Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Alba Iulia, reclamanţii L.G.S. şi T.A. i-au chemat în judecată pe pârâţii D.N., D.S., SC M.S. SRL (actualmente SC I. SA), SC F. SA, statul român şi consiliul local, solicitând a se dispune:
a. anularea măsurii naţionalizării imobilului casă şi teren;
b. anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra unei cote din acest imobil, încheiat de SC F. SA şi pârâţii D.N. şi D.S.;
c. anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre SC F. SA şi SC M.S. SRL pentru restul cotei-părţi din imobil;
d. anularea partajării imobilului în două apartamente, cu restabilirea situaţiei de carte funciară;
e. obligarea pârâţilor să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra acestui imobil;
f. obligarea pârâţilor SC F. SA şi statul român să restituie celorlalţi pârâţi sumele încasate cu titlu de preţ.
Prin încheierea din 11.12.2001 din dosarul judecătoriei s-a luat act că reclamantul T.A. renunţă la judecata capetelor de cerere a, b, c, d, e, f din acţiunea principală, conform art. 246 C. proc. civ.
S-a dispus citarea reclamantei L.G. cu menţiunea să timbreze capetele de cerere a, b, c, d şi f din acţiunea principală cu 1.233.000 lei taxă de timbru, apreciindu-se ca fiind scutit de la această obligaţie doar capătul de cerere e.
împotriva acestei ultime dispoziţii a judecătoriei, reclamanţii L.G.S. şi T.A. au formulat contestaţie la organul fiscal în temeiul O.U.G. nr. 13/2001, care, prin decizia din 7.01.2002, a respins contestaţia ca nefondată pentru reclamanta L.G.S., apreciind că scutirea de taxă de timbru acordată prin art. 51 din Legea nr. 10/2001 şi art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 nu operează decât pentru capătul de cerere e, celelalte capete de cerere fiind taxabile conform art. II lit. a1 din H.G. nr. 752/1999.
Contestaţia reclamantului T. A. s-a respins ca rămasă fără obiect faţă de renunţarea la judecată.
împotriva deciziei D.G.F.P. Alba, ambii reclamanţi au formulat acţiune în administrativ, înregistrată la Tribunalul Alba, prin care au reiterat motivele din contestaţie.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 282/CA/9.04.2002, a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat decizia D.G.F.P. Alba, reţinând că aceasta nu era competentă să dispună asupra unor chestiuni ce privesc calificarea acţiunii reclamanţilor, acestea revenind instanţelor în căile de atac, ci doar asupra unor obiecţiuni de natură pur aritmetică.
împotriva hotărârii tribunalului au declarat recurs atât reclamanţii L.G.S. şi T.A., cât şi pârâta D.G.F.P. Alba.
Reclamanţii au solicitat a se dispune modificarea hotărârii, în sensul de a se stabili că întreaga acţiune este scutită de plata taxei de timbru, reţinându-se pe fond apărările invocate în contestaţie, iar în ce priveşte competenţa organului fiscal, s-a apreciat că aceasta este cea prevăzută de O.G. nr. 13/2001.
Pârâţii M.F.P. şi D.G.F.P. Alba au solicitat a se dispune modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, pe motiv că judecătoria a stabilit corect obligaţia de timbraj, iar pârâta D.G.F.P. Alba avea competenţa să verifice dacă motivele contestaţiei se înscriu în prevederile Legii nr. 146/1997.
Deşi, în principiu, toate părţile susţin că în soluţionarea contestaţiei D.G.F.P. Alba avea competenţa să verifice modul de stabilire a taxelor de timbru, punct de vedere însuşit de instanţa de recurs, faţă de soluţia de admitere a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţi, s-a considerat că se impune a se modifica parţial această hotărâre, în sensul de a se reţine că reclamanţii sunt scutiţi de plata taxei de timbru şi D.G.F.P. Alba era competentă să soluţioneze o atare contestaţie, soluţie care presupune admiterea recursului reclamanţilor şi respingerea recursului pârâtelor, substituindu-se în parte motivarea soluţiei instanţei de fond, după cum urmează.
Potrivit art. 29 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face, după caz, de către instanţa judecătorească, Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Prestatorul serviciului taxabil este obligat să comunice justiţiabilului cuantumul taxelor.
împotriva modului de stabilire a taxelor de timbru se poate face contestaţie la organul fiscal, procedura fiind indicată la art. 29 alin. 6 prin trimitere la Legea nr. 105/1997.
Din luna ianuarie 2001, aceasta s-a modificat prin O.U.G. nr. 506/2001 şi H.G. nr. 1296/2001, în art. 1 alin. 2 prevăzându-se „se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi contestaţiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru”.
Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 506/2001 stabileşte competenţa soluţionării acestor contestaţii de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene.
