Prin sentinţa civilă nr. 61/E/13.02.2006 a Tribunalului Iaşi, a fost admisă acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi şi anulată Hotărârea nr. 107/15.07.2005 emisă de pârâtă.
A reţinut instanţa de fond că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de menajare a teritoriului naţional – secţiunea a V-a „Zone de risc natural”, declararea unui areal ca zonă de risc natural se ace prin hotărâre a consiliului judeţean în baza hărţilor de risc natural avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, competente potrivit legii, delimitarea geografică a acestor zone bazându-se pe studii şi cercetări specifice elaborate de instituţii specializate.
De asemenea, prin regulamentul general de urbanism din 27.06.1996, republicat, în art. 10 se prevede că zonele de risc natural sunt delimitate de fiecare judeţ prin hotărâre a Consiliului judeţean, cu avizul organelor de specialitate ale administraţiei publice, autorizare executării construcţiilor sau a amenajărilor în aceste zone, cu excepţia acestora care au drept scop limitarea efectelor acestora, fiind interzisă.
Deşi în regulamentul amintit anterior nu se face referire în mod expres la hărţile de risc natural, menţionându-se doar condiţia avizului organelor de specialitate ale administraţiei publice, el se completează cu prevederile Legii nr. 575/2001, care are putere normative superioară.
În şedinţa publică din 27 ianuarie 2006, instanţa de judecată a dispus emiterea unei adrese pârâtului prin care i s-a pus în vedere să depună la dosar o copie certificată a hărţii de risc naturală avizată de organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu privire la suprafaţa de teren individualizată în Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005.
La termenul de judecată următor, din 10.02.2006, pârâtul, prin reprezentant, a precizat că nu există o hartă de risc natural a zonei respective care să poarte avizul organelor specificate în Legea nr. 575/2001 deoarece abia în cursul anului 2003 a fost adoptată H.G. nr. 477/2003 privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural în Planurile de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi de a elabora în fiecare judeţ, în faza pilot, hărţile de risc natural pentru zonele afectate semnificativ de alunecări de teren. De asemenea, prin concluziile scrise depuse la dosar la acelaşi termen, pârâtul susţine că art. 5 alin. 3 din legea nr. 575/2001, instituie o anumită ordine în implementarea măsurilor privind delimitarea zonelor de risc natural: în primul rând, se realizează fundamentarea propunerilor de către autorităţile administraţiei publice locale, iar în al doilea rând se procedează la înaintarea propunerilor către autorităţile centrale şi elaborarea de către acestea din urmă a hărţilor de risc natural. Pe cale de consecinţă, adoptarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005 reprezintă tocmai propunerea autorităţii administraţiei judeţene pentru întocmirea de către ministerul de resort hărţilor de risc natural.
Având în vedere că adoptarea Hotărârii nr. 107/15.07.2005, s-a făcut de către Consiliul Judeţean Iaşi fără a avea la bază harta de risc natural a zonei respective, avizată de organele administraţiei publice locale şi centrale, după cum impune norma imperativă instituită prin art. 3 din Legea nr. 575/5001, instanţa de judecată a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi, menţionată anterior fiind nelegală.
De asemenea, susţinerea pârâtului că dispoziţiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 575/2001 instituie o anumită ordine în implementarea măsurilor privind delimitarea zonelor de risc natural, este eronată, această ordine fiind stabilită, de fapt, de art. 3 din aceeaşi lege în care se arată că mai întâi, se delimitează geografic zonele de risc natural în baza unor studii şi cercetări ale instituţiilor specializate, materializate în hărţi de risc natural avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, şi apoi pe baza acestor hărţi consiliul judeţean adoptă o hotărâre prin care se declară un areal ca zonă de risc natural. Este inadmisibil de primit afirmaţia pârâtului că propunerea consiliului judeţean, neavizată în prealabil de organele specializate ale administraţiei publice locale şi centrale, se poate materializa într-o hotărâre, cum ar fi Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005.
Curtea a admis recursul pârâtei, respingând pe fond acţiunea reclamantei prefectul Judeţului Iaşi, reţinând că acesta a promovat acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă pentru „anulare ca prematur adoptată a Hotărârii nr. 107/15.07.2005 înregistrată la prefectura Judeţului Iaşi sub nr. 16387/19.07.2005”, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului şi ale art. 3 din Legea nr. 554/2006 a contenciosului administrativ.
