Consolidarea în USD a creanţelor AVAS nu operează în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Faliment


Valorificarea creanţelor AVAS în procedura specială a Legii nr.64/1995 are loc după regulile prevăzute de art.83 alin. 2, în spiritul egalităţii creditorilor în raport de categoria creanţei dedusă judecăţii.

Prin sentinţa nr. 658/27 octombrie 2005 a Tribunalului Dolj-Secţia Comercială şi de Administrativ, judecătorul-sindic a respins contestaţia formulată de creditoarea AVAS Bucureşti reţinând faptul că, potrivit art. 83 alin. 2 din Legea 64/1995 R, creanţele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii. Judecătorul-sindic a reţinut că prioritare sunt prevederile Legii 64/1995 R şi nu se poate reţine faptul că reglementările legale prevăzute de OUG 95/2003 modificată prin Legea nr. 557/2003, respectiv OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea 409/2001 ar constitui o derogare de la dispoziţiile Legii 64/1995 R.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs creditoarea AVAS Bucureşti criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Curtea apreciază că recursul este nefondat şi ca atare îl va respinge având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. 2 din Legea 64/1995 R, creanţele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din OUG nr. 95/2003 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 557/2003, în vederea valorificării, creanţele bugetare preluate se consolidează în dolari americani pe baza raportului leu/dolar, la data preluării acestora prin protocol.

Aceste dispoziţii legale, însă, nu constituie legea specială aplicabilă în cauză, aşa cum susţine recurenta, întrucât ne aflăm în cadrul unei proceduri concursuale specifice, în care toţi creditorii beneficiază de drepturi egale în raport de categoria creanţei deduse judecăţii. Legea specială aplicabilă în cauză este Legea 64/1995 R şi nu dispoziţiile OUG nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 şi OUG nr. 51/1998 R. aprobată prin Legea nr. 409/2001 şi modificată prin OUG nr. 23/2004 .

Împrejurarea că, respectiva creanţă aparţinând recurentei a fost menţionată în tabelul definitiv al creanţelor în moneda naţională şi nu în USD, nu încalcă dispoziţiile art. 80 alin. 2 din Legea 64/1995 R, întrucât în cauză este vorba de operaţiune de transformare a aceleiaşi creanţe în moneda naţională, ceea ce nu echivalează cu modificarea creanţei în cadrul procedurii de verificare de care face vorbire acest text de lege.

Având în vedere considerentele sus-menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C.pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS Bucureşti.

În acelaşi sens, decizia nr.86 pronunţată în dosarul nr.178/F/05/2/2006.