Reunirea a două proceduri de , în contextul în care lipseşte cadrul legal de desfăşurare a unei astfel de proceduri ar fi contrară bunei administrări a actului de justiţie întrucât este lipsită de predictibilitate şi previzibilitate şi ar lăsa loc arbitrariului şi incertitudinii măsurilor ce s-ar putea adopta în derularea procedurilor reunite.
Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 796 din 12 noiembrie 2012
Debitoarea SC I. SA , prin administrator special A.L., acesta din urmă prin reprezentant convențional SCA P. și A. a solicitat judecătorului sindic conexarea dosarului nr. 8465/121/2011^*# privind insolvența debitoarei SC I. SA la dosarul nr. 5739/121/2011^*# privind insolvența debitoarei SC P. S.R.L.
în fapt, în motivarea cererii a arătat că debitoarea SC I. S.R.L. și debitoarea SC P. SRL fac parte din același grup de societăți, SC I. SA fiind deținută în proporție de 63% de SC P. SRL
Atât debitoarea SC I. SA cât și acționarul majoritar al acesteia, SC P. SRL sunt în insolvență, motiv pentru care consideră necesară, pentru a beneficia de o coordonare eficientă a procedurilor de insolvență și pentru a amplifica șansele de reușită a planurilor de reorganizare a celor două societăți, conexarea celor două dosare.
în drept a invocat prevederile art. 164 C.proc.civ., art. 4 din O.U.G. nr. 86/2006, teoria grupului de societăți, noțiunea de agent economic, art. 11 din Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea regulamentelor contabile, art. 228 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările și completările ulterioare.
Prin încheierea din 3.09.2012 pronunțată de judecătorul în dosarul nr. 5739/121/2011^*# s-a admis cererea de conexare și, în temeiul art. 164 C.proc.civ. s-a dispus conexarea cauzei înregistrată sub nr. 8465/121/2011^*# privind insolvența debitoarei SC I. SA la dosarul nr. 5739/121/2011^*# prin insolvența debitoarei SC P. SRL
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a motivat următoarele:
Cele două societăți fac parte dintr-un grup de societăți din care o societatea este dominantă – SC P. SRL, iar cealaltă societate – SC I. SA are legături faptice și juridice care permit societății dominante să-i impună strategia și comportamentul economic al acesteia .
Este adevărat că în practica și legislația noastră nu au mai fost astfel de situații în cauzele privitoare la insolvență, dar în viziunea constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (speța AkzoNobel cauza C 97/08) grupul de societăți este titularul unei întreprinderi complexe care totalizează întreprinderile ale căror titulari sunt societățile contractante, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul de finanțare.
Teoria și practica comunitară abordează dinamic evoluția grupului de societăți, evoluție ce evidențiază faptul că pentru a supraviețui aceste societăți, în insolvență, care fac parte din grup trebuie să se adapteze transformărilor impuse de conjunctura economică actuală – care este una de criză mondială – și, mai ales, să conserve o formă convenabilă activității pe care o desfășoară, deci rezultă că în mod legal și temeinic există o strânsă legături între cele două cauze, iar obiectul este același – insolvența (Legea nr. 85/2006).
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs creditorii A.M., B. SA reprezentată convențional avocat VM, SC E. R. SRL reprezentată convențional prin SCA D.A., U.C. Ț.B. SA , reprezentată convențional prin SCA Z. R. P., A.N.A.F. prin reprezentant legal înregistrate sub nr. unic 5739/121/2011^*#/a9 pe rolul Curții de Apel Galați.
Au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul creditor A.M. a arătat în motivarea recursului următoarele:
Art.31 din Legea 85/2006 reglementează la alineatele 3-5 situațiile de conexare obligatorie a cererilor formulate împotriva aceluiași debitor de către creditori diferiți, a cererilor formulate de un creditor la cererea debitorului de deschidere a procedurii împotriva sa, precum și cererile care sunt înregistrate la instanță împotriva aceluiași debitor raportat la care s-a deschis deja procedura de insolvență într-un alt dosar. Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile legii insolvenței se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, astfel încât prevederile art. 31 al legii insolvenței referitoare la conexarea cauzelor se completează cu cele ale art. 164 C.proc.civ. Potrivit acestui text, însă, întrunirea mai multor pricini aflate înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, se poate dispune în cazul în care pricinile se poartă între aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură.
