JUDECĂTORIA CONSTANŢA
SECŢIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr. 4696/212/2009
SENTINŢA CIVILĂ Nr.10106
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE : 11.06.2009
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect acţiune în constatare, cerere formulată de reclamanta RDV, Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul PS cu domiciliul declarat în Constanţa.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru pârâtul PSreprezentant convenţional – avocat MA, conf. împuternicirii avocaţiale seria AV nr.041349-38/21.05.2009, lipsă fiind reclamanta DRV
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că la data de 28.05.2009, prin serviciul Registratură s-a depus la dosarul cauzei de către pârâtul PSnote scrise prin care invocă excepţia de inadmisibilitate.
Instanţa acordă cuvântul asupra excepţiei de inadmisibilitate.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea acesteia nefiind întrunite cerinţele prev. de art.111 Cod pr.civ, acţiunea fiind inadmisibilă întrucât reclamanta urmăreşte constatarea unei situaţii de fapt şi nu existenţa sau inexistenţa unui drept.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă. Fără cheltuieli de judecată.
Instanţa rămâne în pronunţare.
I N S T A N Ţ A,
Prin cererea formulata la data de 24.02.2009 si inregistrata sub numar dosar 4696/212/2009 reclamanta DRV a solicitat in contradictoriu cu paratul PS constatarea insolvabilitatii debitorului persoana fizica.
In motivarea actiunii s-a aratat ca in sarcina debitorului PS au fost emise trei titluri de creanta, ca urmare a introducerii in tara de autovehicule pentru care nu a inteles sa achite taxe vamale in cuantum total de 115 066 591 ROL si accesorii aferente. Reclamanta a deschis dosare de silita nr. 88/4251/13.05.1999, 258/9293/25.07.2000 si 527/15921/21.08.2002. In vederea recuperarii datoriilor la bugetul de tat, compartimentul executari silite a efectuat toate demersurile necesare prevazute de OG 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, care au rama sfara rezultat.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 111 Cpc si art. 233, alin.1 din Codul Vamal Comunitar.
In sustinerea actiunii au fost depuse in copie, practica judiciara si dosarele de executare 88/4251/13.05.1999, 258/9293/25.07.2000 si 527/15921/21.08.2002.
Actiunea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
La termenul de judecata din 21.05.2009 paratul, prin reprezentant a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, fata de dispozitiile art. 111 Cpc.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei inadmisibilitatii, instanta retine urmatoarele:
Ca urmare a introducerii in tara de autoturisme, Biroul Vamal Turnu a emis in sarcina paratului PSacte constatatoare nr. 162/18.01.1999, 3A/24.05.2000 si 459A/14.03.2002 prin care se retine o datorie vamala de 115 066 591 ROL.
Paratul a fost instiintat asupra debitului prin somatiile de plata nr. 4562/20.05.1999, nr. 10397/17.08.2000 si 21310/04.11.2002. Intrucat acesta nu a inteles sa dea curs obligatiei de plata au fost calculate accesorii in cuantum de 268 146 366 ROL.
In vederea recuperarii debitului reclamanta a deschis dosarele de executare silita nr. 88/4251/13.05.1999, 258/9293/25.07.2000 si 527/15921/21.08.2002 in cadrul carora au fost intreprinse demersuri pentru a determina veniturile si bunurile urmaribile.
Intrucat paratul nu detine venituri sau bunuri urmaribile si nu figureaza angajat sau salariat al unei unitati in scopul obtinerii de venituri au fost intocmite procese verbale de constatare a starii de insolvabilitate nr. 14259, 15491 si 15490.
Prin cererea introductiva reclamanta a solicitat sa se constate starea de insolvabilitate a debitorului persoana fizica si confirmarea dreptului autoritatii vamale de a stinge datoria vamala.
Prin cererea in constatare reclamantul solicita instantei numai sa se constate existenta unui drept subiectiv al sau ori inexistenta unui drept subiectiv al paratului impotriva sa. Or, reclamanta solicita constatarea unei stari de fapt, invocand dispozitiile art. 233 din Codul comunitar vamal, actual art. 86 din Regulamentul CEE nr. 450/2008.
Este adevarat ca art. 86 mentionat vizeaza cazurile de stingere a datoriei vamale, fara a se aduce atingere dispozitiilor cu privire la nerecuperarea datoriei vamale in caz de insolvabilitate a debitorului constata pe cale judecatorea, astfel cum prevede si art. 165, alin.1, lit.e din Codul vamal.
Insa, in situatia in care actul normativ special nu prevede se aplica dispozitiile generale in vigoare, respectiv art. 176 Cod procedura fiscala, cu atat mai mult cu cat art. 1, alin.2 prevede ca prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale. In aplicarea dispozitiilor enuntate anterior Ministerul Economiei si Finantelor a emis Ordinul nr. 447/13.06.2007, publicat in MO nr. 447/02.07.2007 privind declararea starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice care face referire la organul care are asemenea atributii si prezinta inclusiv procesul verbal de declarare a starii de insolvabilitate.
Totodata, chiar daca actul normativ special, desi face referire la calea judiciara, nu prevede care este actiunea ce ar trebui promovata pentru a se constata starea de insolvabilitate a debitorului, instanta apreciaza ca nu se pot incalca dispozitiile art. 111 Cpc, ce vizeaza constatarea unui drept si nu a unei stari de fapt. Practica judiciara depusa la dosar nu constituie temei pentru admiterea actiunii intrucat nu constituie izvor de drept, ca in sistemul anglo-saxon, guvernat de “precedente”.
Constatand, pentru aceste considerente, că dreptul şi pretenţiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă de aceasta, instanţa constată întemeiată excepţia inadmisibilităţii şi o va admite. Pe cale de consecinţă, va respinge acţiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta DRG Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul PS , cu domiciliul declarat în Constanţa, , ca inadmisibilă.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu appel în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.06.2009.