Dosar nr. ………..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA A II-A CIVILĂ
SENTINŢA Nr. 150/2012
Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2012
Pe rol fiind judecarea cererii de confirmare a planului de reorganizare judiciară a debitorului ………… cu sediul în ……., formulată de administratorul judiciar …………. , in contradictoriu cu creditorii : …………….
La apelul nominal făcut în şedinţa publică,au răspuns creditorii ……… , administratorul judiciar ……….., prin practician in CE, şi creditorul CM.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă , s-a depus de către administratorul judiciar ,raportul de activitate nr.402/30.01.2012 , după care;
Administratorul judiciar……….., prin practician in insolvenţă CE a precizat că , prin sentinţa din …….. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul …………. a fost respinsă contestaţia la tabelul definitiv al creanţelor , formulată de lichidatorul judiciar ……….., din partea ……………
Cu privire la cererea de înscriere la masa credală formulată de creditorul CM, a arătat că suma solicitată îndeplineşte condiţiileart.49din Legea 85/2006 urmând a fi achitată de debitor.
Ceditorul CM a solicitat înscrierea creanţei în tabelul definitiv al creanţelor.
JUDECĂTORUL – SINDIC
Prin Sentinţa nr……….. , a fost deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului ……………… cu sediul în ………….. administratorul judiciar a depus la dosar în temeiul art. 94 alin 1 lit b şi art. 98 alin 1 din Legea 85/2006, planul de reorganizare a activităţii debitorului , în număr de 8 file;
Având în vedere că , prin planul de reorganizare propus . s-a menţionat că activul care poate fi închiriat ,se afla în litigiu cu ………….., o altă fundaţie supusă falimentului, şi că în ipoteza în care s-ar afla în patrimoniul debitorului s-ar putea realiza venituri anuale de peste 200.000 lei, s-a dispus prorogarea discutării admisibilităţii în principiu a planului de reorganizare , după soluţionarea definitivă a acţiunii ce face obiectul dosarului ………. ,având în vedere că planul propus vizează bunuri ce fac obiectul acţiunii în revendicare în cadrul acestui dosar,precum şi a anulării procesului verbal din 15.11.2005 de reîntregire a patrimoniului acestui debitor, ce a făcut obiectul dosarului nr…………….
Deşi acţiunea în revendicare promovată de …………. în contradictoriu ……………………..nu a fost soluţionată irevocabil, însă în primă instanţă prin sentinţa nr…………. aceasta a fost admisă, iar prin decizia nr………… pronunţată de CA în dosarul …………. s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat in rem, că activul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea vreuneia dintre cele două fundaţii, ci doar în administrarea acestora, s-a dispus reluarea discuţiilor cu privire la planul de reorganizare.
Reţinând că prin planul de reorganizare ,în realizarea veniturior prognozate nu s-a avut în vedere vânzarea activelor, ci doar administrarea acestora, s-a dispus publicarea anunţului referitor la planul de reorganizare în BPI.
În şedinţa Adunării Generale a Creditorilor din …………….. planul de reorganizare a fost votat de creditorul Consiliul Local ………….., care deţine 54,40 % din total categorie de creanţă , în cauză existând o singură categorie de creditori, respectiv creditori bugetari
Constatând că in speţă sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de disp. art.100 alin.4 şi 101 al.1 si 2 din L. 85/2006, urmează a se dispune confirmarea planului de reorganizare , activitatea debitorului fiind astfel reorganizată in mod corespunzător, iar creanţele si drepturile creditorilor fiind modificate ,aşa cum acestea au fost prevăzute în plan .
În ceea ce priveşte cererea de înscriere în tabelul definitiv al creanţelor, formulată de creditorul CM, aceasta a fost examinată de administratorul judiciar, care i-a notificat prin adresa nr.403/30.01.2012 că această creanţă nu poate fi acceptată în tabelul definitiv al creanţelor debitorului ………….., fiind vorba despre o creanţă născută în cursul procedurii, care îndeplineşte condiţiile art.49 din lege, şi urmează să fie achitată ca şi datorie curentă.
În măsura în care creditorul nu este mulţumit de modul de soluţionare a cererii de către administratorul judiciar, are posibilitatea să se adreseze cu contestaţie judecătorului sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
In baza art. 101 al.1 din Legea 85/2006,modificată prin Legea 169/2010, confirmă planul de reorganizare întocmit de administratorul judiciar ……………. desemnat să admionistreze procedura generală a reorganizării judiciare a debitorului ……………… cu sediul în …………….
In temeiul art. 103 din Legea insolvenţei dispune conducerea activităţii debitorului sub supravegherea administratorului judiciar …………….. , in conformitate cu planul confirmat .
Ia act de raportul de activitate nr.402/30.01.2012.
Acordă termen pentru prezentarea primului raport trimestrial la …………….
Cu recurs.