In legătură cu limitele acestui control, instanţa a apreciat că fără o prealabilă calificare a acţiunii pentru care s-a impus obligaţia de timbraj ce formează obiectul contestaţiei, organele fiscale nu au cum să verifice modul de stabilire a taxei sub aspectul încadrării în prevederile Legii nr. 146/1997 şi a celorlalte dispoziţii privitoare la timbraj cuprinse în alte acte normative. Aceasta nu înseamnă că organele administraţiei locale cenzurează dispoziţiile instanţei de judecată, câtă vreme împotriva deciziilor date în contestaţie este deschisă calea contenciosului administrativ, astfel încât controlul final revine tot instanţelor judecătoreşti.
Prin urmare, decizia D.G.F.P. Alba a fost dată cu respectarea competenţei legale a acestui organ, conferită prin dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2001 şi Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999.
în ce priveşte soluţionarea pe fond a contestaţiei, s-a apreciat că pârâta D.G.F.P. Alba a greşit atunci când a stabilit că cele şase capete de cerere din acţiunea reclamanţilor au finalitate diferită. întreaga acţiune are ca scop readucerea imobilului în patrimoniul vechiului proprietar (al moştenitorilor acestuia), prin constatarea nevalabilităţii actului de trecere în proprietatea statului a acestui imobil şi anularea actelor subsecvente (parcelare, vânzare).
O atare acţiune este scutită de plata taxei de timbru conform art. 24 lit. r din Ordinul nr. 760/C/1999, care prevede scutirea pentru „cererile introduse de sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, precum şi pentru cererile accesorii şi incidente”, regula fiind reiterată şi la art. 51 al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, întreaga acţiune a reclamanţilor este scutită de plata taxei de timbru, nu numai un singur capăt de cerere, constatare care îi profită chiar şi reclamantului, care a renunţat la o parte din acţiune, pentru a nu fi obligat în căile de atac să timbreze conform art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997.
în consecinţă, recursul reclamanţilor a fost admis şi s-a modificat hotărârea potrivit art. 312 alin. 2 şi art. 304 C. proc. civ., în sensul completării dispozitivului acesteia cu menţiunea că întreaga acţiune a reclamanţilor este scutită de taxa de timbru.
A fost respins recursul pârâţilor, care, în mod greşit, au soluţionat contestaţia apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 11 şi art. 24 lit. r din Ordinul nr. 760/C/1999.
C.A. Alba Mia, decizia civilă nr. 925 din 23.09.2002
Notă: De la data de 1.01.2003 a intrat în vigoare O.G. nr. 36/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 2.02.2002, modificată şi republicată în Monitorul Oficial nr. 670 din 10.09.2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. b din menţionatul act normativ, „constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale următoarele resurse băneşti: a. taxele judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, iar actualizarea periodică în funcţie de rata inflaţiei şi majorarea anuală a acestor taxe se supun reglementărilor prevăzute de prezenta ordonanţă (…)”.
Totodată, prin H.G. nr. 1278/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 875 din 4.12.2002, au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 36/2002.
Art. 2 din H.G. nr. 1278/2002 dispune că „începând cu data de 1.01.2003 se abrogă prevederile referitoare la destinaţia resurselor financiare, în sensul că acestea constituie integral venituri ale bugetelor locale, precum şi cele care contravin normelor metodologice prevăzute la art. 1 ori altor reglementări specifice impozitelor şi taxelor locale cuprinse în următoarele acte normative: a. Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/l 999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 10.08.1999 (…)”.
Din interpretarea textului citat, în opinia noastră, rezultă că restul dispoziţiilor Ordinului nr. 760/C/l 999, care nu se referă la aspectele vizate de H.G. nr. 1278/2002, sunt încă în vigoare.
Ne punem întrebarea, în această situaţie, care este procedura de acordare a scutirilor sau reducerilor la plata taxelor judiciare de timbru câtă vreme, pe de o parte, prevederile în materie cuprinse în Ordinul nr. 760/C/l999 nu au fost abrogate, iar, pe de altă parte, H.G. nr. 149/2003 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, aprobate prin H.G. nr. 1278/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 17.02.2003, dispune după cum urmează: „Pentru acordarea de înlesniri la plata taxelor judiciare de timbru instituite prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29.07.1997, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează procedura prevăzută la art. 74-81 C. proc. civ.” (pct. 61.03 teza finală).
Textele la care se face trimitere sunt cuprinse în Cartea II Titlul I Capitolul V C. proc. civ. privind „Asistenţa judiciară”.
în conformitate cu prevederile art. 74 C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, „cel care nu e în stare să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere asistenţă judiciară”.
După părerea noastră, se ridică problema dacă persoanele juridice pot beneficia sau nu de aceste dispoziţii. Credem că răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a, asistenţa judiciară cuprinde, între altele, „acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în condiţiile legii”.
Credem că, de lege ferenda, s-ar impune ca legiuitorul să aducă o serie de precizări cu privire la legea în condiţiile căreia urmează a fi acordate aceste scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru.
