Prin sentinţa civilă nr. 190/1998, Tribunalul Bucureşti – Secţia Administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.G., P.E. şi P.M., împotriva primăriei comunei Joiţa, judeţ Giurgiu şi a pârâţilor D.N. – primar, G.F. – viceprimar, D.P. – secretar şi Comisia de aplicarea a Legii nr. 18/ 1991 a comunei Joiţa şi, pe cale de consecinţă a obligat pârâţii să emită certificat de urbanism şi autorizaţie de construire imobil pe numele reclamanţilor, pe terenul proprietatea acestora; a omologat raportul de expertiză efectuat de ing. G. V. şi a obligat pârâţii în solidar la 100.000 lei/ zi daune de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea efectivă a obligaţiei, plus 450.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
In motivarea sentinţei se reţine că potrivit raportului de expertiză este posibilă eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru reclamanţi pe terenul proprietatea acestora, iar susţinerea privind existenţa unui drept de servitute al unor gospodării individuale nu a fost dovedită, potrivit art. 623 c. civ.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Primăria comunei Joiţa, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Joiţa, D.N. – primar, D.P. – secretar şi G.F. – viceprimar, solicitând efectuarea în speţă a unui alt raport de expertiză tehnică; să se constate că în cauză nu au existat prejudicii dovedite; în subsidiar, să se instituie un drept de trecere în favoarea celor 17 familiii afectate, a celor două şi a interesului comunităţii. ,.;.,
în dezvoltarea acestor motive de recurs se arată că expertul tehnic nu a ţinut seama de faptul că reclamanţii au blocat un drum de interes local, prevăzut şi utilizat ca atare după anul 1960 şi de faptul că aceştia deţin o deschidere suficientă la stradă, nefiind cazul să blocheze drumul comunal.
Recursul formulat de pârâţi este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Cererile vizând efectuarea unei noi expertize ori constatarea inexistenţei unui prejudiciu, făcute direct în recurs sunt inadmisibile conform art. 316 rap. la art. 298 şi 294 alin. 1 c. pr. civ.
Astfel, din analiza lucrărilor dosarului de fond rezultă că pârâţii nu au formulat obiecţiuni şi nu au cerut, motivat, o nouă expertiză după depunerea lucrării.
De asemenea, este inadmisibilă o cerere nouă, formulată direct în recurs, de recunoaştere a dreptului de servitute în favoarea unor terţi.
Totodată, s-a demonstrat că intimaţii sunt proprietarii terenului identificat de expertizele efectuate în cauză, fiind legal puşi în posesie pe acest teren în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Terenul a constituit curtea fostului CAP din comuna Joiţa, având categoria de folosinţă “curţi cu construcţii” conform planului topocadastral de referinţă, recunoscut de Legea nr. 18/1991, cel de la 1 ianuarie 1990.
“Aleea de acces” permisă fostului C.A.P. în curtea sa anterior aplicării Legii nr. 18/1991, este o operaţiune materială de fapt, care nu poate să creeze drepturi în favoarea unor terţi, de natura unui aşa zis drept de servitute, care nu poate lua naştere decât în condiţiile legii (art. 623 c. civ.).
Faţă de cele de mai sus, Curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind dată în temeiul dispoziţiilor legale ce ocrotesc dreptul de proprietate cu toate atributele sale, respectiv art. 480 c. civ. şi urm., Legea nr. 50/1991 şi art. 1 din Legea nr. 29/1990, urmând a fi menţinută.
în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 100.000 lei/zi de întârziere, aceasta are caracterul unei măsuri de constrângere ce operează după rămânerea definitivă a hotărârii, când pârâţii devin culpabili de neexecutarea unei sentinţe judecătoreşti, iar prejudiciul total urmează a fi dovedit conform art. 998-999 c. civ. (Judecator Georgeta Leti)
(Secpa Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 40/1999)
