Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr. 473/C/25.05.2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de N.C., în calitate de delegat al unui grup de 12 proprietari.
Recursul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 443/R/ C/7.11.2001 şi, ca urmare, sentinţa a fost casată în parte, numai în ce priveşte pe N.C., iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în aceste limite.
în rejudecare, Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr. 664/C/12.04.2000, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că pârâta SC N. SRL a dovedit că deţine înscrisurile necesare eliberării dispoziţiei de schimbare a destinaţiei spaţiului în litigiu, situaţie în care, în mod corect, consiliul local, iar apoi primarul au avizat şi eliberat autorizaţia de construire.
Susţinerea reclamantului referitoare la inexistenţa avizului preşedintelui asociaţiei nu a fost primită, faţă de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 64 din Legea nr. 114/1996, O.G. nr. 85/2001 şi Legea nr. 50/1991 republicată, conform cărora, în speţa dedusă judecăţii, nu era necesar un aviz nominalizat.
Recursul reclamantului a fost admis, cu majoritate, de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 532/R/C/l 7.06.2002 şi sentinţa a fost modificată în parte, în sensul admiterii în parte a acţiunii, fiind anulată atât hotărârea consiliului local, cât şi dispoziţia primarului cu privire la reclamant, păstrându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
în soluţionarea recursului, Curtea a reţinut că reclamantul este proprietarul apartamentului situat deasupra apartamentului proprietatea pârâtei, ceea ce impune existenţa consimţământului în cazul în care se schimbă destinaţia spaţiului, condiţie indispensabilă pentru emiterea actelor administrative de schimbare a destinaţiei spaţiului.
Pentru că acest aviz nu a fost dat, s-a apreciat ca fiind nelegale actele administrative emise pârâtei, cu atât mai mult cu cât reclamantului i se încalcă un drept recunoscut de lege, constând în dreptul de a se opune schimbării destinaţiei de a apartamentului situat dedesubtul locuinţei sale, în acest fel afectându-i-se liniştita folosinţă a propriei locuinţe.
în consecinţă, s-a dispus modificarea sentinţei şi, în fond, admiterea în parte a acţiunii, numai cu referire la anularea hotărârii şi a dispoziţiei menţionate.
întrucât autorizaţia de construcţie nu vizează în mod direct schimbarea destinaţiei spaţiului de locuit, ci doar efectuarea unor modificări de construcţie a apartamentului, s-a apreciat că, prin emiterea sa, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 114/1996 şi nici drepturile recunoscute de lege reclamantului.
Prin contestaţia în anulare, pârâta a solicitat anularea deciziei nr. 532/R/C/l 7.06.2002 dată de Curtea de Apel Piteşti.
Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. a fost considerată inadmisibilă.
Pentru folosirea contestaţiei în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. cere, pe de o parte, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar, pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină să nu fi putut fi invocat în căile de atac.
Potrivit art. 317 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi promovată: 1) când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită conform cu cerinţele legii şi 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
în cauza de faţă motivele invocate prin contestaţie nu se regăsesc în nici una din situaţiile de mai sus, deşi contestatoarea sugerează o încălcare a competenţei.
Deci, în această situaţie, contestaţia în anulare se dovedeşte a fi inadmisibilă.
Susţinerea conform căreia instanţa şi-a încălcat competenţa prin „transformarea în apărătorul reclamantului” nu poate fi calificată ca o nerespectare a dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa reglementată prin textul sus citat.
Contestaţia în anulare nu poate fi primită nici pentru celelalte motive, deoarece nu pot fi încadrate în prevederile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.
Prin contestaţia sa, pârâta a invocat greşeli de judecată ce nu pot fi asimilate greşelilor materiale avute în vedere de legiuitor prin textul art. 318 C. proc. civ.
în consecinţă, nefiind întrunite dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., a fost respinsă contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
C.A. Piteşti, decizia nr. 933/R-C/21.10.2002
Notă: Sub aspectul modului de soluţionare a fondului cauzei, decizia instanţei de recurs împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare s-a pronunţat cu opinia separată a unei părţi a membrilor completului.
în susţinerea opiniei separate s-au arătat următoarele.
Prin contractul autentic din 14.08.1998, S.M. şi S.G. au vândut SC N. SRL, reprezentată de asociata unică D.I., o parte din apartament, respectiv camera de zi şi un dormitor, în vederea desfăşurării unor activităţi comerciale.
Pentru aceasta s-a obţinut acordul a 2/3 din proprietarii scării respective, iar primarul a aprobat schimbarea destinaţiei spaţiului de locuit prin dispoziţia emisă şi în baza hotărârilor consiliului local.
Consiliul local a aprobat, în prealabil, expres, schimbarea destinaţiei spaţiului în litigiu prin hotărârea atacată.
Procedându-se astfel s-au obţinut toate actele şi aprobările necesare, în final emiţându-se şi autorizaţia de construire pentru realizarea schimbării destinaţiei spaţiului de locuit în spaţiu comercial.
Prin recurs s-a pretins aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 64 din Legea nr. 114/1996, Legea locuinţei, însă asociaţia de locatari nu s-a transformat în asociaţie de proprietari.
La data obţinerii aprobărilor arătate se aplicau regulile de funcţionare ale asociaţiei de locatari constituită pentru blocul respectiv.
Numai prin O.G. nr. 85/2001 (art. 17), asociaţiile de locatari au fost recunoscute ca asociaţii de proprietari, situaţie în care au devenit aplicabile prevederile Legii nr. 114/1996 cu privire la schimbarea destinaţiei spaţiilor de locuit.
Până la data dobândirii personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari, asociaţiile de locatari îşi desfăşoară activitatea în baza Decretului nr. 387/1977 pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor, aplicabil la data emiterii dispoziţiei din 21 iulie 1999.
Sub acest aspect, dispoziţia primarului nu este de natură a vătăma pe reclamant în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, întrucât nu era necesar şi acordul expres al reclamantului, în calitate de proprietar al apartamentului de deasupra celui în litigiu, un asemenea acord fiind cerut numai de Legea nr. 114/1996, neaplicabilă la data respectivă pentru asociaţia de locatari a blocului.
Nu este vorba de un tratament discriminator cât priveşte aplicarea art. 64 din Legea nr. 114/1996 la asociaţiile de proprietari, faţă de cele de locatari, ci pur şi simplu de reglementări diferite care trebuie aplicate în funcţie de natura juridică a asociaţiei.
Aşa se explică emiterea Ordonanţei nr. 85/2001, la care s-a făcut trimitere mai sus şi prin care s-au recunoscut asociaţiile de locatari ca asociaţii de proprietari.
Reţinerile primei instanţe şi temeiurile de drept aplicabile în materie sunt corecte, astfel că recursul bazat pe prevederile art. 304 lit. a C. proc. civ. este nefondat.
