Contencios administrativ-anulare act administrativ-fiscal Cereri


Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2012

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Tulcea sub nr. …/88/2011, reclamanta PRIMARIA COMUNEI … , judetul Tulcea a formulat contestatie împotriva Deciziei de impunere din data de 14 decembrie 2010 privind obligatiile fiscale suplimentare de plata, stabilite de inspectia fiscala, solicitând revocarea deciziei.

In motivare, s-a aratat ca, prin aceasta decizie, reclamanta a fost obligata la plata sumei de 305.745 lei, reprezentând obligatii fiscale neachitate.

In continuare, s-a aratat de catre reclamanta, aceasta a acordat în mod legal sumele reprezentând drepturi speciale, conform prevederilor Contractului colectiv de munca, plati care nu pot fi asimilate cheltuielilor salariale si deci nesupuse impozitarii, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 571/2003 si art. 12 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou.

S-a mai aratat ca, începând cu 1 ianuarie 2007, au fost abrogate prevederile legate de obligatiile fiscale stabilite potrivit Legii nr. 571/2003, de la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 193/2006, iar potrivit prevederilor art. 28 pct. 5 din Acordul Colectiv de Munca, drepturi speciale reprezentând forme de sprijin si nu avantaje.

Pârâta Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, si mentinerea deciziei de solutionare a contestatiei nr. 15/22.02.2011, precum si a Deciziei de impunere nr. F TL 128 din 14 decembrie 2010, împreuna cu actele care au stat la baza emiterii acesteia, ca temeinice si legale.

A fost depusa în copie, decizia de impunere nr. 128/14 decembrie 2010 raportul de inspectie fiscala din aceeasi data, emise de Directia Generala a Finantelor Publice Tulcea, Activitatea de Inspectie Fiscala, contestatia înregistrata sub nr. 1192 din 21.01.2011, decizia nr. 15 din 22.02.2011 privind solutionarea contestatiei.

A fost încuviintata cererea contestatoarei privind administrarea probei cu expertiza contabila, expertul urmând sa raspunda la urmatoarele obiective:

1) daca cheltuielile prevazute la capitolul “bunuri si servicii” si “protectia muncii” din contractul colectiv de munca, sume justificate cu chitante fiscale de catre salariati, se încadreaza în cheltuieli impozabile”.

2) daca respectivele cheltuieli sunt asimilate cheltuielilor salariale sau reprezinta forme de sprijin, asa cum prevad dispozitiile contractului colectiv de munca”.

3) daca sumele corespunzatoare tichetelor cadou sunt asimilate drepturilor salariale sau reprezinta forme de sprijin, ala cum rezulta din art. 28 pct. 5 partea finala”.

Pârâta a formulat obiectiuni la raportul de expertiza contabila, iar contestatoarea a depus la rândul sau concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea contestatiei si revocarea deciziei.

Analizând contestatia formulata, pe baza probelor administrate în cauza, instanta apreciaza ca aceasta este neîntemeiata.

Prin decizia de impunere nr. F TL 128 din 14.12.2010, privind obligatiile fiscale suplimentare de plata emise de D.G.F.P. Tulcea au fost stabilite de catre Activitatea de Inspectie Fiscala obligatii fiscale suplimentare de plata în suma totala de 314.411, reprezentând: impozit pe din salarii (39.976 lei), majorari de întârziere aferente impozitului pe venit din salarii (22.141 lei), CAS salariati (30.284 lei), majorari de întârziere aferente CAS salariati (16.426 lei), CAS datorata de angajator (79.448 lei), majorari de întârziere aferente CAS angajator (41.448 lei) , contributia de asigurari pentru accidente de si boli profesionale (1.211 lei), majorari de întârziere aferente contributiei de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale (660 lei); contributia de asigurari pentru somaj datorata de angajator (1.808 lei), majorari de întârziere aferente contributiei de asigurari pentru somaj datorate de angajator (1.111 lei), contributia de asigurari de somaj retinuta de la asigurati (1.673 lei), majorari de întârziere aferente contributiei de asigurari de somaj retinute de la asigurati (906 lei), C.A.S.S. angajator (15.710 lei), majorari de întârziere aferente C.A.S.S. angajator (8.815 lei), C.A.S.S. angajati (16.694 lei), majorari de întârziere aferente C.A.S.S. angajati (9.503 lei), contributia pentru concedii si indemnizatii datorata de angajator (2.541 lei), majorari de întârziere aferente contributiei pentru concedii si indemnizatii datorate de angajator (1.403 lei), contributia angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale (0 lei), varsaminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu neîncadrate (7.980 lei), majorari de întârziere aferente varsamintelor de la persoane juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate (14.681 lei), în sarcina contestatoarei Primaria Comunei … , judetul Tulcea.

Impotriva Deciziei de impunere mai sus mentionata, comuna … a formulat contestatie administrativ-fiscala în temeiul prev. art. 207 alin. 1 din O.G. Nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, la organul emitent al deciziei de impunere, care prin Decizia nr. 15 din 22 februarie 2011, a respins contestatia formulata ca neîntemeiata.