în dosarele a căror conexare se solicită nu există identitate de parte (sunt doi debitori, două societăți comerciale diferite cu asociați diferiți, cu situație diferită din punct de vedere juridic, patrimonial, persoana asociaților, creditorii, etc.) și între obiectul și cauza celor două cereri nu există nicio legătură.
în literatura juridică de specialitate s-a arătat că în cazul în care într-o cauză civilă nu figurează cel puțin una dintre părțile dintr-un proces, conexitatea este inoperantă.
în drept a invocat prevederile art. 3041C.proc.civ.
Recurenta SC B SA a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele:
Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 164 C.proc.civ. in cauza de față.
Prin aplicarea art. 164 C.proc.civ. conform acestui text de lege, părțile pot solicita instanței de judecată întrunirea mai mult pricini dacă au între ele o strânsă legătură.
Prima condiție se referă la existența a două sau mai multe cauze aflate pe rolul aceleiași instanțe, sau în instanțe diferite de același grad, în care să existe cel puțin o parte comună. în legătură cu această condiție esențială a conexități ea vizează îndeosebi aspectul subiectiv al instituției, respectiv părțile din cele două sau mai multe acțiuni. Din acest punct de vedere, legea impune cerința ca cel puțin una din părți să fie comună, în cele două sau mai multe acțiuni pendinte in fața instanțelor judecătorești. Cerința enunțată este statornicită printr-o exprimare neechivocă a legiuitorului, art. 164 alin.(1) din C.proc.civ. referindu-se la posibilitatea conexării pricinilor in care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți. Prin urmare, dacă într-o cauză civilă nu figurează cel puțin una dintre părțile dintr-un alt proces, conexitatea este inoperantă. A doua condiție se referă la existența unei strânse legături de obiect și cauză între cele două sau mai multe procese.
Prin conexare acțiunile sunt și rămân distincte, doar judecata lor se face de aceeași instanță. Ca atare, pretențiile formulate în cele două acțiuni nu trebuie să fie sprijinite cu necesitate pe aceleași motive de fapt și de drept, fiind suficient un izvor comun juridic sau numai același obiect ori numai aceeași cauză.
Pentru a se pronunța asupra excepției, instanța va trebui să aprecieze dacă reunirea cauzelor este de natură să conducă la o mai bună administrare a justiției. Acest drept de apreciere nu are un caracter nelimitat.
Ori in speța de față „legătura” , este aceea ca ambele societăți (I. SA și P. SRL) sunt in insolvență.
Legea insolvenței cuprinde dispoziții speciale privind condițiile in care urmează a fi conexate cauzele, respectiv dispozițiile articolului 31 alineat 3 din Legea nr. 85/2006, care stabilește sensul in care conexează pricinile in procedura insolvenței, dispoziție legală imperativă.
Instanța de fond confundă „grupul de societăți”, cu grupul de interes economic definit in art. 118 din Legea nr. 161/2003.
Grupul de societăți este in primul rând o realitate economică și mai puțin una juridică. Această afirmație are la bază faptul că, în legislația națională din mai multe țări, grupului nu-i este recunoscută personalitatea juridică.
Față de aceste precizări, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de conexare formulată de către debitoarea SC I. SA, societate în insolvență prin administrator special A.L. la cauza înregistrată sub nr. 5739/121/2011*.
Recurenta SC E.R. SRL a motivat următoarele:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.
întrucât încheierea recurată nu este supusă apelului, în cauză devin incidente prevederile art. 3041 C.proc.civ. , instanța de recurs putând examina cauza sub toate aspectele, nefiind ținută de motivele enumerate limitativ de art. 304 C.proc.civ.
