Prin acţiunea formulată şi înregistrată iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, ulterior declinată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta societate comercială a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea H.G. nr. 1020/1999 privind aprobarea unor licenţe de concesiune a activităţilor de exploatare încheiate între „A.N.R.M,” şi „S.N.A.M.” pentru perimetrele B.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat să fie obligată A.N.R.M să-i recunoască drepturile de a i se atribui licenţa de exploatare a apelor minerale extrase din perimetrul în care desfăşoară lucrări autorizate de exploatare din anul 1998, conform art. 46 din Legea nr. 61/1998.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că hotărârea de Guvern atacată contravine dispoziţiilor Legii nr. 61/1998, prin care s-a instituit cadrul legal ce permite concesionarea resurselor minerale, lipsind societăţile de îmbuteliere de drepturile ce li se recunosc legal şi creând un nou exercitat prin S.N.A.M.
în cauză a formulat cererea de intervenţie în interes propriu o altă societate comercială, solicitând, de asemenea, anularea H.G. nr. 1020/1999 şi obligarea A.N.R.M. să-i recunoască dreptul de a i se atribui licenţă de exploatare a apelor minerale din perimetrul M.B.
în motivarea cererii, intervenienta a susţinut că prin hotărârea de Guvern atacată se dă posibilitatea ca, în regim de monopol, beneficiarul hotărârii să impună practici convenţionale apte să provoace disfuncţionalităţi în valorificarea investiţiilor proprii, în perimetrul concesionat fiind inclus şi perimetrul M.B. unde se deţin obiective şi terenuri înscrise în patrimoniul societăţii.
La rândul său, în aceeaşi cauză, S.N.A.M. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâţilor Guvernul României şi A.N.R.M., solicitând respingerea acţiunii principale şi a cererii de intervenţie în nume propriu.
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa civilă nr. 32/2000, a admis acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu, respingând excepţiile invocate de pârâţi cu privire la lipsa calităţii procesuale active şi inadmisibilitatea acţiunii, precum şi cererea de intervenţie în interesul pârâţilor.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus anularea H.G. nr. 1020/1999 pentru perimetrele M.B. şi B., pârâta A.N.R.M. fiind obligată să recunoască reclamantei şi intervenientei în interes propriu dreptul a li se aproba licenţa de exploatare a apelor minerale în perimetrele B. şi, respectiv, M.B.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în considerentele sentinţei, că atât reclamanta, cât şi intervenienta desfăşoară activităţi de exploatare a apelor minerale în sensul art. 64 din Legea nr. 61/1998 şi că, deşi acestea au solicitat autorităţii competente atribuirea obiectivelor în care desfăşoară lucrări de exploatare, au primit răspuns negativ.
S-a reţinut, de asemenea, că S.N.A.M. nu îndeplinea condiţia ca activitatea minieră să fi fost desfăşurată anterior publicării Legii minelor şi că acordarea licenţei s-a făcut fără concurs de oferte.
Instanţa de fond a apreciat că licenţa s-a acordat numai S.N.A.M. care avea în administrare numai partea de forare.
împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Guvernul României, A.N.R.M. şi intervenienta în interesul pârâţilor S.N.A.M.
Curtea, având în vedere că motivele de recurs formulate de cei trei recurenţi au vizat, în esenţă, aceleaşi aspecte, a analizat recursurile împreună şi le-a admis pentru următoarele considerente.
Prin H.G. nr. 786/1997 s-a înfiinţat S.N.A.M., prin reorganizarea R.A.A.M., care, astfel, s-a desfiinţat. Principalul obiectiv de activitate al S.N.A.M. 1-a constituit „exploatarea şi valorificarea substanţelor minerale utile din zăcămintele încredinţate spre administrare, prin efectuarea de acte de comerţ, lucrări de cercetare geologică şi hidrogeologică şi valorificarea prin îmbuteliere”.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 61/1998 a minelor, respectiv la 16 martie 1998, S.N.A.M., în baza art. 46 alin. 2 din lege, a solicitat A.N.R.M. atribuirea perimetrelor deţinute în administrare şi în care, la data apariţiei legii, îşi desfăşoară activitatea.
în acest sens a fost adoptată H.G. nr. 1020/1999, hotărârea fiind emisă în executarea Legii minelor (art. 46), precum şi a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (art. 40), prin aprobarea licenţelor de concesiune constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea minelor.
Din acest punct de vedere, intimata-reclamantă şi societatea comercială intervenientă în interes propriu, pentru a putea beneficia de concesionarea directă, ar fi trebuit să facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor imperative prevăzute de art. 46 din Legea nr. 61/1998, respectiv:
– să fi avut în administrare obiectivele respective;
– la data publicării Legii minelor să desfăşoare efectiv activităţi miniere în cadrul obiectivelor avute în administrare;
– activităţile desfăşurate să fi fost autorizate anterior publicării Legii minelor;
– în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a legii să fi procedat la delimitarea perimetrelor miniere.
Or, din probele administrate rezultă că aceste condiţii nu au fost îndeplinite.
Astfel, cele două intimate nu aveau în administrare la data apariţiei Legii nr. 61/1998 perimetrele invocate, care, aşa cum s-a arătat, se aflau din anul 1997 în administrarea S.N.A.M. Tot astfel, acestea nu desfăşoară activităţi miniere, aşa cum sunt definite în art. 3 din Legea nr. 69/1998 (ansamblu de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prelucrarea, concentrarea, extracţia metalurgică, comercializarea), ci doar activităţi de îmbuteliere şi comercializare, fiind avizate numai pentru aceste activităţi. Nici celelalte condiţii impuse de lege nu au fost dovedite.
în ceea ce priveşte natura actului juridic supus controlului în administrativ, Curtea a reţinut că acesta nu este un act de gestiune, deoarece hotărârea Guvernului atacată nu reglementează măsuri de gospodărire a patrimoniului întreprinse de stat în calitatea sa de persoană juridică, ci de stat, în calitatea sa de autoritate publică.
în raport de cele mai sus şi faţă de dispoziţiile art. 312 şi 314 C. proc. civ., recursurile au fost admise, sentinţa casată şi, în fond, acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu au fost respinse ca neîntemeiate.
în baza art. 274 C. proc. civ., intimaţii au fost obligaţi la 25.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta S.N.A.M. Bucureşti.
C.S.J. – Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1358 din 9.04.2002
