Contencios administrativ. Principiul neretroactivităţii legii civile noi – „tempus regit actum „ Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Prin sentinţa civilă nr. 1104/C din 21.12.2005 a Tribunalului Braşov s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârâtă şi s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de SC „P.” SA Victoria în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Braşov , Direcţia Controlului Fiscal Braşov, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut prevederile art. 19 alin.1 şi 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi faptul că s-a depăşit termenul de 1 an prevăzut de lege . de asemenea s-a arătat că cererea reclamantei este nefondată neputându-se aprecia că ar fi suferit un prejudiciu în perioada 12.11.2001-14.08.2002 nefiind întrunite cerinţele angajării răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998,999, 1000 Cod civil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC „P.” SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nu se poate invoca prevederea art. 19 din Legea 554/2004 deoarece la momentul naşterii dreptului material la acţiune nu era în vigoare această lege ; s-a precizat ca temei de drept art.1 şi 12 din Legea nr. 29/1990 valabilă în perioada în care a avut loc anularea actului administrativ ; termenul de prescripţie era de 3 ani de la data în care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei. Se invocă articole din doctrina şi jurisprudenţă. Consideră că a suferit un prejudiciu fiind privată de dreptul de a beneficia de fructele unei sume de bani timp de aproape 1 an de zile , deci solicită dobânda legală.

La dosar a depus întâmpinare intimata D.G.F.P. Braşov solicitând respingerea recursului considerând că s-a reţinut corect starea de fapt şi de drept prin sentinţa civilă atacată . Se arată că dispoziţiile Legii nr. 29/1990 au fost preluate de Legea nr. 554/2004 şi deci acţiunea reclamantului e prescrisă depăşind 1 an. Consideră că şi pe drept comun cererea e prescrisă conform principiului „ accesorium sequitur principale „ această pretenţie e o dobândă care este un drept accesoriu. Pe fond nu s-a făcut proba culpei organului de control fiscal , iar dispoziţiile din materie comercială nu se aplică şi în cazul obligaţiilor fiscale.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond , raportat la sentinţa civilă atacată şi motivele de recurs invocate , Curtea a apreciat recursul declarat ca fondat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC „P.” SA a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P. Braşov şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 1.413.242.690 lei cu titlu de despăgubiri. S-a arătat că a suferit un prejudiciu ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal care ulterior a fost anulat. Suma reprezintă dobânda legală calculată de la data de 12.11.2001 când reclamanta era îndreptăţită să primească banii şi până la data de 14.08.2002 când i s-a virat suma în cont. Din această dată reclamanta arată că a cunoscut paguba ce i-a fost pricinuită. În 27.06.2005 a promovat cererea în despăgubiri în baza legii contenciosului administrativ.

Instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art.19 din Legea nr. 554/2004.

Nu s-a avut în vedere principiul neretroactivităţii legii civile noi consacrat de constituţie şi de chiar art. 1 din Codul civil.

O situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei , regulă cristalizată în adagiul „ tempus regit actum „

Reclamanta solicită despăgubiri ca urmare a emiterii unui act nelegal în 2001. Cererii de despăgubiri i se aplică dispoziţiile Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii şi apoi anularii actului administrativ.

Conform art. 12 din Legea nr. 29/1990 „ în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ , fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii de anulare , termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei „.

Reclamanta pretinde că a cunoscut întinderea prejudiciului suferit în 14.08.2002 . Nu s-au produs probe contrarii în acest sens .

Legea nr. 29/1990 nu prevedea un termen special de prescripţie ( aşa cum prevede în prezent art. 19 din legea nr. 554/2004 ) în consecinţă se aplică termenul de prescripţia de drept comun , respectiv cel de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958 . Acest termen nu a fost depăşit.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel în baza art. 312 alin.1 coroborate cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă a admis recursul declarat de recurenta reclamantă SC „P.” SA prin Decizia nr. 112/ 2.05.2006. Deoarece Tribunalul nu a soluţionat procesul prin cercetarea fondului ( pronunţându-se greşit pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ) în baza art. 312 alin (5) Cod procedură civilă Curtea a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care în rejudecare va analiza temeinicia pretenţiilor reclamantei raportat la probele administrate dar şi la susţinerile părţilor inclusiv cele din recurs.

( Decizia nr. 112/R din 02.05.2006)