Inexistența, în cadrul legislației române în vigoare, a unei singure dispoziții prin care să se reglementeze posibilitatea legală de conexare a două proceduri de insolvență.
Problema de drept dedusă judecății, inclusiv pe calea prezentului recurs, are in vedere nu legalitatea instituției conexării a două dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, ci conexarea a două dosare având ca obiect proceduri distincte de insolvență, aflate in plină desfășurare.
Textul art. 164 C.proc.civ. reprezintă dreptul comun sau regula în materie, putând fi aplicat ori de câte ori nu există o dispoziție contrară într-o materie specială. Argumentul în sensul că, dacă acest text de lege nu reglementează expres interdicția conexării a două proceduri de insolvență, ar rezulta implicit că nici nu îl interzice, nu subzistă unei critici atente. Admiterea acestui argument ar însemna că, dacă acest text general nu interzice în mod expres o anumită conexare, ea este permisă, chiar dacă o reglementare specială nu ar avea în vedere o atare conexare, ceea ce nu poate fi primit.
Fiecare procedură de insolvență are specificul său, indiferent de calitatea a două societăți debitoare, supuse fiecare unei proceduri de insolvență distincte, aceste două proceduri nu vor fi niciodată nici măcar identice, cu atât mai multe similare;
Creditorii fiecărei societăți sunt distincți, atât din perspectiva individualizării lor concrete, cât și a interesului specific în cadrul procedurii.
Joncțiunea a două proceduri de insolvență aflate în plină desfășurare permite eludarea unor dispoziții legale imperative: un creditor majoritar într-o procedură se poate transforma, prin simpla conexare a două proceduri, într-un creditor moderat; un creditor înscris în Tabelul preliminar al obligațiilor uneia dintre cele două societăți se poate transforma într-un creditor neparticipant la procedura celeilalte, prin nevalidarea înscrierii sale în celălalt Tabel preliminar.
Fiecare societate supusă procedurii insolvenței are propriile elemente financiar-contabile, propriile date economice care nu se pot justapune pur și simplu.
Similar textului art. 164 C.proc.civ., textul art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 reglementează o problemă incidentă unei proceduri de insolvență, legată de incompatibilitatea practicianului in insolvență. A atrage, plecând de la acest text de lege, concluzia că legea ar permite joncțiunea a două proceduri de insolvență distincte contrazice nu numai spiritul însuși al Legii nr. 85/2006, dar și întreaga construcție a insolvenței.
Elementul distinct, care însă nu a fost sesizat de judecătorul fondului, este că nimeni nu a pus în discuție admisibilitatea ca cele două proceduri de insolvență, respectiv insolvența I. și cea a P. să aibă același administrator judiciar, ci problema a fost cea a conexării efective a celor două proceduri.
întreaga reglementare a Legii nr. 85/2006 este centrată pe ideea fundamentală a unei singure proceduri de insolvență, în cadrul căreia vor fi aplicate principiile specifice ale acestei proceduri. Nu există nici măcar o singură mențiune, cu privire la posibilitatea legală de a conexa două asemenea proceduri.
Nelegalitatea încheierii recurate, din perspectiva inexistenței unui cadru legal al măsurii de conexare a două proceduri de insolvență.
Inadmisibilitatea unei măsuri de conexare a două proceduri de insolvență se vădește inclusiv la nivelul efectelor încheierii recurate. Punerea acesteia în practică implică nu interpretarea sau transpunerea în practică a unei norme legale, ci adăugarea efectivă la lege. Câtă vreme legislația română nu prevede posibilitatea legală a joncțiunii, era evident că judecătorul sindic care a pronunțat o atare soluție nu avea niciun text de lege a cărui interpretare sau aplicare să o efectueze, ci a trebuit să adauge la lege.
Imediat pronunțării, în chiar ședința de judecată, a soluției de conexare a celor două proceduri, s-au ridicat întrebările firești ale modului in care o atare procedură, compusă din cele două proceduri, ar putea să funcționeze.
