Art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 63/1998 prevede că distribuitorii de energie pot să folosească terenurile domeniului public pentru lucrările de exploatare şi întreţinere cu acordul consiliilor judeţene, fără să rezulte că acest drept de folosinţă se exercită cu titlu gratuit, astfel încât tarifele de utilizare au fost corect percepute potrivit art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 859/5.04.2002, Tribunalul Teleorman – Secţia civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC “E.” SA, Exploatarea de Distribuţie a Energiei Electrice Alexandria împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Teleorman, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 232/ 28.12.2001 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman şi suspendarea executării înştiinţării de plată nr. 675/13.11.2001 pentru suma de 1.212.949.600 lei, reprezentând tarife pentru utilizarea suprafeţelor de teren din zona de siguranţă a drumurilor judeţene.
în considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta datorează tarifele stabilite pentru utilizarea zonelor de siguranţă a drumurilor judeţene, aflate în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, în temeiul art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, astfel încât dispoziţia nr. 232/28.12.2001 este legală şi temeinică.
La data de 6.06.2002, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în motivarea în fapt a recursului, recurenta a arătat că apartenenţa la domeniul public de interes judeţean nu a fost atestată prin hotărâre de guvern, aşa cum prevede H.G. nr. 548/1999.
De asemenea, a arătat că SC “E.” SA este o societate comercială de interes naţional care asigură serviciul public de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, având dreptul de administrare a elementelor componente ale sistemului energetic naţional, iar instalaţiile sunt bunuri ce aparţin domeniului public al statului, conform O.U.G. nr. 63/1998. în aceste condiţii, recurenta beneficiază de servitutea legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalaţiile energetice, precum şi de servitutea asupra terenurilor pe care acestea se află amplasate, indiferent de titularul dreptului de proprietate şi are dreptul să folosească terenurile până la emiterea unei hotărâri de guvern în acest sens, conform art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că suma de 1.212.949.600 lei a fost stabilită fără temei legal, nefiind justificată provenienţa sumelor cuprinse în centralizator.
în dovedirea recursului, recurenta a depus la dosar fotocopia sentinţei civile nr. 246/20.12.2001, pronuntată de Tribunalul Olt într-o cauză de acelaşi gen.
La data de 5.09.2002, intimatul-pârât Consiliul Judeţean Teleorman a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că hotărârea de guvern prin care a fost aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al judeţului Teleorman a fost adoptată, fiind în curs de publicare în Monitorul Oficial, iar autoritatea judeţeană nu poate fi împiedicată să pună în aplicare dispoziţiile art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997, modificată prin O.G. nr. 79/2001.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, intimatul a arătat că art. 19 alin. 3 din O.U.G. nr. 63/1998 prevede că distribuitorii de energie pot să folosească, cu acordul consiliilor judeţene, terenurile domeniului public pentru lucrările de exploatare şi întreţinere, cu perceperea unor taxe pentru utilizarea drumurilor publice, conform art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997.
Dreptul de servitute la care se referă recurenta este instituit – în opinia intimatului – numai asupra terenurilor proprietate privată şi se stabileşte potrivit art. 53 alin. 3 din O.G. nr. 63/1998, prin acord cu titularul terenului, care are dreptul la despăgubiri şi acordarea unei indemnizaţii.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, intimatul a arătat că tarifele de utilizare au fost stabilite pe metru pătrat, respectiv stâlp, suma totală datorată de recurentă, rezultată ca urmare a inventarierii tuturor suprafeţelor de teren folosite, în condiţiile în care SC “E.” SA Alexandria nu a dat curs invitaţiei autorităţii judeţene de a participa la inventariere.
în combaterea recursului, intimatul a depus la dosar copia unei telegrame expediate de Guvernul României – Ministerul Administraţiei Publice cu nr. 270/RPR din 22.01.2002 şi H.G. nr. 1358/27.12.2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Teleorman, publicată în Monitorul Oficial nr. 620/ 22.08.2002.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate de către recurentă şi de dispoziţiile art. 304/1 C. pr. civ., pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin decizia atacată în administrativ a fost respinsă contestaţia formulată de recurentă împotriva înştiinţării de plată nr. 675/13.11.2001, privind obligaţia de plată a tarifelor de utilizare a terenurilor din zona de siguranţă a drumurilor judeţene în cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 58/1999.
Aceste tarife au fost stabilite, prin hotărârea nr. 40/11.12.2000 a Consiliului Judeţean Teleorman, în temeiul art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al bunurilor şi art. 42 din Legea 27/1997 privind impozitele şi taxele locale.
Primul motiv de recurs referitor la neatestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean, prin hotărâre de guvern, urmează a fi înlăturat, întrucât domeniul pulic al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Teleorman a fost atestat prin H.G. nr. 1358/27.12.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 620/22.08.2002, iar recurenta nu a făcut dovada că ar deţine titluri de proprietate pentru unele dintre terenurile pentru ocuparea cărora au fost percepute tarife, aşa cum a arătat în notele scrise.
Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi art. II din anexa Legii nr. 213/1998, drumurile judeţene fac parte din domeniul public al judeţului.
Calitatea SC “E.” SA de societate comercială de interes naţional, care asigură serviciul public de distribuţie şi furnizare a energiei electrice nu o exonerează de obligaţia de plată a tarifelor de utilizare a zonei drumurilor prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcţii, instalaţii sau panouri publicitare acceptate de administraţia drumurilor, întrucât art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997 care stabileşte obligaţia aplicării acestor tarife, nu face distincţie în funcţie de subiectul de drept care ocupă zona respectivă.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 63/1998, care prevede că distribuitorii de energie pot să folosească terenurile domeniului public pentru lucrările de exploatare şi întreţinere cu acordul consiliilor judeţene, nu cuprinde şi dispoziţii din care să rezulte că acest drept de folosinţă se exercită cu titlu gratuit, astfel încât tarifele de utilizare au fost corect percepute potrivit art. 47 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997.
Nici cea de-a treia critică, referitoare la caracterul arbitrar al cuantumului tarifelor nu poate fi primită, pentru că tarifele au fost stabilite prin Hotărârea nr. 40/11.12.2000 a Consiliului judeţean Teleorman, hotărâre pe care recurenta nu a atacat-o în contencios administrativ, iar calculul concret al sumelor datorate de către recurentă a fost făcut în urma inventarierii reţelelor electrice amplasate în zona de siguranţă a drumurilor judeţene.
Inventarierea a fost făcută de reprezentanţii Consiliului judeţean, deoarece prin adresa nr. 1443/15.03.2001, s-a solicitat participarea recurentei la inventariere, dar aceasta nu a dat curs invitaţiei, răspunzând, prin adresa nr. 6042/20.06.2002, că sumele rezultate nu pot fi acoperite din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.
Constatând că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect actele normative incidente în cauză, neexistând motive de anulare sau modificare a hotărârii conform art. 304 pct. 9 sau art. 304/1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ. (Judecator Luiza-Maria Paun)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 427/2002)
