Prin acţiunea înregistrată la rolul acestei instanţe sub nr.3901/2010 , reclamantul D.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, Administraţia Finanţelor Publice Buzău şi Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea deciziei nr.149/24.02.2009 şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 1271 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Opel.
În motivarea cererii s-au învederat următoarele: în luna noiembrie 2008 reclamantul a achiziţionat din Germania un autoturism marca OPEL potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la 10.11.2008, la înmatricularea căruia a fost nevoit să achite suma de 1271 lei cu titlu de taxa de poluare astfel cum rezultă din chitanţa cu seria TS 3B nr.0423699/24.02.2009.
Apreciază reclamantul că aceasta taxă este nelegală astfel că după eliberarea copiei de pe decizia de calcul a taxei de poluare a formulat contestaţie care prin decizia nr.19429/17.05.2010 a fost respinsă, încălcându-se astfel principiile dreptului comunitar obligatorii pentru instanţa naţională, principiu reglementat de art. 148 alin.2 din României.
În drept acţiunea a fost fundamentată pe disp. art.1,2 alin.2 , 8 şi 10 din Legea nr.554/2004.
În conformitate cu disp. art.112 Cod proc.civ. reclamantul a depus copii de pe următoarele înscrisuri în baza cărora şi-a fundamentat acţiunea, respectiv:
– decizia nr.59/17.05.2010;
– contractul de vânzare-cumpărare din 10.11.2008;
– certificatul de înmatriculare.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a formulat întâmpinare invocând tardivitatea plângerii prealabile , susţinând că la 24.02.2009 reclamantul a achitat la Trezoreria Municipiului Buzău suma de 1271 lei iar la 26.04.2010 prin adresa nr.24653 acesta a solicitat pârâtei Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Buzău prin contestaţie restituirea taxei, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.207 alin.1 din OG nr.92/2003.
Pe fond se solicită respingerea acţiunii deoarece disp. OUG nr. 50/2008 sunt conforme cu Tratatul CE precum şi cu jurisprudenţa CJCE.
Totodată taxa de poluare a fost calculată cu respectarea dispoziţiilor art.10 din OUG nr.50/2008 pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual , starea tehnică şi nivelul de dotare al autovehiculului.
Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia inadmisibilităţii susţinând că reclamantul nu atacă un act administrativ în înţelesul legii nr.554/2004 şi nici un act administrativ fiscal în înţelesul Codului de procedură fiscală.
De asemenea reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Pe fond acţiunea este neîntemeiată deoarece disp.OUG nr. 50/2008 sunt conforme cu disp. Tratatului CE şi jurisprudenţa CEJ.
Potrivit dispoziţiile art.137 alin.1 Cod proc.civ. instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de fac de prisos soluţionarea în fond a pricinii.
Privitor la excepţia tardivităţii plângerii prealabile , invocată de pârâta Direcţia generală a Finanţelor Publice Buzău, se reţin următoarele: disp. art.135 din Codul de procedură fiscal, prevăd dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale în termen de 5 ani de la data de 1.01. a anului următor celui în care a luat naştere dreptul de compensare sau restituire .
Tot în acest sens disp. art.7 alin.5 din Legea nr.554/2004 exceptează de la procedura prealabilă în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cerut oricând în cadrul unui proces , pe cale de excepţie , din oficiu sau la cererea părţii interesate , considerente pentru care această excepţie va fi respinsă.
O a doua excepţie invocată a fost aceea a inadmisibilităţii , susţinând că reclamantul nu atacă un act administrativ în înţelesul Legii nr.554/2004 şi nici un act administrativ fiscal în înţelesul Codului de procedură fiscal., excepţie ce de asemeni va fi respinsă, potrivit următoarelor considerente: actul a cărui anulare se solicită -chitanţa este asimilat actului administrativ deoarece este emisă de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea , modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Pe fond se reţin următoarele: în luna noiembrie 2008, reclamantul a achiziţionat din Germania un autoturism marca OPEL potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la 10.11.2008, la înmatricularea căruia a fost nevoit să achite suma de 1271 lei cu titlu de taxa de poluare, potrivit chitanţei seria TS3B nr.0423699/24.02.2009.
Împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reclamantul a formulat plângere prealabilă, care prin decizia nr.1942/17.05.2010 a fost respinsă.
Refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare stabilită în temeiul art.4 din OUG nr.50/2008, nu contravine disp. art. 90 din Tratatul CE potrivit căruia , nici un stat membru nu aplică direct sau indirect , produselor altor state membre impozite interne de orice natură , mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare.
Curtea Europeană de Justiţie a arătat în mod constant că o consecinţă a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum creşte progresiv în baza unui criteriu obiectiv precum capacitatea cilindrică sau clarificarea în funcţie de performanţele de mediu şi că dispoziţiile Tratatului sunt încălcate numai atunci când cuantumul taxei de poluare este calculat fără a se lua în considerare aprecierea reală a vehiculului.
În deplin acord cu aceste principii generale de drept comunitar se reţine că disp. OUG nr.50/2008 sunt conforme atât cu Tratatul cât şi cu jurisprudenţa CJEE el respectând exigenţele de compatibilitate cu art.90 paragraful 1 din Tratatul CE.
În consecinţă Tribunalul , reţine că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratat aşa cum susţine reclamantul şi că disp. OUG nr.50/2008 respectă exigenţele art.90 paragraful 1 din Tratatul CE cât şi jurisprudenţa CJEE .
Pentru considerentele expuse , prin sentinţa nr.1419 din 9.11.2010 s-au respins excepţiile invocate de pârâţi precum şi cererea de suspendare a judecării cauzei , precum şi acţiunea astfel cum a fost formulată.
