Contencios administrativ. Completarea carnetului de muncă. Instanţa competentă. Casare cu trimitere spre rejudecare


Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta primăria municipiului ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună completarea carnetului său de muncă cu menţiunea salariului tarifar lunar şi a indemnizaţiei aferente funcţiei de preşedinte al Consiliului municipal al pionierilor.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi a exercitat funcţiile menţionate pe perioada mai multor ani, în mod greşit în carnetul său de muncă nu au fost trecute salariul şi, respectiv, indemnizaţia primită, iar de la Arhivele Statului a primit relaţii cum că arhiva Comitetului municipal de partid, din acea perioadă, a fost distrusă la Revoluţia din decembrie 1989.

După administrarea probatoriilor cu acte, prin sentinţa nr. 317 din 19.12.2001, Tribunalul Buzău a admis acţiunea reclamantului şi a dispus completarea carnetului său de muncă, potrivit celor solicitate prin petitul cererii introductive.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta primăria municipiului, prin primarul municipiului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi arătând că în cauză trebuia citată, în calitate de pârâtă, succesoarea fostului comitet orăşenesc al U.T.C., iar soluţia instanţei nu este susţinută de probe suficiente, fiind primită cu multă uşurinţă susţinerea reclamantului privind inexistenţa arhivei din acea perioadă, deoarece din verificarea recurentei a rezultat că o asemenea adresă nu a fost comunicată intimatului-reclamant.

Cu ocazia soluţionării recursului, instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău de a soluţiona litigiul, ca instanţă de fond, faţă de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Potrivit Decretului nr. 92/1976, litigiile privind completarea sau rectificarea menţiunilor din carnetul de muncă se soluţionează de judecătorii în primă instanţă, astfel încât sentinţa atacată s-a pronunţat cu încălcarea competenţei materiale a Tribunalului Buzău, iar în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare pe fond Judecătoriei Buzău, cu îndrumarea de a se ţine cont de toate criticile formulate de recurenta-pârâtă.

C.A. Ploieşti, decizia nr. 565 din 25.03.2002