Prin sentinţa civilă nr. 289 din 6.02.2002 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins acţiunea în administrativ formulată de reclamanta M. V. împotriva pârâţilor F.I., în calitate de primar al comunei, şi C.I., în calitate de fost primar al aceleiaşi comune.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat punerea în a sentinţei civile nr. 9 din 11.01.1995 a Tribunalului Maramureş, prin care i-au fost stabilite drepturile de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991, cererea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990.
Tribunalul a mai reţinut că, deşi s-a formulat de către reclamantă şi plângerea penală pentru refuzul punerii în posesie şi, respectiv, abuz în serviciu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârâţii din prezenta cauză.
Ulterior, a avut loc o punere parţială în posesie, însă, întrucât autoritatea administrativă a manifestat stăruinţă în rezolvarea situaţiei reclamantului, nu i se poate imputa vreo culpă, motiv pentru care a fost respinsă şi cererea pentru despăgubiri.
împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi pronunţată de instanţa de fond prin aprecierea greşită a probelor întrucât, în realitate, pârâţii refuză în continuare să procedeze la punerea în posesie, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, cererea trebuie admisă.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor Legii nr. 29/1990 şi Legii nr. 18/1991, Curtea a constatat că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
Astfel, deşi tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei pe fond, acordând chiar mai multe termene pentru rezolvarea situaţiei, astfel cum rezultă şi din considerentele hotărârii atacate, în realitate cererea era inadmisibilă şi nu se încadra în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Acest fapt rezultă, de asemenea, tot din considerentele hotărârii tribunalului, care a reţinut împrejurarea că nu se poate imputa nici o culpă pârâţilor în nerezolvarea situaţiei, iar faptul că reclamanta nu a fost pusă în posesie cu întreaga suprafaţă de teren este explicabil, întrucât o parte din teren a fost atribuit altei persoane.
Cererea reclamantei nu se încadra însă în dispoziţiile Legii nr. 29/1990, întrucât pentru reglementarea acestei situaţii există o altă lege specială, şi anume Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, în situaţia în care reclamanta deţine deja un titlu, respectiv sentinţa prin care i s-au stabilit drepturile de proprietate, rezultă că, pe calea acţiunii în contencios administrativ, a urmărit executarea titlului, ceea ce este inadmisibil, deoarece ar însemna ca, în urma admiterii unei acţiuni în temeiul Legii nr. 29/1990, să se emită un nou titlu judecătoresc.
Pentru aceste considerente, recursul formulat de reclamantă a fost considerat neîntemeiat, motiv pentru care a fost respins ca atare.
C.A. Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ,
decizia nr. 747 din 9.05.2002
