TRIBUNALUL BUCUREŞTI
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A-VI-A COMERCIALĂ
SECŢIA A-VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr. 50742/3/2011
Dosar nr. 50742/3/2011
ÎNCHEIERE
Şedinţa publică de la 06 iulie 2011
Completul compus din:
Completul compus din:
PREŞEDINTE Mădălina Afrăsinie
PREŞEDINTE Mădălina Afrăsinie
Grefier Camelia Manea
Grefier Camelia Manea
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta SC A&S I. 2000 SRL şi pe pârâtele A., şi SC V. SRL, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta SC A&S I. 2000 SRL şi pe pârâtele A., şi SC V. SRL, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
Fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca prin registratura au fost depuse întâmpinări şi înscrisuri de ambele pârâte.
Tribunalul retine cauza in pronuntare
TRIBUNALUL,
TRIBUNALUL,
Având nevoie de timp pentru a delibera , in baza art 260 C.p.c,
ÎN NUMELE LEGII
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2011.
Pronunţată în şedinţa publică de la 06 iulie 2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Judecător Mădălina Afrăsinie Camelia Manea
Judecător Mădălina Afrăsinie Camelia Manea
Red/dact/MA/6ex.
Red/dact/MA/6ex.
21 iulie 2011
21 iulie 2011
R O M Â N I A
SENTINTA COMERCIALA Nr. 9832/2011
Şedinţa publică de la 07 iulie 2011
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 06.07.2011 şi au fost consemnate in încheierea de şedinţă de la acea data ce face parte integrantă din prezenta si când, tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 07.07.2011, când a hotărât următoarele:
Deliberand asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Comercială la data de 27.06.2011 sub nr.50724/3/2011, reclamanta SC A&S I. 2000 SRL a chemat în judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale pe pârâţii A. şi SC V. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună suspendarea executării contractului de concesiune nr.11/27.05.2011 încheiat între cele două pârâte, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr.1178/2004 al TMB(actual 1281/2/2008 al CAB), sau, în subsidiar, suspendarea executării contractului de concesiune nr.11/27.05.2011 până la soluţionarea de instanţa de recurs a cererii de suspendare a executării formulată în dosarul nr.1281/2/2008.
In motivarea cererii se arată că solicită suspendarea executării contractului de concesiune sus menţionat având în vedere şi faptul că cererea se întemeiază pe măsura dispusă de ÎCCJ de suspendare a executării dispusă prin încheierea nr.2477 din 22.06.2011 în dosarul nr.5124/1/2011 al ÎCCJ.
Arată reclamanta că SC A. S. SA care a administrat un teren agricol de 8546 ha situat în judeţul Ialomiţa a intrat sub incidenţa legii nr.64/1995, motiv pentru care, în baza art.75 alin.1 din HG nr.626/2001 ADS a scos la licitaţie acest teren, în vederea concesionării sale, publicând la data de 18.12.2003 anunţul privitor la concesionarea terenului prin licitaţie, cu plic închis. Pentru a bloca această licitaţie, pârâta SC V. SRL a încheiat procesul verbal privind vânzarea cumpărarea în bloc a activelor societăţii falite, pentru ca, după confirmarea licitaţiei de judecătorul sindic, aceasta să invoce dreptul la atribuire directă, în concesiune, în baza art.21 ind.1 din legea nr.268/2001; a încercat suspendarea desfăşurării licitaţiei la instanţa locală, care a suspendat licitaţia, dar a cărei hotărâre a fost casată, ulterior de CAB şi a introdus acţiune la Tribunalul Bucureşti, prin care a solicitat obligarea ADS la încheierea contractului de concesiune cu privire la întreg terenul de 8546 ha, ce a format obiectul dosarului 1178/2004. Ca urmare a casării hotărârii de suspendare a licitaţiei de CAB, licitaţia a continuat şi reclamanta menţionează că a fost declarată câştigătoare, motiv pentru care ADS a încheiat cu aceasta contractul de concesiune nr.10/2004, privind terenul agricol de 8546 ha.
