Cont. adm : Anularea hotărârii consiliului local. Excepţii privind lipsa calităţii procesual pasive a primarului şi inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării hotărârii Cereri


Prin cererea introdusă la această instanţă sub nr.X/X/2009,reclamantul S.V.a chemat în judecată pe pârâtul primarul comunei X, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii Consiliului Local al comunei X, emisă sub nr. X/2009.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a contestat hotărârea privind excluderea sa din partidul X , datorită comportării abuzive a primarului comunei,care este şi preşedintele partidului Y.

In mod injust i s-au imputat rezultatele slabe la alegeri,deşi reclamantul şi-a îndeplinit atribuţiile date,şi anume : a răspuns la chemările partidului; a întocmit listele electorale;nu a adus prejudicii partidului.

În şedinţa de partid,care în realitate nici nu s-a ţinut,nu a fost convocat aşa cum spune art.33 din Statutul partidului,cu 3 zile înainte,în condiţiile în care se dezbătea cauza sa şi avea dreptul să folosească în apărarea sa toate mijloacele de probă.Îndepărtarea sa din consiliul local este,de asemenea,abuzivă şi subiectivă, făcându-se referire la excluderea sa din partid. Măsura a fost luată în lipsa sa, încălcându-se astfel art.42 din regulamentul de funcţionare a consiliului local.

Prin aceeaşi cerere,reclamantul a solicitat suspendarea executării hotărârii consiliului local până la soluţionarea definitivă a cauzei,în temeiul art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

În termen legal,pârâtul S.G., primarul comunei X, a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţiile privind lipsa calităţii sale procesual pasive şi inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării hotărârii contestate.

1).În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului comunei X, pârâtul a invocat faptul că încetarea mandatului consilierului local se produce de drept,în puterea legii,irevocabil,independent de vreo manifestare de voinţă din partea primarului,a consilierului respectiv sau a consiliului local.Pierderea de către consilierul local a calităţii de membru al partidului pe a cărui listă a candidat produce efecte în lanţ,respectiv,atrage încetarea de drept a mandatului,cu consecinţa firească a pierderii dreptului de a-şi manifesta dreptul de vot cu privire la proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei

Procedura aplicabilă în materia încetării de drept,înainte de expirarea duratei normale,a mandatului alesului local este foarte clar reglementată de art.12 din Legea nr.393/2004,care stabileşte în sarcina primarului obligaţia de a semna, împreună cu secretarul,referatul constatator şi a propune adoptarea hotărârii,iar în sarcina consiliului local adoptarea hotărârii prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză.

Dispoziţiile art.9 alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali stabilesc doar competenţa consiliului local de a constata încetarea de drept a mandatului consilierului şi nu a lăsat la aprecierea consiliului local dacă aprobă sau nu propunerea primarului de adoptare a hotărârii prin care se ia act de situaţia apărută. Prin urmare,potrivit legii,consiliul local ia act de încetarea de drept a mandatului,fără a avea posibilitatea să refuze să constate încetarea,iar nerespectarea de către consilierii locali a prevederilor legale în materie atrage răspunderea acestora,în condiţiile stabilite la Capitolul VII din Legea nr.393/2004.

2).Referitor la solicitarea reclamantului de suspendare a executării acestei hotărâri până la soluţionarea definitivă a cauzei,pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare,întrucât decizia privind excluderea acestuia din cadrul partidului nu face parte din categoria actelor administrative,în sensul prevederilor art.2 alin.(1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.Această decizie nu reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice,susceptibilă de a da naştere,a modifica sau a stinge prin ea însăşi raporturi juridice şi,pe cale de consecinţă,nu poate face obiectul unei cereri de suspendare,întemeiată pe dispoziţiile art.15 din actul normativ menţionat.

Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv,potrivit statutului.,cu atribuţii de soluţionare a diferendelor interne privind dobândirea şi pierderea calităţii de membru al partidului politic respectiv.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept,pârâtul a solicitat admiterea excepţiilor invocate,iar pe fond respingerea cererii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 77 din 05.02.2007 s-au admis excepţiile privind lipsa calităţii procesual pasive a pârâtului precum şi a inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării hotărârii, respingându-se prin consecinţă acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt şi în drept :

Examinând excepţiile invocate de pârât,în contextul dispoziţiilor art. 137 alin.(1) din Codul de procedură civilă,potrivit cu care „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos,în totul sau în parte,cercetarea în fond a pricinii”,tribunalul constată şi reţine că cele două excepţii sunt întemeiate,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :

Prin Decizia nr.X/2009, Biroul Permanent Judeţean al Organizaţiei Judeţene X a Partidului X a decis excluderea din cadrul partidului a reclamantului S.V. pentru neimplicarea în campania electorală şi rezultatele slabe obţinute la nivelul organizaţiei locale.

Ca urmare a acestei decizii, cu adresa nr.X/2009, biroul permanent a comunicat Consiliului local al comunei X că reclamantul îşi pierde automat calitatea de consilier local, potrivit dispoziţiilor art.9 alin.(2) lit.h) din Legea nr.393/2004,astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.249/2006.Prin aceeaşi adresă,consiliul local al comunei X a fost informat că I.V. este membru al Y şi ocupă poziţia 14 pe lista de candidaţi pentru consiliul local al comunei X, la alegerile locale, solicitându-i-se să supună validării mandatul de consilier local al comunei X pe I.V.

În aceste condiţii,prin hotărârea nr.X/2009 consiliul local al comunei X a constatat încetarea mandatului de consilier local al reclamantului S.V. ca urmare a excluderii acestuia din partidul Y.

La data de X/ 2009,reclamantul a chemat în judecată primarul comunei X, în contradictoriu numai cu acesta solicitând anularea hotărârii consiliului local al comunei X nr.X/2009 şi suspendarea executării acestei hotărâri până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva deciziei nr. X/ 2009,reclamantul S.V. a formulat contestaţie,însă prin hotărârea nr.X/ 2009 comisia Judeţeană de Statut, Etică şi Litigii a partidului Y, Filiala X, a hotărât că motivele sunt întemeiate şi excluderea reclamantului este statutară,conform art.27 pct.2 lit.a) din Statutul partidului Y.

Pârâtul S.G, primarul comunei X, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive,în condiţiile în care hotărârea a cărei anulare se solicită a fost adoptată de consiliul local al comunei X, dar şi excepţia inadmisibilităţii introducerii cererii de suspendare a executării,întrucât decizia nr.X/ 2009 nu constituie un act administrativ,în sensul art.2 alin.(1) lit.c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

1).În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului comunei X, tribunalul reţine că,într-adevăr, hotărârea nr.X/ 2009,prin care se constată încetarea mandatului de consilier local al reclamantului, a fost adoptată de consiliul local al comunei X şi nu de către pârâtul S.G. , primarul comunei X.

Tribunalul reţine că,în cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul art.1 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/ 2004,o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Potrivit art.9 alin.2 lit.h?) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali,astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr.249/ 2006,calitatea de consilier local încetează de drept,înainte de expirarea duratei normale a mandatului,în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales,iar potrivit alin.(3) al aceluiaşi articol,încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local,prin hotărâre,la propunerea primarului sau a oricărui consilier.

Dispoziţiile art.9 alin.(3) din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali stabilesc doar competenţa consiliului local de a constata încetarea de drept a mandatului de consilier şi nu lasă la aprecierea acestuia dacă aprobă sau nu propunerea primarului de adoptare a hotărârii prin care se ia act de situaţia apărută.

Pentru toate aceste considerente,tribunalul va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului comunei X, invocată de acesta.

2).În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii introducerii cererii de suspendare a executării hotărârii nr.X/ 2009,tribunalul reţine că, prin această hotărâre,consiliul local a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local,ca efect al excluderii reclamantului din partidul X.

Ori,dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv,potrivit Statutului, soluţionarea diferendelor interne privind dobândirea sau pierderea calităţii de membru al partidului respectiv nefiind de competenţa instanţei de judecată.

1