Potrivit art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 “prin contractul de concesiune, o parte -concendentul – transmite celeilalte părţi – concesionarul -spre administrare rentabilă, pe un teren determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat”.
Sediul materiei concesionării terenurilor pentru construcţii se află reglementat însă în capitolul 2 din Legea nr. 50/1991 care în art. 12 prevede că “prin excepţii de la prevederile art. 10, terenurile destinate executării de construcţii se pot concesiona fără licitaţie publică în următoarele cazuri: lit. “a” pentru realizarea de obiective de utilitate publică inclusiv cele cu un caracter social, fără scop lucrativ, altele decât cele ce se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora, cu plata taxei de concesiune stabilită potrivit legii”.
Art. 14 din aceeaşi lege prevede că limita maximă a preţului concesionarii se stabileşte, după caz, prin hotărârea Consiliului Judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau Consiliului Local, astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a preţului de vânzare a terenului, în condiţiile de piaţă, la care se adaugă costul lucrărilor de infrastructură aferente.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 1161 din 14 mai 1998.
Prin acţiune, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de stat Hunedoara a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Deva, solicitând anularea hotărârii 115 emisă de acesta la 17 februarie 1996, privind concesionarea directă, în favoarea reclamantei a suprafeţei de 1420 mp. teren pentru construcţia noului sediu administrativ cu plata unei redevenţe de 100.000 lei mp.
în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că terenurile aparţinând terenului privat al statului se pot concesiona fără licitaţie publică şi că taxa pentru terenul în suprafaţă de 1420 mp. s-a stabilit la redevenţa de 100.000 lei mp. pe care o consideră exagerat de mare şi nu are nici un suport legal.
Curtea de Apel Alba lulia, prin sentinţa civilă nr. 180 din septembrie 1997 a respins ca nefondată acţiunea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului de Stat Hunedoara împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Deva pe considerentul că redevenţa a fost stabilită în mod legal de pârâta şi că prin aceasta nu s-a ajuns la o încălcare a drepturilor reclamantei, care să facă aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Hunedoara care a susţinut în esenţă că instanţa de judecată nu a luat în considerare metodologia concesionarii, închirierii şi locaţiei gestiunii în cazul terenurilor proprietate de stat şi conform art. 2 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei cesionarii, închirierii şi locaţiei gestiunii, concesionarea de terenuri proprietate de stat se desfăşoară sub controlul Guvernului, că propunerile de concesionare fundamentate se trimit spre avizare Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi în baza art. 13 propunerile de concesionare avizate favorabil de Agenţia Naţională de Privatizare se transmit ministerului de resort – respectiv Ministerul Finanţelor – care se înaintează Ministerului pentru Industrie şi Comerţ. Acestea se supun aprobării Guvernului, ori respectivele condiţii de fond nu au fost îndeplinite pentru a se proceda la luarea hotărârii de către Consiliul Local al Municipiului Deva.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că potrivit art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 “prin contractul de concesiune, o parte – concendentul – transmite celeilalte părţi – concesionarul – spre administrare rentabilă, pe un teren determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat”.
Sediul materiei concesionarii terenurilor pentru construcţii se află reglementat însă în cap. 2 din Legea nr. 50/1991 care la art. 12 prevede că “prin excepţie de la prevederile art. 10 terenurile destinate executării de construcţii se pot concesiona fără licitaţie publică în următoarele cazuri: lit. “a” pentru realizarea de obiective de utilitate publică, inclusiv cele cu un caracter social, fără scop lucrativ, altele decât cele ce se realizează de către colectivităţile locale pe terenurile acestora, cu plata taxei de concesiune stabilită conform legii”.
Art. 14 din aceeaşi lege prevede că “limita maxima a preţului concesiunii se stabileşte după caz, prin hotărârea Consiliului Judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau Consiliului Local, astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a preţului de vânzare a terenului, în condiţiile de piaţă, la care se adaugă costul lucrărilor de infrastructura aferente”.
Este de reţinut că, în cauză, cu respectarea taxelor enunţate terenul s-a concesionat fără licitaţie publică, că preţul concesiunii s-a stabilit de Consiliul Local al Municipiului Deva în condiţiile de piaţă potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 50/1991, că acesta avea competenţa exclusivă de a încheia contractul de concesiune în baza legii menţionate, contract care deşi a fost semnat cu obiecţiuni, nu are nici o relevanţă, întrucât acesta o semnează pur şi simplu.
Aşa fiind, având în vedere că pârâtei i s-a conferit prin lege îndrituirea de a determina cuantumul redevenţei la preţul pieţei, rezultă că în mod corect instanţa de fond a reţinut că hotărârea nr. 115 emisa de Consiliul Local al Municipiului Deva este legală şi temeinică.
Cât privesc motivele de recurs referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 228/1990 avizarea concesionarii de către Agenţia Naţională pentru Privatizare şi înaintarea propunerii de concesionare ministrului de resort, apoi Ministerului de Stat pentru Industrie şi Comerţ, este de observat că acestea se aplică numai în cazul organizării licitaţiei privind concesionarea, iar art. 2 al hotărârii sus menţionate a fost abrogat.
în consecinţă, recursul declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului de Stat Hunedoara urmează a fi respins că nefondat.
