în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 29/1990, nefiind un litigiu de administrativ, ci sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 64 şi 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată. Instanţa de fond a apreciat corect, în raport de obiectul cauzei în baza art. 84 C. pr. civ., că aparţine judecătoriei în raza căreia se află terenul – competenţă materială de soluţionare a cauzei.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 124/CA/2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti la data 12.02.2002, reclamantele A.M., A.l. şi A.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Stangaceaua, judeţul Mehedinţi, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să le pună în posesia suprafeţei de 6000 mp teren, pentru care s-a stabilit dreptul de proprietate al autorului lor, A.P.Ş. şi al surorii lui, T.M., prin titlul de proprietate nr. 357 eliberat de pârâtă în baza Legii nr. 18/1991.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a refuzat punerea în posesie, solicitările formulate în acest sens de către reclamante rămânând fără răspuns.
în drept, reclamantele au invocat prevederile art. 1 alin. 2, art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 29/1990, ale Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, ale art. 5 şi 33 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 4.04.2002, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Strehaia, în temeiul art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/2001.
Deliberând asupra excepţiei invocate, tribunalul reţine că potrivit art. 2 lit. c din Legea 29/1990, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele pentru anularea sau modificarea cărora este prevăzută o altă procedură judiciară, prin lege specială.
în temeiul art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. Articolul 64 alin. 3 prevede că în acest caz se aplică corespunzător dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, instanţa căreia i se adresează plângerea fiind judecătoria.
în consecinţă, în baza art. 158 al. 3 C. pr. civ., prin sentinţa civilă nr. 317/ F din 18.04.2002 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal motivat reclamantele A.M., A.l. şi A.A.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ sub nr. 1272/2002.
Recurentele reclamante invocă următoarele două motive de recurs: Primul motiv vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de declinare a competenţei materiale.
Aceasta deoarece instanţa de fond a nesocotit că acţiunea reclamantelor este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, recurentele uzând de dreptul de opţiune de a-si alege instanta, în baza art. 6 din Legea nr. 29/ 1990.
Al doilea motiv de recurs priveşte faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de acţiunea reclamantelor, astfel cum a fost precizată, în sensul că au înţeles să se judece cu primarul Comunei Stangaceaua -judeţ Mehedinţi, şi nu cu Primăria.
Recursul a fost depus în două exemplare, recurentele depunând la dosar dovada achitării taxei de timbru.
La dosar s-a formulat de către numiţii A.G. şi A.Ş. cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei, intervenienţii solicitând respingerea recursului declarat, ca nefondat.
în şedinţa publică din 30.09.2002 instanţa a pus în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, pe care a admis-o în principiu în baza art. 51 C. pr. civ., calificând-o ca o’apărare în interesul intimatei.
Intimata a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei atacate.
Intervenienţii au depus la dosar cerere de judecare în lipsă.
La dosar recurentele au depus concluzii scrise şi în copie două decizii judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Analizând recursul declarat, faţă de motivele invocate în raport de hotărârea de declinare a competenţei materiale, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul declarat este nefondat.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, instanţa de fond a apreciat corect, în raport cu obiectul cauzei, în baza art. 84 C. pr. civ. competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în raza căreia se află terenul care formează obiectul cererii reclamantelor privind punerea în posesie.
în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legii generale art. 1-6 din Legea nr. 29/1990, nefiind un litigiu de contencios administrativ, ci dispoziţiile legii speciale art. 64 şi 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată.
Motivul al doilea de recurs este nefondat, deoarece precizarea acţiunii reclamantelor privind calitatea procesuală pasivă a autorităţii pârâte nu leagă instanţa de fond, care este o instanţă necompetentă material, de a soluţiona cauza.
Urmează ca în faţa instanţei competentă material a soluţiona acţiunea reclamantelor, astfel cum a fost formulată, să fie primită precizarea acţiunii şi să se delimiteze cadrul procesual al procesului, inclusiv cererea de intervenţie accesorie admisă în principiu de către instanţa de recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va constata că recursul declarat este nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică şi, în consecinţă, va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
Pentru aceleaşi motive pentru care recursul a fost apreciat ca nefondat, instanţa va admite cererea de intervenţie accesorie, în sensul că va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei recurate. (Judecator Georgeta Leti)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 384/2002)