A fost creată instituția Tabelului preliminar consolidat, alcătuit din Tabele preliminare ale celor două proceduri.
A fost instituită convocarea unei adunări a creditorilor unice, cuprinzând atât creditorii I., cât și pe cei ai P.
La același termen, din data de 3.09.2012, în fața instanței de fond s-a pus problema necesității ca, pentru discutarea situației specifice a conexării celor două proceduri de insolvență, creditorii ambelor societăți debitoare ar fi trebuit, in prealabil, prin intermediul citării, să fie încunoștințați.
Argumentul instanței de fond, în combaterea acestei susțineri, a fost acela al unei lipse totale de contradictorialitate al cererii de conexare. Drept urmare, pornind de la premisa că cererea de conexare nu este un incident procedural contradictoriu, soluția unei pretinse inexistențe a viciului de procedură a fost „firească”.
Ceea ce același judecător sindic a omis a fost faptul că orice cerere de conexare este contradictorie. Chiar având caracterul unui incident procedural, instanța va pune întotdeauna în discuția părților o cerere de conexare.
Având în vedere toate aceste motive, recurenta E.R. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate, cu consecința respingerii cererii de conexare ca vădit neîntemeiate.
în drept, a invocat prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006, precum și pe celelalte texte de lege la care a făcut referire.
Recurenta U.Ț.B. SA prin recursul declarat a solicitat modificarea încheierii recurate din 3.09.2012, în sensul respingerii excepției conexității admisă de instanță.
în motivarea recursului a arătat următoarele:
Prin încheierea din 3.09.2012, instanța de fond a apreciat că excepția conexității, invocată de reprezentantul administratorului special al debitoarei I. se cuvine a fi admisă întrucât „cele societăți fac parte dintr-un grup de societăți din care o societate este dominantă – SC P. SRL iar cealaltă societate SC I. SA are legături faptice și juridice care permit societății dominante să-i impună strategia și comportamentul economic al acesteia”.
Considerentele soluției instanței asupra excepției conexității se sprijină pe aspecte faptice de oportunitate, iar nu de legalitate. Or, în sensul pronunțării încheierii de conexare a două dosare de insolvență, mai exact a două cauze distincte, instanța trebuia să își întemeieze hotărârea pe chestiuni de temeinicie ale soluției îmbrățișate, iar nu pe chestiuni oportunitate.
Referitor la condițiile conexării, astfel cum sunt prevăzute de art. 164 C.proc.civ. , în cauza nu este îndeplinită condiția privind strânsa legătura intre cele două cauze. E adevărat că există o strânsă legătură între cei doi debitori, dar acest fapt nu presupune strânsa legătură între cauze.
Un alt argument în sensul că încheierea de conexare reprezintă o soluție netemeinică a instanței care a pronunțat-o, îl constituie și împrejurarea că, odată reunite cauzele, modul de aplicare a Legii insolvenței este incert.
Critica principală pe care a adus-o încheierii de conexare pronunțată de instanța rezidă în ignorarea caracterului special al procedurii insolvenței, în raport cu procedura de drept comun, dar mai ales încălcarea scopului procedurii care este legiferat la art. 2 din lege, respectiv „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului”.
Deși legea insolvenței nu a interzis expres posibilitatea conexării a două cauze, a doi sau mai mulți debitori, rămâne lămurit scopul avut în vedere de legiuitor in sensul supunerii unui debitor la reglementarea specială. Argumentul de interpretare juridică, că „ este permis tot ceea ce legea nu interzice” poate fi primit doar coroborat cu alte tipuri de interpretare juridică.
Argumentele primite de judecătorul-sindic in sprijinul admiterii excepției conexității se grupează in jurul noțiunii de întreprindere europeană. Dar legea insolvenței, actualizată la zi, nu reglementează insolvența unor întreprinderi europene. De altfel, de insolvența întreprinderilor europene nu se ocupă nici Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului European privind procedura de insolvență.
