Contencios administrativ. Obligativitatea citării beneficiarului actului administrativ a cărui anulare se solicită


Prin decizia nr. 905 din 22.10.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr. 797 din 25.05.2001 a Tribunalului Prahova.

Instanţa de control judiciar a reţinut că tribunalul avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare se solicită, intervenient în dosarul de recurs. S-a apreciat că numai în raport de prezenţa acestei persoane se poate aprecia legalitatea autorizaţiei emise de Primăria Municipiului Ploieşti, astfel încât se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. S-au dat îndrumări instanţei de fond în sensul de a se ţine seama şi de celelalte critici formulate de recurentă, vizând legalitatea actului emis de autoritatea publică locală (decizia nr. 905 din 22.10.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).