CONT. ADM. : Contravenţie prevăzută la art. 50 alin.1 lit.c) raportat la art. 7 lit.b) prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992. Anularea procesului verbal de contravenţie. Confirmarea soluţiei în recurs Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


1.) – Obiectul plângerii

1.1) – Prin plangerea înregistrata la Judecătoria X sub nr.X/X/2009 din 17.06.2009, petenta SC O. SA C., judeţul Buzău a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria X nr. X din 2.06.2009 în baza caruia a fost sancţionată cu 10.000 lei amendă pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzută de art.50 alineat 1 litera c) raportat la art.7 litera b) prima liniuţă din O.G. nr.21/1992.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal contestat. La data de 12.05.2009 reprezentanţii intimatului au recoltat trei probe din motorina depozitată la Staţia Peco din localitatea C., o probă fiind lăsată în custodie. După expertizarea probei de către Laboratorul ”Larex” Galaţi, deşi a solicitat o contraexpertiză pe baza probei aflată la societate, a fost expertizată tot proba iniţială, iar la data de 2.06.2009 s-a încheiat procesul verbal de contravenţie, cu obiecţiunile transmise ulterior.

Intimatul a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 Cod pr. civilă prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A susţinut că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţie reţinută prin procesul verbal contestat, întrucât, analiza de laborator efectuată asupra motorinei prelevată din Staţia Peco C. atestă că produsul este neconform, parametrul de inflamabilitate fiind determinat la 46 grade C faţa de 55 de grade C.

1.2.) – Prin plângerea înregistrată la aceeaşi instanţă sub nr. X/X/2009 din 22.06.2009 petenta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata Garda Financiară Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contraveţie seria X nr.Xdin 18.06.2009 prin care s-a dispus confiscarea sumei de 91.156,38 lei ca ilicit (în considerarea procesului verbal de contravenţie seria X nr.X din 2.06.2009 încheiat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău).

1.3.) – Prin încheierea din 2.11.2009, în aplicarea prevederilor art.164 din s-a dispus conexarea celor două dosare.

2.) – Soluţia instanţei fondului

Prin sentinţa civilă nr.X/2010 pronunţată de Judecătoria X s-au admis ca întemeiate plângerile conexe formulate de petentă dispunându-se anularea procesului verbal de contravenţie seria X nr.X din 2.06.2009 încheiat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău şi a procesului verbal de contravenţie seria X nr.X din 18.06.2009 încheiat de Garda Financiară Buzău.

Pentru a hotarî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept:

2.1.) – În baza sesizării inregistrată sub nr. X din 12.05.2009, o echipă de comisari a intimatului Comisariatului Judeţean pentu Protecţia Consumatorilor Buzău a efectuat la data de 12.05.2009 un control la Staţia PECO din localitatea C. aparţinând petentei S.C. O S.A. prilej cu care au recoltat 3 probe de motorină din care 2 probe au fost ridicate, iar una a fost lăsată în custodia agentului economic.

Probele ridicate au fost trimise spre analiză Laboratorului „Larex” Galaţi care la rândul său le-a trimis Centrului Naţional pentru Încercare şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti (C.N.I.P Larex Bucureşti ).

În baza analizelor efectuate au fost emise 2 documente, şi anume Raportul de încercări seria N nr. 009235 şi Raportul de expertizare seria F nr. 0002092, ambele datate la 27.05.2009, concluzionându-se în sensul că produsul analizat nu corespunde S.R.E.N. 590 – 2004 la punctul de inflamabilitate determinat la 46 grade C faţă de valoarea minimă de 55 grade C.

În baza celor două documente primite , Laboratorul „Larex” Galaţi a emis raportul de încercări seria N 007921 şi Raportul de expertizare seria E nr. 0000690 din 28.05.2009, ambele rapoarte reprezentând copii fidele ale celor iniţiale.

Dând curs solicitării petentei, C.N.I.E.P. „Larex” Bucureşti a refăcut determinarea punctului de inflamabilitate, obţinând o nouă valoare de 47 grade C faţa de 46 grade C la prima încercare, prin utilizarea aceleiaşi probe rămase în laborator.