în ceea ce privește oportunitatea urmărită de instanță, trebuie observat că oportun ar putea fi doar pentru debitoare, întrucât s-ar asista la amestecarea drepturilor creditorilor, unii garantați pentru o debitoare, alții chirografari pentru cealaltă etc.
în ceea ce privește excepția invocată, instanța trebuia să analizeze temeinic dacă incidentul procedural cu care fusese sesizată întrunea și condițiile specifice formulării unei cereri înaintea instanței.
în speță, deși partea care a susținut admiterea excepției de conexitate a precizat și s-a reținut în practicaua hotărârii că există un „interes teoretic sau nu al dosarelor” instanța nu a analizat condiția esențială a interesului, care este determinat de recurgerea la dreptul la acțiune.
Un interes chiar și pur economic, nu poate îndeplini cerința legiuitorului și nici unul, chiar pur teoretic.
Procedura este concursuală și colectivă doar pentru creditori. Pentru debitor ea rămâne în continuare individuală.
S-a invocat nemotivarea hotărârii în conformitate cu art. 304 pct.7 din C.proc.civ.
în primul rând, trebuie remarcat că instanța s-a limita la o pesado-motivare, în sensul că s-a oprit la invocarea ca temei al hotărârii pronunțate a art. 20 din Constituția României raportat la textele legale invocate.
Deși s-au adus numeroase argumente în sprijinul admiterii excepției precum și contraargumente în vederea respingerii acesteia, instanța nu a îmbrățișat niciunul.
Mai mult, instanța nu reține nici argumentele susținute de autoarea excepției care ar fi fost de natură să contribuie la admiterea excepției.
Pe aceeași linie, nici nu reține care sunt motivele pentru care au fost înlăturate contraargumentele invocate.
Considerentele nu se constituie practic nici măcar intr-o motivare sumară.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii recurate din 03.09.2012, in sensul respingerii excepției conexității admisă de instanță, cu consecința disjungerii celor două cauze reunite de instanță.
în drept, a invocat dispozițiilor art. 304 și următ. din C.proc.civ. , art. 12 din și orice alte reglementări incidente.
Recurenta ANAF prin recursul formulat a solicitat modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de conexare a celor două proceduri de insolvență.
în motivarea recursului a arătat, în esență, următoarele:
Conform art. 164 C.proc.civ. există conexitate atunci când există mai multe pricini înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, in care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauza au intre dânsele o strânsă legătură.
Se observă că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de prevederile art. 164 C.proc.civ. sub acest aspect. In prezenta conexare este vorba despre SC I. SA (CUI xxxx) societate cu personalitate distinctă si cu forma de constituire a societății pe acțiuni, așa cum se reglementează in Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, și de SC P. SRL (CUI yyyyy) societate cu răspundere limitată. Singura legătură intre aceste două societăți este faptul că SC P. SRL este acționar la SC I. SA.
Această legătură este vagă, mai ales că obiectul cauzelor, procedura insolvenței, în sensul larg, nu corespunde cerințelor prevederilor art. 164 din C.proc.civ. Mii de societăți au un obiect comun atunci când este vorba de procedura insolvenței deschise.
Creditorii acestor societăți nu coincid, și nu trebuie analizată proporția acestora, care sunt majoritari sau care nu, ci cum vor putea fi aplicate prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sau pe cele ale art. 100 ale aceleiași legi.
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței vorbește pe tot parcursul ei despre un debitor luat in mod individual fără a privi o altfel de situație. Art. 2 al acestui act normativ vorbește de scopul legii: „Instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolvență”. Intenția legiuitorului a fost clară și strictă, vorbind de un singur debitor și nu de doi sau mai mulți. Intenția legiuitorului trebuie interpretată stricto sensu și nu lato sensu, fiind îngrădite astfel de situații, ca cea prezentă.
Aceste două societăți distincte, chiar dacă au creditori comuni, nu pot face obiectul unui singur dosar, sau a unei proceduri de insolvență „comune”. Nu există legislația necesară sau adaptată unei astfel de situații și nu corespunde acelei europene.
