contractului nr.15/1997 a fost acceptata de catre reclamanta, iar pârâtele au decis sa achizitioneze, contracteze servicii de publicitate de la diversi alti furnizori de publicitate în acord cu initiativa privata individuala, fara a urmari deturnarea clientelei reclamantei ori vatamarea în vreun fel a activitatii celei din urma.
De altfel, criticile referitoare la încetarea emiterii de comenzi de catre pârâta 2, desi în opinia reclamantei contractul partilor cu nr.15/1997 s-ar mai afla înca în fiinta, se îndeparteaza de notiunile de abuz si respectiv de libera concurenta avute în vedere de Legea nr.298/2001.
Din probele administrate în fata primei instante si a instantei de apel nu a putut reiesi, asa cum s-a sustinut, înlaturarea apelantei de pe piata publicitatii si nici ca intimatele i-ar fi provocat acesteia un prejudiciu material de 1.700.000 lei ca efect al nesocotirii obligatiilor ce le reveneau de a-si exercita pe piata publicitatii activitatea cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite.
Simplele afirmatii ale SC T.S. SRL în legatura cu monopolizarea pietei (de publicitate) si acapararea a cât mai multor clienti de catre intimate nu puteau conduce la admiterea actiunii în concurenta neloiala.
Fata de cele expuse, vazând si dispozitiile legale invocate, Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat.