La baza emiterii deciziei de impunere din 14.12.2010, au stat constatarile stabilite prin raportul de inspectie fiscala nr. F TL din 14.12.2010, emis de Activitatea de Inspectie Fiscala din cadrul D.G.F.P. Tulcea.

In urma verificarilor efectuate de organele de control, s-a constatat astfel ca în anul 2008, contestatoarea a efectuat plati catre angajati reprezentând drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si pentru asigurarea unei tinute decente, prime de Craciun în suma de 67.220 lei, precum si tichete cadou acordate personalului din scoli si din administratie în suma de 39.450; în anul 2009 au fost platite aceleasi drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si pentru asigurarea unei tinute decente, prime atribuite cu ocazia sarbatorilor de Iarna, de Pasti si de 8 Martie, precum si plati în suma de 13.300 lei reprezentând tichete cadou, acordate cu ocazia sarbatorilor; iar în anul 2010 contestatoarea a efectuat plati în suma de 89.540 lei, reprezentând drepturi speciale acordate salariatilor pentru mentinerea sanatatii si pentru asigurarea unei tinute decente cât si prime atribuite cu ocazia sarbatorilor de Pasti si de 8Martie.

Intrucât sumele mai sus mentionate nu au fost incluse în baza de calcul a impozitelor pe veniturile din salarii, precum si a tuturor celorlalte contributii catre bugetul de stat, reprezentând contributii de asigurari sociale, contributii de asigurari de sanatate, somaj, asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributii pentru concedii medicale si indemnizatii, contributii la fondul de garantare precum si varsaminte pentru persoanele cu handicap neîncadrate, organele de control au stabilit diferente privind obligatiile fiscale în suma de 197.325 lei, precum si majorari de întârziere aferente acestora în suma de 117.094 lei.

Potrivit art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii si prin urmare, supuse obligatiei de impozitare, toate veniturile în bani si/sau în natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate în baza nuni contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda inclusiv indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca.

In continuare, la alineatul 2 se prevede ca, în vederea impunerii sunt asimilate salariilor orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor, coroborate cu prevederile pct. 68, 69, 71 si 72 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metofodl de aplicare a legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

In raport de aceste dispozitii legale, instanta apreciaza ca sumele acordate salariatilor contestatoarei cu titlu de drepturi speciale sunt asimilate cheltuielilor salariale si deci supuse obligatiei de impozitare.

In ceea ce priveste sumele corespunzatoare tichetelor cadou, si a tichetelor de cresa, potrivit prev. art. 12 din Legea nr. 193/2006, sunt aplicabile disp. art. 55 alin. 4 lit. a din Codul fiscal, potrivit carora nu sunt incluse în veniturile salariale si nu sunt impozabile, în întelesul impozitului pe venit: cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 Iunie, Craciunului si a Sarbatorilor similare ale altor puteri religioase precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie sunt neimpozabile, în masura în care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.

Astfel, pâna la 1 iulie 2010, tichetele cadou care au fost neimpozabile doar în masura în care valoarea cadoului nu depasea suma de 150 lei persoana, însa dupa aceasta data, sunt asimilate în totalitate veniturilor din salarii si deci impozabile din punct de vedere fiscal.

Codul fiscal prevede la art. 55 alin. 4 lit. e) sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale si nu sunt impozabile în întelesul impozitului pe venit, însa acestea nu sunt dintre cele de care au beneficiat reclamantii în prezenta cauza cu titlu de drepturi speciale.

Asa fiind, instanta considera ca în mod gresit expertiza contabila a stabilit ca drepturile speciale acordate salariatilor pentru anii 2008, 2009 si 2010 în vederea refacerii si mentinerii capacitatii de munca precum si pentru o tinuta decenta si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si cu institutiile cu care colaboreaza, nu reprezinta drepturi salariale ci forme de sprijin întrucât functionarii publici nu sunt obligati prin nicio lege speciala la o tinuta obligatorie în timpul serviciului.

Retinând ca aceste drepturi speciale sunt asimilate veniturilor realizate din salarii, în conformitate cu prev. art. 55 Codul fiscal, acestea erau supuse impozitarii, si retinerii contributiilor datorate bugetului statului corespunzatoare platilor asimilate cheltuielilor salariale, respectiv contributii de asigurari sociale, si asigurari de sanatate, si celelalte forme de asigurare.

In ceea ce priveste majorarile de întârziere aferente, se retine ca acestea rfeprzeentipa masura accesorie în raport cu sumele datorate, si au fsot stabilite în mod legal în cofnormitate cu prev. art. 119 alin. 1 din OG. Nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Fata de considerentele aratate, instanta va respinge contestatia formulata împotriva deciziei nr. 15 din 22 februarie 2011, emisa de D.G.F.P. Tulcea precum si împotriva deciziei de impunere nr. F TL 1 din 14 decembrie 2010 ca nefondat.

3