Contencios administrativ. Anularea dispoziţiei primarului. Instanţa competentă


Prin sentinţa civilă nr. 182 din 18.01.2002 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis acţiunea formulată de reclamanta-societate pe acţiuni împotriva pârâtului primarul municipiului şi, în consecinţă, s-a dispus anularea dispoziţiei acestuia şi a procesului-verbal referitor la obligaţia de plată a sumei de 97.107.399 lei, cu titlu de impozit pe clădiri aferent reţelei de transmisii, şi 14.398.136 lei majorări de întârziere.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în mod greşit, în procedura administrativ-jurisdicţională s-a considerat că reţelele de transmisie prin cablu sunt considerate mijloace fixe şi fac parte din categoria construcţiilor pentru care se datorează impozit pe clădiri, cât timp Legea nr. 27/1994 modificată nu defineşte categoria construcţii speciale şi nici nu impune impozitarea reţelelor de transmisie prin cablu, motiv pentru care acţiunea în administrativ a fost admisă.

împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâtul, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi pronunţată de instanţa de fond prin interpretarea greşită a stării de fapt şi a dispoziţiilor Legii nr. 27/1994, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât impozitul este datorat pe clădire, noţiune care desemnează atât clădirile, cât şi construcţiile speciale.

Din oficiul, Curtea a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, în temeiul art. 9 din Legea nr. 392/2001, care a modificat O.U.G. nr. 58/1999.

Potrivit dispoziţiei legale anterior menţionate, împotriva dispoziţiei primarului, persoana fizică sau juridică nemulţumită se poate adresa, în condiţiile legii, judecătoriei cu acţiune pentru anularea actului respectiv.

Prin urmare, reţinând că tribunalul a soluţionat acţiunea cu încălcarea normelor de competenţa materială, Curtea, în temeiul art. 306 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 3 şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul formulat, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei pentru soluţionare în fond în primă instanţă Judecătoriei Dej.

C.A. Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 596 din 11.04.2002