Prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr.200/D/7.02.2007 pronunţată de Judecătoria Bacău rămasă definitivă şi irevocabilă, reclamantei H.E. i s-a restituit terenul în suprafaţă de 666 m.p. şi s-au acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 151 m.p. ce nu poate fi restituită fiind ocupată de trotuar şi reţele edilitare aferente.
Prin dispoziţia 837/27.04.2006 emisă de Primarul municipiului Bacău s-a restituit reclamantei terenul în suprafaţă de 466 m.p, situat în Bacău Calea Mărăşeşti.
Dispoziţia 244/6.05.2009 a modificat art. 1 al Dispoziţiei 837/27.04.2006, restituind în natură reclamantei terenul în suprafaţă de 665,61 m.p.
În urma cererii reclamantei privind eliberarea certificatului de urbanism, pârâta a emis certificatul nr. 496/12.08.2009 cu menţiunea că nu poate fi utilizat în scopul declarat, cel al construirii unui spaţiu comercial întrucât contravine legislaţiei în vigoare.
Deşi terenul este situat în intravilanul municipiul Bacău, este proprietatea particulară, se află în zona A de impozitare, cu utilităţi de energie electrică, gaze, ROMTELECOM, energie termică şi canalizare, utilizările permise prin certificatul eliberat este de amenajări spaţii verzi, sport şi recreere.
Cum proprietatea constituie un drept fundamental al omului şi o premisă a libertăţii individului, tribunalul a apreciat că art. 1 din Lg.554/2004 a fost încălcat de pârâtă, astfel că acţiunea reclamantei a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul – Primarul municipiului Bacău, care a criticat soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:
– litigiul de faţă viza forma şi conţinutul certificatului de urbanism, care nu este un act administrativ, ci un act pregătitor, care nu putea fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, decât odată cu actul la baza căruia stă, astfel că acţiunea era inadmisibilă;
– pe fondul cauzei, certificatul de urbanism eliberat reclamantei impune nişte interdicţii legale, în raport de Planul urbanistic general, de H.C.L. nr. 38/2000 şi de art. 6 din Legea nr. 350/2001;
Intimata – reclamantă H. E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu poate fi reţinută excepţia inadmisibilităţii acţiunii, refuzul autorităţii – pârâte de a elibera certificatul de urbanism solicitat de reclamantă fiind nejustificat şi fiind de natură a-i afecta dreptul de proprietate asupra terenului pe care intenţionează să construiască.
În ce priveşte zona în care se află terenul, intimata a arătat că în aceeaşi zonă s-au eliberat autorizaţii de construire, fiind chiar edificată o staţie de carburanţi.
Analizând sentinţa recurată, sub aspectul criticilor formulate şi în raport de probatoriu şi de dispoziţiile legale incidente, curtea a constatat întemeiat recursul de faţă, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 496/12.08.2009 şi obligarea autorităţii pârâte să-şi dea acordul pentru edificarea unei construcţii pe terenul proprietatea sa, situat în Bacău, Calea Mărăşeşti.
Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat certificatul de urbanism nr. 496 din 12.08.2009, cu motivarea că deşi terenul se află într-o zonă care beneficiază de utilităţi, certificatul permite utilizarea terenului doar pentru amenajări spaţii verzi, sport şi recreere.
S-a apreciat că astfel autoritatea pârâtă încalcă art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi dreptul de proprietate al reclamantei.
Curtea constată că, deşi prin întâmpinare s-a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii (pe considerentul că certificatul de urbanism nu ar fi un act administrativ, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004), instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei aspect.
Pe de altă parte, stabilind că certificatul de urbanism încalcă dreptul de proprietate al reclamantei, instanţa de fond nu a analizat conţinutul acestui act, în raport de dispoziţiile art. 6 şi 7 din Legea nr. 50/1991 şi art. 6 din Legea nr. 350/2001 ce aveau incidenţă în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 2 al. (1) lit. (c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Operaţiunile administrative nu pot fi atacate separat în justiţie, ci numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, art. 18 al. (2) din Legea nr. 554/2004 precizând, în acest sens, că instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
Este adevărat că în materia regimului construcţiilor, potrivit art. 2 al. (1) din Legea nr. 50/1991, actul de autoritate al administraţiei publice locale, pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor, este autorizaţia de construire, care se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor din documentaţia de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
În raport cu autorizaţia de construire, toate actele, avizele şi studiile prevăzute în certificatul de urbanism au natura juridică a unor acte şi operaţiuni administrative pregătitoare.
Certificatul de urbanism este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 ca fiind actul de informare, prin care autorităţile prevăzute la art. 4, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, ori planurilor de amenajare a teritoriului, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi stabilesc cerinţele urbanistice ce urmează a fi îndeplinite, în funcţie de specificul amplasamentului, precum şi lista cuprinzând avizele şi acordurile necesare în vederea autorizării.
În speţă, prin cererea nr. 40370/27.07.2009, reclamanta a solicitat autorităţii pârâte eliberarea certificatului de urbanism pentru o construcţie P + 2, amplasată pe terenul din Calea Mărăşeşti, iar prin certificatul nr. 496/12.08.2009 se atestă că terenul este în zonă de spaţii plantate, agrement şi spaţii verzi, având funcţiune de parcuri, complexe sportive, recreere, utilizările permise fiind de: amenajare spaţii verzi, pentru sport, recreere, consemnându-se că: „prezentul certificat nu poate fi utilizat în scopul declarat, întrucât contravine legislaţiei în vigoare”.
În atare condiţii, certificatul de urbanism contestat în speţă nu poate fi calificat, în mod strict, drept act pregătitor, întrucât, faţă de conţinutul mai sus expus, el nu va fi urmat de emiterea unei autorizaţii de construire, neputând fi folosit de reclamantă în acest scop.
Ca urmare, având în vedere şi modul de formulare a acţiunii (din care rezultă că reclamanta este nemulţumită că nu i se permite să construiască aşa cum a solicitat prin cererea nr. 40370/27.07.2009), curtea constată că finalitatea acţiunii este mai curând a se constata refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru construcţie.
Faţă de aceste considerente, curtea constată că în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantei este admisibilă, astfel că se impune respingerea excepţiei de inadmisibilitate invocată de pârât.
Pe fondul cauzei, curtea reţine că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 50/1991, citate anterior, coroborate cu art. 6 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, certificatul de urbanism contestat este legal.
În condiţiile în care amenajarea teritoriului şi urbanismul sunt în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, iar prin Hotărârea nr. 38/31.03.2000 a Consiliului Local Bacău s-a aprobat reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Bacău, pârâtul nu poate fi obligat la eliberarea unui certificat de urbanism care să încalce Planul de Urbanism General şi pe cel zonal.
Faptul că în zonă s-ar fi edificat alte construcţii nu este un argument pentru admiterea acţiunii reclamantei, acest aspect neputând să fie analizat de instanţa.
Având în vedere că terenul pe care reclamanta intenţiona să construiască se află în zona de spaţii verzi, conform Planului Urbanistic General, refuzul autorităţii pârâte de a elibera certificatul prin care să permită construirea este legal, în raport şi de dispoziţiile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, care interzic schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi prevăzute în planurile urbanistice.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă şi art. 20 al. (3) din Legea nr. 554/2004, curtea a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca nefondată.
