Prin sentinţa civilă nr. 1926 din 14.12.2001, Judecătoria Mizil a admis contestaţia la formulată de contestatoarea-societate comercială, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P.C.F.S. Prahova şi a anulat formele de executare, titlu executoriu şi adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor din contul bancar emise de intimată.
S-a reţinut de către instanţa de fond că, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a concluzionat că plata obligaţiilor către bugetul de stat şi alţi parteneri din contul contestatoarei, a fost o operaţiune legală şi conformă cu normele metodologice ale B.N.R. privind decontările fară numerar ale agenţilor economici.
în acest caz, s-a arătat că, potrivit art. 14 din O.G. nr. 11/1996 şi a Circularei nr. 12/1995 a B.N.R., răspunderea pentru necreditarea conturilor beneficiarilor, după apariţia în extrasele de cont, revine băncilor şi nu plătitorilor.
S-a mai concluzionat, prin expertiză, că formalităţile de plată, în unele situaţii, s-au făcut cu întârziere, fiind întocmite însă complet şi corect, iar pentru întârzieri, contestatoarea a plătit majorări de întârziere, altele decât cele solicitate în prezent.
Cu privire la suma de 92.296.970 lei şi cea de 2.371.162 lei, expertul a arătat că acestea nu au apărut în extrasele de cont ca fiind virate la Trezoreria Ploieşti, întrucât suma de 92.296.970 lei a fost stabilită de echipa de control, dar era virată la buget suma de 78.264.146 lei şi alte sume în plus, respectiv impozitul pe profit de 25.325.496 lei şi TVA în sumă de 74.614.798 lei, sume care nu au fost însă luate în seamă de echipa de control, astfel cum s-a analizat în expertiză.
în ceea ce priveşte majorările de întârziere, în sumă de 111.118.920 lei, s-a reţinut, prin expertiza efectuată, că acestea nu au fost cauzate de conduita contestatoarei, fiind calculate de către organul de control ca urmare a reducerii costurilor cu 422.823.411 lei, majorarea profitului cu aceeaşi sumă şi pe această bază fiind recalculate şi obligaţiile contestatoarei faţă de buget, cauzele care au condus la această situaţie nefiind imputabile contestatoarei.
împotriva sentinţei a declarat recurs D.G.F.P. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Astfel, s-a susţinut că instanţa de fond avea competenţa de a anula formele de executare numai în condiţiile în care constata că procedura prevăzută de O.G. nr. 11/1996 nu a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor impuse de actul normativ mai sus menţionat.
S-a mai susţinut, în esenţă, că administraţia financiară a întocmit actele, conform cerinţelor legii, iar dacă debitorul nu a efectuat plata în termenul prevăzut în înştiinţarea de plată, organul de executare începe executarea silită.
Examinând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul a constatat recursul fondat.
Art. 76 din O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare prevede modalitatea de contestare a creanţelor bugetare, din care rezultă că se poate face contestaţie la titlu, conform art. 76 alin. 2 din O.G. nr. 11/1996, coroborate cu pct. 4.3 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 398/1999 de aplicare a Ordonanţei şi O.U.G. nr. 13/2001, care a abrogat Legea nr. 105/1997.
Normele legale invocate prevăd două proceduri în legătură cu contestaţia la titlu: procedura administrativă şi procedura jurisdicţională, conform căreia cel nemulţumit de soluţia organului administrativ poate ataca actul la instanţa judecătorească competentă.
Contestaţia la executare propriu-zisă poate privi nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru învestirea cu formulă executorie, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, faptul că executarea nu este îndeplinită conform titlului executoriu şi altele.
Pe calea contestaţiei la executare, indiferent de felul ei, nu se poate modifica sau desfiinţa hotărârea pusă în executare.
Referindu-se la probleme de fond, intimata trebuia să uzeze de calea prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la data formulării contestaţiei la executare.
In consecinţă, motivul de recurs s-a constatat a fi întemeiat iar pe cale de consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ. s-a admis recursul şi s-a modificat sentinţa atacată, în sensul că s-a respins contestaţia la executare.
Trib. Prahova – Secţia comercială şi de administrativ,
decizia nr. 62 din 16.04.2002