În raport de împrejurările expuse, instanţa fondului a constatat să s-a creat un dubiu serios în ceea ce priveşte corectitudinea datelor rezultate în urma analizei probei respective de motorină care profită în mod evident societăţii petentei.

Existenţa a două valori diferite rezultate din analiza aceleiaşi probe nu oferă certitudinea determinării corecte a acestora, în condiţiile în care sunt în contradicţie cu valorile înscrise în documentele de însoţire a produsului, rezultate la rândul lor în urma analizei efectuate într-un laborator autorizat Renar.

Conform adresei nr. X din 25.11.2009 emisă de Asociaţia de Acreditare din România „Renar”, Laboratorul „Larex” Galaţi nu este acreditat pentru efectuarea de analize ale produselor petroliere, inclusiv motorină şi, prin urmare rezultatele înscrise de acesta în cele două documente nu sunt valide.

Astfel reţinută situaţia în fapt şi în drept, instanţa a apreciat că societatea petentă nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, prevăzută la art.50 alineat 1 litera c) raportat la art.7 litera b) prima liniuţă din O.G. nr.21/1992, în sensul că în calitate de distribuitor, la perioada de referinţă nu s-a asigurat că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile prescrise sau declarate.

Prin consecinţă, a dispus anularea atât a procesului verbal de contravenţie seria X nr.X din 2.06.2009, în baza caruia petenta a fost sancţionată cu 10.000 lei amendă, cât şi procesul verbal de contravenţie seria X nr.X6 în baza căruia s-a dispus confiscarea sumei de 91.156,38 lei ca venit ilicit.

2.2.) – Anulând ambele procese-verbale de contravenţie încheiate de intimaţii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău şi Garda Financiară Buzău, instanţa fondului a avut în vedere, punctual şi următoarele considerente:

Societatea petentă are calitatea de distribuitor de produse petroliere în conformitate cu contractul de franciză nr. X din 30.10.2006 încheiat cu SC Rompetrol Downstream S.A. Bucureşti, motorina fiind livrată pe bază de facturi fiscale însoţite de declaraţii de conformitate, rapoarte de încercare şi rapoarte de aditivare şi încercare, conform înscrisurilor depuse la filele 42-54 dosar.

Periodic, distribuitorul procedează la prevalarea de probe din bazinele de depozitare în vederea efectuării de analize, din înscrisurile depuse în acest sens la filele 55-61 dosar rezultând că motorina livrată corespunde standardelor legale la toţi indicatorii.

Verificarea calităţii produselor livrate se face în Laboratorul Rompetrol Quality Control, acreditat de Renar în conformitate S.R.EN. I.S.O./C.E.I. 17025 din 2001, autorizat şi nominalizat în anexa la Ordinul M.E.C. nr.907/2004, modificat prin Ordinul M.E.C. nr.527/2006.

Motorina din care persoana care a formulat sesizarea a cumpărat cantitatea de 11 litri la data de 10.05.2009, a fost aprovizionată cu factura nr.X din 8.05.2009, însoţită de declaraţia de conformitate nr.X din 5.05.2009 şi raportul de încercare nr.X din 5.05.2009, punctul de inflamabilitate fiind 61 grade C faţă de valoarea minimă de 55 grade C.

Conform adresei nr.X din 4.12.2009 emisă de SC Rompetrol Downstream S.A. Bucureşti, vânzarea produselor petroliere în baza contractului de franciză încheiat cu petenta este monitorizată prin intermediul datelor informatice furnizate de sistemul electronic, iar din înscrisurile depuse la filele 105-286 dosar rezultă neechivoc faptul că petenta s-a aprovizionat cu motorină în perioada verificată exclusiv de la S.C. Rompetrol Downstream SRL.

Împrejurarea că în urma analizei unei mostre prelevate în condiţii pe care instanţa nu le-a putut cenzura, unul din indicatori şi anume punctul de inflamabilitate, a prezentat o valoare mai mică decât cea obligatorie nu este imputabil societăţii petente, aceasta livrând motorina în baza unor documente legale care atestă în mod indubitabil indicii de calitate.

3.) – Recursul declarat împotriva sentinţei fondului

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât intimatul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău cât şi intimata Garda Financiară Buzău, în termen legal conform art.34 alineat 2 din O.G. nr.2/2001, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.

