Prin decizia nr. 767/2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr. 821/2001 a Tribunalului Prahova şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că obiectul pricinii este reprezentat de contestaţia reclamantei-societate pe acţiuni, prin care se solicita anularea dispoziţiei nr. 435/2001 a Primarului municipiului Ploieşti în baza căreia aceasta a fost obligată să plătească bugetului local suma de 333.765.509 lei, cu titlu de impozit pe venit, taxă auto şi taxă fixă, precum şi anularea procesului-verbal de control. Contestaţia a fost admisă de instanţa de fond.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a considerat, fără administrarea vreunei probe pertinente şi utile cauzei, că reclamanta nu datorează suma la plată căreia a fost obligată. Impunerea se realizează în baza H.G. nr. 964/1998, care reglementează construcţiile supuse impozitării, iar în lipsa opiniei unui specialist cu privire la stabilirea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, sentinţa instanţei de fond nu poate reprezenta adevărul în cauza dedusă judecăţii.
S-au dat îndrumări instanţei de fond în sensul de a dispune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească obligaţiile de plată ale reclamantei către buget (decizia nr. 767/2001 a Curţii de Apel Ploieşti).