În ceea ce priveşte acţiunea ce a format obiectul dosarului nr.1178/2004 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI a Comercială, reclamanta arată că aceasta a fost admisă prin sentinţa civilă nr.7786/09.06.2004, iar A. a fost obligat la încheierea contractului de concesiune, fără a se respecta limitările art.21 ind.1 din legea nr.268/2001, fără a se stabili necesarul de teren aferent exploatării fiecărui activ în parte, pretins deţinut de V.. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A., iar reclamanta arată că a intervenit în cauză, în interesul A., apel care a fost respins prin decizia nr.139/2007 a CAB. Împotriva acestei decizii, reclamanta menţionează că a declarat recurs alături de A., recurs ce a fost admis de ÎCCJ, fiind casată numai decizia CAB. În rejudecarea apelului, reclamanta menţionează că se naşte conivenţa dintre V. şi A., în sensul că, fără să ţină seama de decizia ÎCCJ, se prezintă instanţei de apel un proces verbal de conciliere şi contractul de concesiune nr.11/27.05.2011, motiv pentru care prin decizia nr.270 CAB a respins apelul. Şi împotriva acestei decizii, reclamanta arată că a declarat recurs şi cerere de suspendare a executării sentinţei, cerere ce a fost admisă prin încheierea de şedinţă nr.2477 din 22.06.2011 în dosarul nr.5124/1/2011 al ÎCCJ.
Arată reclamanta că, în opinia sa, suspendarea executării dispusă de ÎCCJ priveşte atât suspendarea executării sentinţei instanţei de fond nr.7786/09.06.2004 a TMB cât şi decizia nr.270/16.06.2011 a CAB Secţia a V a Comercială.
În raport de situaţia de fapt reţinută anterior, reclamanta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.581 C.proc.civ., având în vedere următoarele considerente:
Aparenţa dreptului operează în favoarea ei, deoarece deţine un drept de concesiune pe o perioadă de 49 de ani, pe terenul în suprafaţă de 8547 ha;
Neprejudecarea fondului litigiului este, de asemenea, îndeplinită, deoarece aceasta cerere nu antamează nicio cercetare pe fond, urmând ca cercetarea fondului să fie făcută în faza procesulaă a litigiului ce face obiectul dosarului nr.1281/2/2008, respectiv, în recurs.
Măsura este vremelnică, ea fiind cerută numai până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr.1281/2/2008 al CAB
În ceea ce priveşte urgenţa, reclamanta arată că aceasta a fost reţinută şi de ÎCCJ, dovadă fiind suspendarea executării efectelor judecăţii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.581 C.proc.civ.
Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru conform art. 3 alin.1 lit.b din legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi cu 0,30 lei timbru judiciar potrivit art. 3 al. 1 teza 1 din OG. 32/1995 privind timbrul judiciar.
În susţinere au fost depuse următoarele înscrisuri: contractul de concesiune nr.10/2004, sentinţa civilă nr.7786/09.06.2004. decizia 3932/30.11.2007 a ÎCCJ, decizia Consiliului de Administraţie al A. din data de 29.06.2010, decizia 3969/14.11.2006 a ÎCCJ, concilierea A.-V., contractul de concesiune 11/27.04.2011, plângerea contra contractului de concesiune 11/27.05.2011, adresa A. nr.84424/02.06.2011, plângere contra adresei A. nr.84424/02.06.2011, extras ECRIS cu decizia pronunţată de CAB la 16.06.2011, valoarea investiţiilor echipamente, valoare investiţii construcţii, valoare fonduri europene, extras bilanţ pe 2010, certificat de grefă eliberat de ÎCCJ, încheire de suspendare a sentinţei civile nr.7786/09.06.2004 pronunţată de cAB la 14.01.2005
Cererea a fost solutinata fara citarea partilor, avand in vedere caracterul urgent al acesteia precum şi faptul că pârâtele au depus note scrise însoţite de înscrisurile doveditoare, prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale(pârâta SC V. SRL) şi excepţia de litispendenţă(pârâta A.), astfel ca, in baza dispozitiilor art.260 C.proc.civ. s-a dispus amanarea pronuntarii pentru data de azi.
Asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, excepţie invocată de pârâta SC V. SRL, Tribunalul reţine că aceasta pârâtă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale motivat de faptul că pe rolul Tribunalului Ialomiţa se află înregistrat dosarul nr.2667/98/2011, dosar ce are ca obiect „constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune nr.11/27.06.2011”, cu termen de judecată la data de 27.09.2011, pe de o parte, iar pe de altă parte, Tribunalul Ialomiţa este instanţa competentă având în vedere dispoziţiile art.13 alin.1 C.proc.civ., în cauză fiind vorba despre un contract de concesiune ce are ca obiect un imobil.
Potrivit dispoziţiilor art.581 alin.2 C.proc.civ.„cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului”.
Această prevedere nu trebuie interpretată însă, restrictiv, ci trebuie înţeleasă prin raportare la celelalte dispoziţii legale privind competenţa. Astfel, noţiunea de „instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului” nu vizează în mod exclusiv instanţa la care a fost introdusă cererea principală, ci este necesar ca instanţa în cauză să fie competentă din punct de vedere material şi teritorial. În caz contrar, soluţia dată în procedura sumară reglementată de dispoziţiile art.581 C.proc.civ. ar fi ea însăşi ilegală, ca fiind dispusă de o instanţă necompetentă. O asemenea interpretare trebuie avută în vedere în situaţia de faţă, cu atât mai mult cu cât competenţa materială şi teritorială este absolută, normele juridice care o reglementează având caracter imperativ.
Prin urmare, instanţa sesizată cu soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale poate face verificări suplimentare privind competenţa, ea nefiind ţinută de simpla existenţă a procesului principal pe rolul aceleiaşi instanţe. În consecinţă, dispoziţia conţinută în art. 581 alin.2 C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul că judecarea cererii este de competenţa instanţei sesizate cu soluţionarea acţiunii principale, în măsura în care sesizarea s-a făcut cu respectarea prevederilor legale privind competenţa(materială şi teritorială).
Or, analizând excepţia invocată prin prisma celor reţinute anterior, se constată că aceasta nu este întemeiată, în condiţiile în care reclamanta a formulat prezenta cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale în raport de existenţa dosarului nr. 1178/2004 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI a Comercială, dosar aflat în rejudecare.
În aceasta situaţie, împrejurarea învederată de pârâtă şi anume că pe rolul Tribunalului Ialomiţa este înregistrat un alt dosar ce are ca obiect „constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune nr.11/27.06.2011” nu are relevanţă în prezenta cauză având în vedere că suspendarea executării contractului de concesiune nr.11/27.05.2011 încheiat între cele două pârâte, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr.1178/2004 al TMB(actual 1281/2/2008 al CAB). A accepta teza susţinută de pârâtă înseamnă că instanţa trebuie să încalce principiul disponibilităţii procesuale care guvernează desfăşurarea unui proces, făcând astfel abstracţie de obiectul cererii, obiect stabilit de reclamantă conform art.112 C.proc.civ.
Nici susţinerea aceleiaşi pârâte, respectiv că Tribunalul Bucureşti nu este competent teritorial în raport de dispoziţiile art.13 C.proc.civ. nu poate fi reţinut de instanţă ca fiind pertinent, având în vedere dispoziţiile 581 alin.2 C.proc.civ. Că nici acest argument nu are suport legal îl dovedeşte şi faptul că fondul dosarului se află încă spre soluţionare, astfel ca, asa cum s-a aratat anterior, devin incidente dispoziţiile art.581 alin.2 C.proc.civ.
