Secţia comercială – Decizia comercială nr.577/26 iunie 2009
Prin Sentinţa nr. 172/F/2009 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei SC „B.S.” SRL Deva.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul sindic a reţinut că:
Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Textul acestui articol stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească creanţa deţinută de creditori asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei să poată fi admisă.
Creanţa trebuie să fie certă, în sensul existenţei sale neîndoielnice şi a cuantumului cert, lichidă şi exigibilă şi să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006.
Dovada caracterului cert al creanţei se face prin titlu executoriu (hotărâre judecătorească/bilet la ordin/cec/cambie investite cu formulă executorie), precum şi alte înscrisuri necontestate de debitor, nici în privinţa existenţei lor, nici în ceea ce priveşte cuantumul acestora (facturi fiscale acceptate de debitor).
Titlul executoriu pentru creanţele bugetare este decizia de impunere care, pentru a fi opozabilă, trebuie comunicată debitorului într-una din modalităţile prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală, dovada comunicării aflându-se în sarcina emitentului deciziei.
Legea nu recunoaşte înscrisurilor întocmite de creditor şi necomunicate debitorului calitatea de titlu executoriu, ştiut fiind că urmărirea silită a debitorului nu poate fi începută decât după comunicarea deciziei de impunere, dispoziţiile legale sancţionând cu nulitatea măsurile şi operaţiunile de silită efectuate în lipsa unui titlu executoriu.
Sub acest aspect, judecătorul sindic este ţinut să verifice toate înscrisurile depuse de creditori, simpla împrejurare că aceste înscrisuri au fost intitulate titluri executorii, nu conferă înscrisurilor caracterul de titlu executoriu dacă nu au fost întocmite şi comunicate în chipul şi forma prevăzută de dispoziţiile legale în materie, respectiv OG nr. 92/2003, cu modificările ulterioare.
În speţă, s-a constatat că creditoarea şi-a întemeiat cererea pe înscrisuri intitulate titluri executorii şi somaţii semnate de către emitent (conducătorul organului de executare), fără a face însă dovada că aceste înscrisuri au fost comunicate sau însuşite în altă modalitate de către debitor.
Mai mult, creditoarea nu şi-a îndeplinit nici obligaţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, de şi de codul de procedură fiscală şi nu a dovedit, conform art. 1169 Cod civil, că a eşuat în procedura executării silite asupra bunurilor acesteia.
Judecătorul sindic a constatat că înscrisurile de care creditoarea se prevala pentru a opune debitoarei starea de încetare de plăţi nu erau titluri executorii, iar cele care purtau titlul generic de titlu executoriu sunt fără valoare juridică în condiţiile în care art. 42 şi 44 Cod procedură fiscală prevăd imperativ că, pentru creanţele bugetare, titlul executoriu este decizia de impunere care trebuie întocmită conform art. 42 Cod procedură fiscală şi comunicată destinatarului pe una din căile prevăzute de art. 44 Cod procedură fiscală.
În condiţiile în care creditoarea nu a dovedit că deţine titlu executoriu faţă de debitoare, în discuţie nu se află o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar părţile nu au calitatea de creditor şi respectiv debitor, astfel că urmărirea silită a debitoarei nu putea fi începută, întrucât legea sancţionează cu nulitate măsurile şi operaţiunile de executare silită efectuate în absenţa unui titlu executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea DGFP Hunedoara.
Verificând recursul DGFP Hunedoara, faţă de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, curtea de apel a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a apreciat că, pentru a fi admisibilă cererea creditoarei, este necesar ca aceasta să-şi dovedească dreptul de creanţă împotriva debitoarei printr-un titlu executoriu.
Această interpretare dată de judecătorul sindic este greşită şi nu face decât să adauge o condiţie de admisibilitate neprevăzută de art. 3 pct. 6 şi 12 din Legea nr. 85/2006.
Dispoziţiile legale în materia insolvenţei sunt clare. Art. 3 pct. 6 din impun existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile şi nu şi condiţia ca aceasta să fie constatată printr-un titlu executoriu. Exigibilitatea nu presupune obligatoriu existenţa unui titlu executoriu. Creanţa devine exigibilă de la ajungerea la scadenţă, faţă de momentul depunerii declaraţiilor de către debitoare sau al comunicării deciziilor de impunere.
În aceste condiţii, s-a constatat că judecătorul sindic, prin adăugarea la condiţiile legale prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, a pronunţat o hotărâre nelegală şi a soluţionat cererea creditoarei pe cale de excepţie, respingând-o ca inadmisibilă, întrucât creanţa nu îndeplinea condiţia de a fi constatată printr-un titlu executoriu.
Legea nr. 85/2006 nu prevede o atare condiţie, judecătorul sindic având obligaţia de a verifica înscrisurile depuse de părţi şi de a administra probatoriul în conformitate cu dispoziţiile Secţiunii a III-a din Cod procedură civilă (art. 167 – 225) şi art. 46 C.com. pentru a stabili dacă cererea creditoarei corespunde cerinţelor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât judecătorul sindic a soluţionat cauza pe cale de excepţie, fără a verifica fondul cererii, s-a admis recursul creditoarei şi s-a casat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă.