Prevederile art. 164 C.proc.civ. nu sunt incidente în prezenta speță, iar prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt încălcate în majoritatea articolelor, fapt ce impune respingerea cererii de conexare formulată de SC I. SA, prin reprezentantul său și derularea procedurii de insolvență distinct pentru fiecare debitoare din cele două implicate.
Solicită admiterea recursului și in consecință, desființarea hotărârii recurate și respingerea cererii de conexare pronunțate de instanța de fond.
în drept a invocat dispozițiilor art. 164, art. 299 și următoarele C.proc.civ. , prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
S-au citat legal părțile.
Intimatele-debitoare SC P. SRL și SC I. SRL, prin reprezentant convențional SCA P. și A. au solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, ca fiind temeinică și legală.
Prin notele de concluzii intimatele debitoare au solicitat conexarea cauzelor ce aveau ca obiect procedura insolvenței, în scopul unei mai bune administrări a justiției, conexarea celor două cauze oferind șanse reale în ceea ce privește reorganizarea judiciară a societăților, prin aceea că era constituit un mediu benefic realizării unei fuziuni, modalitate prin care cele două societăți, în temeiul art. 95 alin. 6 lit. d din Legea 85/2006 doresc să se reorganizeze.
Au relevat dispozițiile art. 621-2 din Codul comercial francez a cărui reglementare reprezintă urmarea unei jurisprudențe a Curții de Casație franceze din 1993 care a extins printr-o hotărâre procedura colectivă și la alte societăți aparținând aceluiași grup, dar având sediul social în altă parte (cass.com., 19.10.1993, Bull. civ. IV, no. 346).
Intimatele debitoare susțin că evoluția dreptului nu ține exclusiv de intervenția legiuitorului, ci ține de inventivitatea și curajul instanțelor de judecată care sunt chemate să judece chiar dacă legea, în sensul larg al cuvântului, nu reglementează situația ce i-a fost dedusă judecății.
Refuzul de a judeca pentru că legea nu reglementează particular acea situație, echivalează cu denegarea de dreptate, fapt incriminat de art. 3 C.civ..
în ceea ce privește aplicarea art. 164 C.proc.civ. intimatele au invocat că din analiza reglementării speciale a Legii 85/2006 rezultă că, în procedura insolvenței, nu sunt norme diferite în raport cu prevederile art. 164 C.proc.civ., împrejurarea care face ca reglementarea din să își păstreze caracterul obligatoriu pentru toate ipotezele reglementate de Legea nr. 85/2006.
Pentru a face inaplicabilă o normă generală, cum este cea reglementată de art. 164 C.proc.civ., este necesar ca un alt text legal, ce vizează o materie specială să deroge în mod expres de la prevederea cadru.
în lipsa unei derogări exprese orice interpretare prin analogie, care să aibă ca finalitate inaplicabilitatea art. 164 C.proc.civ. este interzisă de art. 10 NCC.
Au mai precizat că nu există nici un tabel de creanțe publicat în B.P.I. care să confirme cele susținute de recurente cu privire la existența unui tabel de creanțe comun în care patrimoniile debitoarele să fie contopite.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate Curtea a reținut următoarele:
La termenul din 3.09.2012, în dosarul de insolvență privind pe debitoarea SC P. SRL , având nr. 5739/121/2011^*#, judecătorul sindic a fost sesizat cu soluționarea cererii de conexare a dosarului nr. 8465/121/2011^*#privind insolvența debitoarei SC I. SA la dosarul în care se derulează procedura insolvenței debitoarei SC P. SRL
Cele două societăți se află în procedura insolvenței, deschisă în dosarele menționate iar debitoarea SC P. SRL este acționar majoritar în cadrul societății debitoare SC I. SA
Excepția de conexitate invocată a fost admisă de judecătorul sindic prin încheierea recurată, cu consecința conexării celor două dosare de insolvență.
