Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamantul C.N. a solicitat emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie luată în considerare vechimea sa în muncă la grupele I şi II, conform adeverinţelor emise de unitatea în care a funcţionat.
în cererea introductivă, reclamantul a făcut referire la dispoziţiile deciziei nr. 87 din 25.06.1999, prin care s-a statuat, în esenţă, că nu se poate aplica regim discriminatoriu în ce priveşte îndreptăţirea la grupe superioare de muncă, după cum partea interesată a ieşit la înainte sau după anul 1990.
Instanţa învestită, prin sentinţa nr. 48/F/CA/2001, a respins acţiunea, constatând că reclamantul s-a adresat corect instanţei, dar că acţiunea sa este tardivă în raport de data la care Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială – Oficiul de pensii i-a comunicat că nu poate beneficia de dispoziţiile Deciziei nr. 87/1999 pronunţată de Curtea Constituţională, acţiunea fiind introdusă la mai mult de 5 ani de la data la care i s-a făcut acea comunicare.
împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul, care a reiterat cererea de a i se recalcula pensia, potrivit datelor consemnate în adeverinţa eliberată de angajator.
Recursul a fost considerat nefondat.
După cum a rezultat din expunerea rezumativă, reclamantul a solicitat Oficiului de pensii recalcularea drepturilor sale potrivit datelor conţinute în adeverinţa eliberată de către unitatea unde a funcţionat mai mult de 20 de ani ca mecanic de locomotivă, în adeverinţă precizându-se perioadele ce se încadrează în grupa I de muncă, potrivit Ordinului nr. 60/1990.
Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială – Oficiul de pensii, a comunicat reclamantului, la data de 14.08.2000, că nu poate beneficia de recalcularea solicitată, deoarece nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în Nota nr. 1974/1999, emisă ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 87/1999, întrucât nu şi-a desfăşurat activitatea în funcţii ce erau încadrate, anterior anului 2000, în grupe superioare de muncă, aşa cum se regăsesc în Ordinul nr. 50/1990 (în forma iniţială a acestui ordin).
Prima instanţă, recunoscând îndreptăţirea reclamantului de a se adresa în cadrul procedurii de administrativ, a considerat, totuşi, privind excepţia de tardivitate invocată de pârâtă, că, în raport de data primirii comunicării mai sus menţionate, acţiunea este tardivă, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 29/1990.
In conformitate cu prevederile textului citat, în cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza instanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Or, în speţă, nu există o dovadă cu privire la data la care i s-ar fi comunicat, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile procedurale, ori pe altă cale, atestând în mod neîndoielnic primirea actului respectiv, adresa menţionată.
Intr-o atare situaţie, nu se poate considera că s-a făcut o comunicare valabilă şi, deci, că termenul a început să curgă mai înainte de prezentarea în instanţă de către pârâtă a dosarului administrativ, în compunerea căruia se află şi adresa în discuţie.
Atât prin întâmpinarea la acţiunea introductivă, cât şi prin întâmpinarea la recurs, pârâta a susţinut, ca apărare subsidiară, că funcţiile ocupate de reclamant nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990, în forma iniţială şi, deci, că acesta nu poate beneficia de recalcularea solicitată.
In primul rând, trebuie observat că temeiul acestui punct de vedere rezidă în Nota nr. 1974/1999 a fostului Minister al Muncii şi Protecţiei Sociale, iar respectiva notă nu este un act cu caracter normativ şi nici nu constituie izvor de drept.
Pe de altă parte, aşa cum s-a statuat în mod constant în practica Supremei Instanţe, nu există nici o raţiune, mai cu seamă după pronunţarea deciziei nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale, să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoane care au activat în aceleaşi funcţii, în ce priveşte beneficiul grupelor superioare de muncă, după cum au ieşit la înainte sau după anul 1990. Or, împrejurarea că în Ordinul nr. 50/1990 s-au preluat în forma iniţială numai reglementările privind accesul la aceste grupe anterioare anului 1990 nu poate constitui un argument credibil şi satisfăcător pentru a se exclude completările ulterioare, dar care fac parte din acelaşi ordin, prin care s-au eliminat lacunele existente în forma iniţială, înregistrându-se lista funcţiilor beneficiare, tocmai în ideea unei rezolvări juste şi echitabile a situaţiei tuturor persoanelor îndreptăţite. Menţinându-se accesul numai la funcţiile trecute în forma iniţială a legii s-ar fi instituit un nou criteriu discriminator.
Nu există, prin urmare, nici un motiv serios şi rezonabil care să justifice revenirea asupra acestei jurisprudenţe constante.
Faţă de considerentele mai sus expuse, a fost admis recursul declarat în cauză, s-a casat sentinţa recurată şi, în fond, s-a dispus obligarea pârâtei, casa judeţeană de pensii, succesoare în drept a fostului Oficiu de pensii, să recalculeze pensia reclamantului, luând în considerare adeverinţa eliberată de unitate, prin recunoaşterea vechimii în grupa superioară de muncă, începând cu luna august 1999.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata către recurentul-reclamant a sumelor reprezentând diferenţa de cuantum al pensiei, începând cu luna august 1999 şi până la recalcularea efectivă a acesteia.
C.SJ. – Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 522 din 12.02.2002