Art. 26 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 stipulează faptul că „În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale , cu excepţia actelor de gestiune”, prevedere ce se regăseşte şi în cuprinsul art. 135 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.
Conform art. 132 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 „Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari , precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare”, aşa încât tutela administrativă exercitată de instituţia prefectului prevăzută de textul suscitat implică doar dreptul autorităţii de control de a aprecia legalitatea şi nu oportunitatea actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, acest din urmă aspect fiind un atribuit al principiului descentralizării procesului de decizie în natura administraţiei publice.
Aşa fiind, pentru orice alte acţiuni ce nu vizează chestiuni de legalitate, în care se include şi problema prematurităţii actului administrativ – prefectului nu-i este recunoscută calea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 554/2004 decât în eventualitatea în care probează vătămarea unui drept recunoscut de lege, condiţie expres prevăzută de terţ.
În speţa de faţă, Hotărârea Consiliului Local nr. 107/2005 este criticată sub aspectul prematurităţii, întrucât din documentaţia ce a stat la baza adoptării ei lipsea hotărârea adoptată de Consiliul Local Iaşi, prin care să fie nominalizate zonele expuse la riscuri naturale de către Comisia pentru urmărirea stabilităţii versanţilor lunecători, de asemenea nu a fost întocmit un studiu geotehnic care să impună nominalizarea şi delimitarea zonelor expuse la riscuri naturale.
În sprijinul acestor susţineri este invocat ca temei legal rt. 10 din H.G. nr. 525/1996 republicată, care însă prevede interzicerea autorizării construcţiilor în zonele expuse riscurilor naturale, definind totodată acest concept, fără a exista o condiţionare adoptării hotărârii consiliilor judeţene referitoare la delimitarea zonelor expuse la riscuri naturale de obligativitatea emiterii, în prealabil a unei hotărâri de consiliu local.
Din contră, art. 7 din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V- „Zone de risc natural”, dă în competenţa consiliilor judeţene identificarea, delimitarea geografică şi declararea zonelor de risc natural de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi instituirea de măsuri de prevenire şi atenuare a riscurilor.
Cât priveşte pretinsa lipsă a studiilor geotehnice efectuate de specialişti în domeniu, susţinerea este de asemenea contrazisă de documentaţia aflată la dosar, ce cuprinde Referatul tehnic al Comisiei Municipale pentru Urmărirea Stabilităţii Versanţilor Alunecători înregistrat la nr. 54100/23.10.1998, recurenta având obligaţia – conform adresei MLPAT 1645/20.02.1997 1645/20.02.1997 – respectării unui Program de acţiuni privind înlăturarea unor alunecări de teren, ce implică şi elaborarea şi delimitarea zonei expuse la riscuri naturale şi emiterea unei hotărâri de interzicere a autorizării construcţiilor sau amenajărilor în aceste zone, materializată în hotărârea în litigiu.
De altfel, de la acea dată şi până în prezent, recurenta a emis Hotărârea nr. 123/7.12.1998, care la art. 1 nominaliza ca „zonă expusă riscurilor naturale (alunecări de teren)” a suprafeţei cuprinse între str. Vulpe, str. Săvescu, str. Albineţ, malul drept al pârâului Calcania, str. Poligon, str. Sărărie, Stradela Sărărie şi str. Sărărie din municipiul Iaşi, art. 2 aprobând „interdicţia de construire instituită în această zonă”, înlocuită ulterior prin H.C.J. nr. 94/2001, hotărârea în litigiu nefăcând altceva decât să actualizeze această interdicţie, cu modificarea cuantumului amenzilor aplicate în acest caz de nerespectare a interdicţiei de construire, aşa încât nu poate pune problema unei prematurităţi a unei hotărâri a Consiliului Judeţean emise în 2005, atât timp cât măsura aplicată era în vigoare încă din anul 1998.
Rezultă aşadar că, pe de o parte, acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi, excede controlului de legalitate la care este îndreptăţit conform art. 26 din Legea nr. 340/2004, în realitate criticile actului administrativ în litigiu vizând criterii de oportunitate a emiterii a emiterii actului – iar pe de altă parte, nici chiar problema oportunităţii H.C.J. 107/2005 nu poate fi pusă în discuţie, din moment ce această hotărâre actualizează doar o interdicţie de construire într-o zonă de risc natural aflată sub acest regim juridic încă din anul 1998.
(Decizia nr. 158/C.A./03.07.2006)