3.1.)- În expunerea motivelor de recurs, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Buzău a invocat în esenţă că instanţa fondului i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de administrare a probei testimoniale, în posesia persoanei care a sesizat neregularitatea aflându-se expertiza maşinii ; la pronunţarea soluţiei nu s-a avut în vedere de către instanţă toleranţa de + 2 grade C în caz de repetabilitate şi respectiv de + 6 grade C în caz de reproductibilitate, conform S.R.E.N. I.S.O 2719/2003; monitorizarea efectuată de SC. Rompetrol Downstream S.A. nu înlătură posibilitatea ca motorina să fi fost neconformă datorită necurăţării tancurilor de depozitare, deversării de apă sau alte produse, ori aprovizionării produsului din alte surse.

3.2.) – În expunerea motivelor de recurs, intimata Garda Financiară Buzău a invocat greşita anulare a procesului verbal de contravenţie în baza căruia a dispus confiscarea veniturilor încasate ilicit, în condiţiile în care raportul de expertizare seria E nr.0000690 din 28.05.2009 întocmit de Centrul Naţional pentru Încercare şi Expertizare a Produselor „Larex” Bucureşti atestă neconformitatea motorinei la parametrul punct de inflamabilitate determinat ca fiind 46 grade C în loc de 55 grade C.

4.) – Soluţia tribunalului

Prin decizia nr. X/2010 s-au respins ca neîntemeiate recursurile declarate de intimaţi.

În acest sens s-a avut în vedere :

4.1.) – În baza probatoriului administrat, instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că petenta nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art.50 alineat 1 litera c) raportat la art.7 litera b) prima liniuţă din O.G. nr.21/1992, în sensul că nu s-ar fi asigurat, în calitate de distribuitor, ca motorină oferită spre comercializare să fie sigură şi să respecte condiţiile declarate, pe fondul determinării indicatorului „punctul de inflamabilitate” ca fiind 49 de grade C în loc de minimum obligatoriu de 55 grade C, ceea ce nu corespunde S.R.E.N. 590 -2004.

4.2.) – Valorile diferite rezultate din analiza aceleiaşi probe de motorină, în ce priveşte neconformitatea produsului la punctul de inflamabilitate determinat ca fiind 46 grade C într-o primă etapă şi respectiv de 47 grade C într-o a doua etapă, de către aceeaşi autoritate –Centrul Naţional pentru Încercare şi Expertizarea Produselor Larex Bucureşti, astfel cum rezultă neechivoc din documentele depuse la filele 16-17 şi respectiv 92-94 dosar, au condus în mod corect la crearea unui dubiu asupra corectitudinii informaţiilor prezentate, de natură să profite persoanei acuzate, societatea petiţionară (in dubio pro reo).

4.3.) – Toleranţa invocată de + 2 grade C , în caz de repetabilitate, astfel cum este prevăzută de S.R.E.N. I.S.O.-2719-2003, invocată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor nu prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, în condiţiile în care, conform normelor metodologice în materie aceasta este avută în vedere la momentul efectuării şi determinării respective.

4.4.) – Motivul de critică invocat sub aspectul influenţării conformităţii produsului de factori externi ipotetici cum ar fi necurăţarea tancurilor de depozitare, deversarea de apă sau alte produse, ori aprovizionarea din alte surse, nu poate fi primit de tribunal, în condiţiile în care nu s-au produs dovezi în acest sens, pe parcursul cercetării judecătoreşti.

4.5.) – Cererea de administrare a probei testimoniale a fost respinsă de instanţa fondului în mod corect şi motivat prin încheierea din 7.12.2009, reţinându-se că la dosar există dovezi care atestă că persoana în cauză, B.S., s-a aprovizionat cu motorină de la Staţia Peco C., intimatul având posibilitatea să prezinte orice înscris cu relevanţă pentru cauză, inclusiv pretinsa expertiză auto invocată.

4.6.) – Pentru considerentele expuse, apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, în baza art.312 alineatul 1 din Codul de procedură civilă s-au respins ca neîntemeiate recursurile declarate de intimaţi .

1