Tribunalul a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea cererii principale.
Recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a fost admis.
S-a reţinut că, de regulă, introducerea acţiunii la instanţa de administrativ nu suspendă executarea actului administrativ contestat.
Totuşi, având în vedere caracterul specific al actelor administrative, potrivit căruia administraţia este în drept să le pună în fără intervenţia justiţiei, uneori devine necesară şi utilă suspendarea executării actelor administrative, intervenţia în timp util a instanţei putând oferi o protecţie eficientă reclamantului.
Plecând de la aceste considerente, legiuitorul a prevăzut, prin art. 9 din Legea nr. 29/1990, posibilitatea ca, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamanta să ceară instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.
Suspendarea executării actului administrativ are un caracter facultativ pentru instanţă, astfel că, pentru a putea fi dispusă, este necesar ca reclamanta să facă dovada că este ameninţată prin executarea actului cu o vătămare iminentă şi deci ireparabilă, ceea ce, în cauză, nu s-a demonstrat.
Simpla afirmaţie că actul administrativ atacat a dus la pierderea colaboratorilor reclamantei, provocându-i importante pierderi, nesusţinută de probe, nu este de natură să ducă la admiterea cererii de suspendare (decizia civilă nr. 24/CA/2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).