În raport de cele reţinute anterior, Tribunalul va respinge excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată de pârâta SC V. SRL ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia de litispendenţă invocată de pârâta A., Tribunalul reţine că această excepţia a fost invocată, având în vedere că reclamanta a formulat patru cereri care au acelaşi obiect, respectiv, dosarul nr.46413/3/2011 aflat spre soluţionare pe rolul secţiei a IX a, şi trimis spre competentă soluţionare la secţia a VI a Comercială, dosarul nr.2668/98/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa, şi în care reclamanta a renunţat la judecată; dosarul nr.57743/3/2011 cu termen de judecată la 11.07.2011.
Litispendenţa reprezintă situaţia procesuală în care două sau mai multe instanţe de fond deopotrivă competente, sunt sesizate cu aceeaşi cauză civilă, fiind prevăzută de dispoziţiile art.163 C.pr.civ.
Excepţia de litispedenţă reprezintă o împrejurare anormală în opera de înfăptuire a justiţiei, deoarece poate determina pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.
Pentru ca această excepţie să fie incidentă este necesar a fi întrunite trei condiţii esenţiale, după cum urmează:
1.existenţa triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză). Din analiza extrasului ECRIS depus la dosar instanţa reţine faptul că şi procesul civil care formează obiectul dosarului nr.50743/3/2011 cât şi prezentul dosar s-a desfăşurat între aceleaşi părţi şi s-a întemeiat pe aceeaşi cauză, respectiv, a avut acelaşi temei juridic.
2. cauză trebuie să se afle pe rolul unor instanţe deopotrivă competente. Această condiţie este îndeplinită, deoarece, atît procesul civil despre care au făcut referire pârâta cît şi prezentul dosar se află pe rolul unor instanţe competente(material, teritorial).
3. cauzele trebuie să se afle în faţa instanţelor de fond.
Deşi această cerinţă nu este prevăzută de dispoziţiile art.163 C.pr.civ., ea a fost desprinsă de doctrină din însăşi scopul acestei instituţii, respectiv, acela de a evita pronunţarea unor hotărîri judecătoreşti contradictorii.
Aşadar, litispendenţa poate funcţiona numai în două situaţii, şi anume, cînd ambele procese se află pe rolul unor instanţe de fond sau ipoteza în care o cauză se află în faza judecăţii în fond iar cealaltă în apel, apelul fiind o cale de atac devolutivă.
Or, faţă de cele reţinute anterior din analiza înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă instanţa reţine faptul că pe rolul aceleiaşi instanţe se află spre soluţionare dosarul nr.50743/3/2011, care are ca obiect ordonanţă preşedinţială, fără ca din extrasul ECRIS să rezulte că acest dosar are acelaşi obiect cu prezentul dosar.
Cât priveşte dosarul nr.2668/98/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa, şi în care reclamanta a renunţat la judecată, acesta nu mai poate fi analizat de Tribunalul prin prisma dispoziţiilor art.163 C.proc.civ., aceasta nemaifiind „pe rol”, fiind soluţionat ca urmare a renunţării reclamantei la judecată.
Mai mult decât atât, Tribunalul constată că pârâta A este în eroare cât priveşte invocarea acestei excepţii în faţa acestui complet de judecată, deoarece el reprezintă instanţa investita iniţial, motiv pentru care, în ipoteza în care ar fi vorba despre o acţiune identică , această excepţie trebuie invocată în faţa completului de judecată ce are spre soluţionare dosarul nr.50743/3/2011.
În raport de cele reţinute anterior, Tribunalul în baza dispoziţiilor art. 163 C.pr.civ. va respinge excepţia de litispedenţă invocată de pârâta A. ca neîntemeiată.
