CONT. ADM. Sancţiunea nedispunerii prin procesul verbal de contravenţie măsurii tehnico- administrative privind reţinerea permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere, prevăzută de art. 97 din OUG nr. 195/2002 Amenzi


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 7211/200/2008 din 24.09.2008, petentul H D a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Buzău să se constate că prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 1040436 din 18.09.2008 i s-a reţinut permisul de conducere fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege.

În fapt,petentul a arătat că la data de 12.06.2008 a fost implicat într-un accident rutier, cercetarea penală finalizându-se prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău emisă sub nr. 3220/P/27.08.2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Ulterior, prin procesul verbal de contravenţie din 18.09.2008 a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în cuantum de 200 lei pentru comiterea contravenţiei prevăzute la art. 100 alin.3 lit.b) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. Cu privire la reţinerea permisului de conducere, atât prin rezoluţia procurorului cât şi prin procesul verbal de contravenţie nu s-a dispus nicio măsură.

Neexistând nici un act legal de reţinere a permisului de conducere, solicită admiterea plângerii şi obligarea intimatului la restituirea acestui document.

Intimatul a formulat întâmpinare în termenul art. 115-118 din Codul de procedură civilă, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. S-a arătat că petentul a fost cercetat iniţial pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă întrucât a accidentat un pieton căruia nu i-a acordat prioritate de trecere, prin rezoluţia nr. 3220/P/27.08.2008 dispunându-se neînceperea urmăririi penale. Ulterior, agentul constatator a luat măsura sancţionării contravenţionale a petentului conform art. 135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aplicându-i 4 puncte amendă, iar ca măsură tehnico- administrativă i-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule.

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 24.10.2008 s-a admis plângerea ca întemeiată, dispunându-se restituirea permisului de conducere către petent.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 1040436 din 18.09.2008 emis de intimat, petentul a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în sumă de 200 lei, în temeiul art. 100 alin.3 lit.b) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actul fiind întocmit în prezenţa petentului care l-a şi semnat de luare la cunoştinţă.

În cuprinsul procesului verbal nu s-a consemnat nicio menţiune cu privire la măsura tehnico administrativă a reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule, iar intimatul nu a prezentat un alt înscris din care să rezulte că s-ar fi dispus o astfel de măsură.

Conform art. 21 alin.1 din OG nr. 2/2001, în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator,prin procesul verbal,aplică şi sancţiunea, iar potrivit art. 97 alin.1 şi 2 din OUG nr. 195/2002 aplică în cazurile expres prevăzute şi măsura tehnico- administrativă a reţinerii permisului de conducere.

În lipsa dispunerii unei astfel de măsuri în cuprinsul procesului verbal, petentului nu i se poate restrânge dreptul la libera circulaţie. Or, în condiţiile expuse, vătămarea drepturilor petentului rezidă chiar în maniera de aplicare a sancţiunii, fără a fi consemnată în procesul verbal de contravenţie, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin restituirea permisului de conducere.

Impotriva sentinţei a declarat recurs intimatul în termen legal, conform art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar:

În expunerea motivelor de recurs, intimatul a invocat în esenţă că deşi instanţa fondului a menţinut atât încadrarea juridică a faptei cât şi sancţiunea principală a amenzii aplicate, a înlăturat în mod greşit măsura tehnico –administrativă a reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule, în condiţiile în care sancţiunea complementară a suspendării este prevăzută imperativ la art. 100 alin.3 lit.b) din OUG nr. 195/2002, neprezentând relevanţă omisiunea consemnării unei astfel de dispoziţii în cuprinsul procesului verbal.

Prin decizia civilă nr. 214 din 9.03.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău- Secţia Comercială şi de Administrativ s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimat împotriva sentinţei civile nr. 5684 din 24.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buzău.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut :

La data de 12.06.208, petentul a fost implicat într-un accident de circulaţie comis pe raza localităţii Costeşti, judeţul Buzău, urmare neacordării priorităţii de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare.

Cercetările efectuate sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal s-au finalizat prin confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform Rezoluţiei nr. 3220/P/2008 din 27.08.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Ulterior şi anume la data de 18.09.2008 s-a încheiat procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 1040436 prin care petentul a fost sancţionat cu 4 puncte amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 100 alin.3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 în referire la art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, actul fiind încheiat în prezenţa făptuitorului care l-a semnat spre luare la cunoştinţă.

Conform prevederilor art. 97 alin.1 şi 2 din OUG nr. 195/2002, în cazurile prevăzute de ordonanţă, poliţistul rutier dispune şi măsura tehnico administrativă a reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.

Prin art. 111 alin.1 lit. c) din ordonanţa invocată, „Permisul de conducere se reţine la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin.3 …”.

Potrivit art. 96 din acelaşi act normativ, sancţiunile contravenţionale complementare, astfel cum sunt determinate, se aplică prin acelaşi proces verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală, între acestea regăsindu-se şi suspendarea exercitării dreptului de conducere pe timp limitat.

De necontestat, contravenţia prevăzută de art. 100 alin.3 lit. b) din OUG nr. 19/2002, constând în neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului se sancţionează şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi nici prin procesul verbal de contravenţie nu s-a dispus măsura tehnico – administrativă a reţinerii permisului de conducere şi nici sancţiunea contravenţională a suspendării exercitării dreptului de conducere, iar pe parcursul procesului intimatul nu a produs dovada emiterii vreunei dispoziţii în acest sens.