Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P.C.F.S. Tulcea, anularea dispoziţiei prin care a fost obligat la majorări de întârziere în plata T.V.A. şi la penalităţi pentru nedepunerea declaraţiei de impozite şi taxe.
Prin sentinţa civilă nr. 343/2001, contestaţia a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că reclamantul datorează T.V.A.-ul, majorările de întârziere şi penalităţile aferente.
Recursul declarat împotriva sus-menţionatei sentinţe, a fost considerat nefondat.
Prin procesul-verbal de control înregistrat sub nr. 1/19.09.2000, organul de control al Administraţiei Financiare Tulcea a stabilit în sarcina persoanei fizice D.G., din Tulcea, obligaţii suplimentare în sumă de 10.311.776 lei, cuprinzând TVA de plată, 6.571.286 lei, precum şi majorări de întârziere şi penalităţi în sumă de 2.287.714 lei.
La stabilirea TVA în perioada 01.02.2000 – 30.08.2000, s-a ţinut cont de prevederile O.G. nr. 215/1999, privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA, prin care s-a modificat conţinutul art. 6 lit. a, pct. k 11, din O.G. nr. 3/1992 republicată, potrivit cu care “sunt scutite de taxa pe valoare adăugată activităţile agenţilor economici, precum şi cele care îndeplinesc condiţiile unor activităţi economice desfăşurate de asociaţiile, organizaţiile, instituţiile publice şi alte persoane juridice, prevăzute la art. 3, cu cifra de afaceri declarată organului fiscal competent, sau după caz, realizată de până la 50 milioane lei”.
în cauză, petentul a realizat o cifră de afaceri superioară plafonului de mai sus, astfel că instanţa de fond, în mod corect, a respins contestaţia cu privire la acest capăt de cerere.
în ceea ce priveşte scutirea de penalităţi şi majorări, ca urmare a intervenţiei O.G. nr. 163/2000, întrucât a achitat debitul până la 31.10.2000, instanţa a respins-o, reţinând că actul de control s-a efectuat la 19.09.2000, iar O.G. nr. 163/2000 a fost emisă ulterior actului constatator, şi anume la 13.10.2000, fiind publicată în Monitorul Oficial la 19.10.2000.
Actul constatator şi anume procesul-verbal de verificare nr. 1/19.09.2000, nu a avut în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 163/13.10.2000.
Faţă de aceste împrejurări, cum penalităţile şi majorările au fost stabilite pentru depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe, organul de control şi ulterior instanţa au respins ca nefondată anularea acestor sume, dat fiind că necunoaşterea legii nu poate fi invocată în susţinerea căii de atac (decizia civilă nr. 60/2001 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).