Analizând condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prin prisma dispoziţiilor art.581 C.proc.civ., instanţa reţine următoarele:
SC A. S. SA care a administrat un teren agricol de 8546 ha situat în judeţul Ialomiţa a intrat sub incidenţa legii nr.64/1995, motiv pentru care, în baza art.75 alin.1 din HG nr.626/2001 A. a scos la licitaţie acest teren, în vederea concesionării sale, publicând la data de 18.12.2003 anunţul privitor la concesionarea terenului prin licitaţie, cu plic închis. Pentru a bloca această licitaţie, pârâta SC V. SRL a încheiat procesul verbal privind vânzarea cumpărarea în bloc a activelor societăţii falite, pentru ca, după confirmarea licitaţiei de judecătorul sindic, aceasta să invoce dreptul la atribuire directă, în concesiune, în baza art.21 ind.1 din legea nr.268/2001; a încercat suspendarea desfăşurării licitaţiei la instanţa locală, care a suspendat licitaţia, dar a cărei hotărâre a fost casată, ulterior de CAB şi a introdus acţiune la Tribunalul Bucureşti, prin care a solicitat obligarea A. la încheierea contractului de concesiune cu privire la întreg terenul de 8546 ha, ce a format obiectul dosarului 1178/2004.
Ca urmare a casării hotărârii de suspendare a licitaţiei de CAB, licitaţia a continuat şi reclamanta a fost declarată câştigătoare, motiv pentru care A. a încheiat cu aceasta contractul de concesiune nr.10/2004, privind terenul agricol de 8546 ha(filele 13-20 vol.I).
Prin sentinţa civilă nr.7786/09.06.2044 Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de SC V. SRL în contradictoriu cu A., iar A. a fost obligată să încheie cu SC V. SRL contractul de concesiune, prin atribuire directă a terenului de 8546 ha(filele 22-23, vol.I).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A., iar reclamanta din prezenta cauză a intervenit în interesul A., apel ce a fost respins prin decizia nr.139/2007 de Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a fost declarat recurs de ADS şi reclamanta din prezenta cauză, recursuri ce au fost admise de ÎCCJ prin decizia nr.3932/30.11.2007 iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel(filele 24-36 vol.I).
În rejudecarea apelului, ca urmare a încheierii între A. si SC V. SRL a unui proces verbal de conciliere, potrivit susţinerii reclamantei(filele 48-56 vol.I), la data de 16.06.2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de A. şi cererea de intervenţie accesorie ca nefondate(fila 87 vol.I).
Ca urmare a pronunţării soluţiei de Curtea de Apel Bucureşti reclamanta din prezenta cauză a declarat recurs depunând o cerere de suspendare a executării până la soluţionarea recursului cât şi o cerere de suspendare a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, această din urmă cerere fiind admisă prin încheierea de şedinţă nr.2477 din data de 22.06.2011 în dosarul nr.5124/1/2011 al ÎCCJ(fila 160 vol.II).
Reţinem că reclamanta SC A&S I. 2000 SRL a formulat prezenta actiune motivat de faptul ca poate pierde fonduri europene în valoare de 5,5 milioane euro, pierzând, în acelaşi timp şi investiţiile deja efectuate.
Potrivit dispoziţiilor art.581 C.proc.civ., prin ordonanţă preşedinţială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cu alte cuvinte, pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite încă trei condiţii. Două condiţii sunt prevăzute expres de text: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii, şi anume neprejudecarea fondului, în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedura de urgenţă pentru soluţionarea unei astfel de cereri.
Daca in privinta conditiei referitoare la vremelnicie, constatam ca reclamanta a reusit sa probeze indeplinirea ei(masura accesului fiind solicitata pana la solutionarea dosarului nr.1178/2004 al TMB, actual 1281/2/2088 al CAB, sau până la soluţionarea de instanţa de recurs a cererii de suspendare a executării formulată în dosarul nr.1281/2/2008), nu aceeasi situatie se regaseste si in privinta conditiilor referitoare la urgenta si neprejudecarea fondului cauzei.
Cu privire la cerinţa urgenţei măsurii, textul art. 581 C. proc. civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate solicita pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale.
Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea conditiei referitoare la urgenţa tribunalul constată faptul că reclamanta nu a făcut dovada urgenţei măsurii solicitate în sensul dispoziţiilor art.1169 C.civ., deşi aceasta a motivat cererea pe ideea prevenirii unei pagube iminente si iremediabile ce s-ar putea produce prin faptul că ar putea pierde valoarea investiţiilor deja efectuate sau fonduri europene. Or, fata de probatoriul administrat in prezenta cauza, retinem ca situatia prezentata de reclamanta nu are suport in realitatea faptica, cu atat mai mult cu cat reclamanta vorbeste despre un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si despre o eventuala conduita pe care ar pute sa o adopte cele două pârâte.