Recursurile declarate împotriva încheierii de conexare sunt, în esență, circumscrise criticilor relative la neîndeplinirea condițiilor pentru a se considera întemeiată excepția de conexitate și la inexistența unei reglementări sub aspectul reunirii a două proceduri de insolvență privind două societăți debitoare distincte.
Cererea de conexare urmărește reunirea celor două proceduri de insolvență declanșate asupra a două societăți debitoare distincte, într-o singură procedură de insolvență.
Așa fiind, analiza prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă referitoare la conexitate trebuie efectuată prin raportare la scopul urmărit în reglementarea legală și anume acela de a se realiza o mai bună administrare a actului de justiție, în contextul cadrului legal specific determinat de legea privind procedura insolvenței.
Conform art. 164 C.proc.civ., părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură.
Această normă transpune în practică principiul bunei administrări a justiției.
Finalitatea urmărită prin instituția conexării constă în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, care, chiar dacă nu au una față de cealaltă autoritatea de lucru judecat, ar face dificilă sau imposibilă executarea lor.
în cauză nu există riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii de natură să afecteze buna administrare a justiției câtă vreme cele două cauze au ca obiect fiecare în parte, procedura insolvenței privind două societăți cu patrimoniu și personalități juridice distincte.
Este adevărat că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței nu interzice expres posibilitatea conexării a două cauze privind doi debitori diferiți însă argumentul de interpretare potrivit cu care „este permis tot ceea ce legea nu interzice” trebuie raportat și la scopul procedurii insolvenței prevăzut de art. 2 din Lege, respectiv „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului”. Raportarea la scopul procedurii este necesară deoarece debitoarele, prin cererea de conexare formulată nu urmăresc, de fapt, reunirea a două pricini care și-ar păstra individualitatea chiar și după conexare. Ceea ce se urmărește este, în realitate, conexarea a două proceduri de insolvență care să se contopească într-una singură și să formeze un cumul al celor două proceduri.
Legea specială privind procedura insolvenței nu reglementează o atare posibilitate ci, dimpotrivă, principiile care se degaja din cuprinsul său impun concluzia existentei unei proceduri unice, concursuale și colective privind un singur debitor. Fiecare societate supusă procedurii insolvenței are propriile date economice, care nu pot fi reunite, comasate in cadrul procedurii insolvenței, în absența unei reglementări legale in acest sens.
Reunirea a două proceduri de insolvență, în contextul în care lipsește cadrul legal de desfășurare a unei astfel de proceduri ar fi contrară bunei administrări a actului de justiție întrucât este lipsită de predictibilitate și previzibilitate și ar lăsa loc arbitrariului și incertitudinii măsurilor ce s-ar putea adopta în derularea procedurilor reunite.
Curtea nu poate primi susținerile intimatelor-debitoare referitoare la caracterul obligatoriu, imperativ al prev. art. 164 C.proc.civ. care ar trebui să se mențină și în procedura insolvenței.
Aceasta, deoarece excepția conexității reglementată prin art. 164 C.proc.civ. are caracter facultativ pentru instanța, așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 164 alin. (2) C.proc.civ. „întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o”, aplicarea sa fiind subsumată scopului legii, anume o mai bună administrare a actului de justiție.
Conexarea celor două proceduri de insolvență nu este benefică administrări actului de justiție.
în mod greșit, instanța de fond a apreciat întemeiată excepția conexității raportându-se la teoria grupului de societăți, câtă vreme Legea insolvenței nu tratează și nu oferă soluții în cadrul procedurii insolvenței pentru o atare situație iar condițiile prevăzut de art. 164 C.proc.civ. nu sunt îndeplinite în cauză.
Jurisprudența instanțelor europene invocată de intimate nu este pertinentă în cauză sub aspectul cererii de conexare a celor două proceduri de insolvență deduse spre soluționare.
Față de considerentele ce preced în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ. a admis recursurile cu consecința modificării încheierii recurate in sensul respingerii cererii de conexare ca fiind nefondată.
