Contencios administrativ. Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Imobil naţionalizat. Nerealizarea formalităţilor de publicitate imobiliară. Obiectul probaţiunii


Prin sentinţa nr. 610/CA/2002 – P din 9.12.2002, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea formulată de reclamanţii I.H., P.S. şi M.C. împotriva pârâţilor Ministerul Industriei şi Resurselor şi SC „M.M.” SA.

în motivarea soluţiei s-au reţinut următoarele.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Oradea la 5.04.2002, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta SC „M.M.” SA, pentru constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei, cu privire la imobilele în litigiu şi rectificarea întabulării, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii s-a arătat că Decretul-lege nr. 115/1938, în art. 17, prevede că drepturile reale pot fi dobândite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară, iar potrivit art. 30, drepturile reale devin opozabile terţilor numai prin notarea lor.

Potrivit art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin înscrierea unui drept real în cartea funciară în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există, şi cum în cartea funciară era înscris ca şi proprietar tabular antecesorul reclamanţilor, D.I., se prezumă că dreptul de proprietate există în favoarea lui.

Acest imobil nu a fost niciodată proprietatea statului român, nerealizându-se întabularea dreptului cu efect constitutiv de drepturi şi opozabilitate faţă de terţi.

Pentru ca dreptul de administrare directă al societăţilor comerciale cu capital de stat să se transforme în drept de proprietate, potrivit Legii nr. 15/1990, statul trebuia să fie proprietar pe imobil iar în speţă imobilul nu se afla în proprietatea statului.

Documentaţia pe baza căreia urma să se elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate trebuia să conţină situaţia privind terenurile aflate în patrimoniul societăţii şi trebuia să se verifice regimul juridic al terenurilor.

Prin sentinţa nr. 8961/2002 a Judecătoriei Oradea, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea.

în faţa acestei instanţe, acţiunea a fost extinsă şi faţă de pârâtul Ministerul Industriilor şi Resurselor ca fiind succesorul actului emis.

Prin întâmpinare, Ministerul Industriilor şi Resurselor a solicitat respingerea acţiunii, invocând faptul că certificatul emis nu reprezintă un titlu de proprietate, ci atestă o situaţie patrimonială la un moment dat.

De asemenea, a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile.

Pârâta societate comercială a depus actele care au stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Verificând actele dosarului, instanţa a reţinut că imobilul înscris în cartea funciară a fost proprietatea defunctului D.I., a cărui a fost dezbătută şi reclamanţii s-au intabulat asupra imobilului.

Acest imobil a fost naţionalizat şi preluat de stat, fiind la acea vreme moară.

Prin procesul-verbal încheiat încă la 26 iulie 1948, imobilul a fost preluat integral, iar de la această dată şi până în prezent construcţia preluată de la antecesorul reclamanţilor a fost demolată integral pe imobil în prezent fiind halele de producţie ale pârâtei societate comercială, aşa cum a confirmat şi reclamantul în faţa instanţei.

Pârâta s-a înfiinţat prin H.G. nr. 1213/1990 în baza Legii nr. 15/1990.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamantul poate ataca în instanţă actul administrativ emis, şi anume certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în măsura în care îi vatămă un drept recunoscut de lege.

Verificând însă legislaţia existentă până în prezent, instanţa a reţinut că nu există nici un text de lege care să recunoască în favoarea proprietarilor imobilelor preluate de stat şi pe care se află construcţii industriale să rămână asupra terenurilor chiar dacă această proprietate socialistă nu a fost intabulată.

Pentru analizarea drepturilor reclamanţilor recunoscute de lege trebuie avută în vedere legislaţia existentă în perioada anilor 1945-1990, când exista proprietatea socialistă sub cele două forme, proprietate de stat şi cooperatistă, care avea un regim preferenţial faţă de proprietatea privată, şi anume era insesizabilă, imprescriptibilă şi opozabilă oricui, chiar în afara înscrierii în cartea funciară.

Este o situaţie de fapt şi un sistem juridic existent de care nici azi nu se poate face abstracţie şi legiuitorul, atunci când a reglementat desfiinţarea acestei proprietăţi socialiste, a avut în vedere acest caracter al proprietăţii socialiste.

Astfel, prin Legea nr. 18/1991 s-a reglementat modalitatea de desfiinţare a proprietăţii cooperatiste, recunoscându-se în favoarea proprietarilor de construcţii, ca accesoriu, dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţii şi asupra curţii aferente, indiferent că proprietatea cooperatistă a fost intabulată sau dacă până în prezent întabularea este făcută pe numele proprietarilor anteriori cooperativizării terenurilor agricole.

Cu privire la dreptul de proprietate socialistă de stat, prin H.G. nr. 834/1991 s-a prevăzut că societăţile comerciale transformate în baza Legii nr. 15/1990 din fostele întreprinderi socialiste şi care au în administrare imobile construcţii devin proprietari asupra acestora iar terenul aferent şi necesar desfăşurării activităţii de producţie intră în proprietatea lor, urmând ca stabilirea şi evaluarea să se facă potrivit H.G. nr. 834/1991.

în atare situaţie, ceea ce trebuia să dovedească pârâta era administrarea directă asupra construcţiilor.

în cauză, nu s-a constatat faptul că toate construcţiile existente pe teren sunt hale de producţie ridicate de antecesorul pârâtei şi nu este vorba de construcţiile care aparţineau fostului proprietar, antecesorul reclamanţilor.

în atare situaţie, pârâta fiind proprietarul halelor de producţie existente pe teren, potrivit Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, dobândeşte dreptul de proprietate asupra terenului existent şi pentru care în mod legal s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea ei, chiar dacă dreptul de proprietate socialistă a statului nu a fost intabulat.

Este de reţinut faptul că, până în prezent, nu există nici o legislaţie care să recunoască vreun drept de proprietate asupra terenurilor în favoarea foştilor proprietari şi pe care, în perioada celor 45 de ani, s-au ridicat construcţii industriale sau civile de către stat, chiar dacă nu s-a intabulat asupra terenului.

Drepturile reclamanţilor înscrise în cartea funciară sunt apărate şi pot fi valorificate în condiţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează amănunţit toate situaţiile drepturilor de proprietate ale foştilor proprietari şi care au fost preluate, cu sau fără titlu, de către stat, inclusiv situaţia în care imobilul a intrat în patrimoniul unei prin demolarea construcţiilor naţionalizate, ridicarea altor construcţii şi eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate aferent acestor construcţii

C.A. Oradea, sentinţa nr. 610/CA/2002-P/9.12.2002