Altfel spus, în raport de materialul probator administrat în cauză, reclamanta nu este ameninţată de vreo pagubă iminentă prin faptul ca nu si-ar putea indeplini in viitor obiectul de activitate, in conditiile in care, asa cum am precizat anterior, nu a probat in vreun fel cele sustinute. Prin urmare, condiţia urgenţei prevăzută de art. 581 C. proc civ. apreciem ca nu este îndeplinită.
Şi în ceea ce priveşte condiţia referitoare la neprejudecarea fondului Tribunalul constată că nu este îndeplinită, în condiţiile în care aceasta supune analizei modul în care raporturile contractuale dintre părţi se desfasoara.
Astfel, analizarea acestui motiv, în raport de înscrisurile depuse, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale ar aduce atingere fondului, respectiv acţiunii introduse pe calea dreptului comun(actiune in constatare), motiv pentru care, ar fi încălcată condiţia neprejudecării fondului impusă de procedura specială prevăzută de dispoziţiile art.581 C.proc.civ.
Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, în speţă aceasta duce la aceeaşi soluţie de respingere în condiţiile în care ar trebui să analizeze modul in care a fost încheiat contractul de concesiune între pârâte, modul în care urmează să fie soluţionată cererea de suspendare a executării sentinţei de către ÎCCJ, fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii. Altfel spus, afirmarea drepturilor reclamantei facute prin petitul actiunii ar determina transformarea acestora intr-o veritabila actiune de drept comun, aspect ce excede obiectului prezentei cauze.
Împrejurarea învederată de reclamantă şi anume că actul juridic încheiat de cele două pârâte, respectiv, contractul de concesiune nr.11/27.05.2011 este unul fraudulos nu poate fi reţinută de Tribunal ca fiind pertinentă, având în vedere faptul că suntem în prezenţa unei proceduri sumare – ordonanţă preşedinţială – în care fondul pricinii „este doar pipăit” fără ca instanţa investită cu o asemenea cerere să poată cenzura(în sensul să poată face aprecieri asupra legalităţii sau nelegalităţii) în vreun fel „titlurile” părţilor.
Or, faţă de cele reţinute anterior, Tribunalul consideră că, a admite soluţia contrară, ar însemna să se cerceteze fondul cauzei pe baza înscrisurilor depuse la dosar de reclamanta(în condiţiile în care există două contracte de concesiune pe aceeaşi suprafaţă de teren, contracte ce nu au fost desfiinţate în vreun fel şi care, produc efecte juridice), fapt ce ar contraveni dispoziţiilor legale prevăzute de art.581 C.proc.civ., aceasta putându-se realiza doar pe calea dreptului comun. Că prezenta cerere este lipsită de fundament legal o dovedeşte şi solicitarea reclamantei de suspendare a executării unui contract până la soluţionarea unei cereri de suspendare formulată în recurs, solicitare care vine în contradicţie cu specificul ordonanţei preşedinţiale reglementate de art.581 C.proc.civ.
În raport de cele reţinute anterior, Tribunalul reţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a celor trei condiţii prevăzute de procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, şi, prin urmare, in baza dispozitiilor art.1169 C.civ. va respinge cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamanta SC A&S I. 2000 SRL în contradictoriu cu pârâtele A. şi SC V. SRL ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată de pârâta SC V. SRL ca neîntemeiată.
Respinge excepţia de litispendenţă, excepţie invocată de pârâta A. ca neîntemeiată.
Respinge cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamanta SC A&S I. 2000 SRL cu sediul în Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele A. cu sediul în Bucureşti şi SC V. SRL cu sediul în judeţul Ialomiţa ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 iulie 2011.
PREŞEDINTE GREFIER
