Prin sentinţa civilă nr. 1157 din 6 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 532/2005, s-a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâta D.G.F.P. Harghita; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. „H.-B.” S.A. Miercurea-Ciuc în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Harghita; s-a constatat că procesul – verbal nr. 737 din 05.08.2004, întocmit de pârâtă, nu este act administrativ fiscal şi nu este titlul de creanţă; s-a dispus anularea deciziei nr. 28 din 20.03.2004 emisă de pârâtă şi s-au respins ca prematur formulate celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
În perioada 20.042004 – 30.06.2004, inspectorii delegaţi din cadrul pârâtei au efectuat un control fiscal asupra activităţii fiscale a societăţii reclamante, constatările acestora fiind consemnate în procesul – verbal nr. 737/5.07.2004. Conform Cap.IV din acest act, pe seama reclamantei s-au stabilit obligaţii fiscale în sumă totală de 3.582.255..053 lei, reprezentând impozit pe venit, TVA, dobânzi, penalităţi aferente.
Prin adresa nr. 4763/5.07.2004, pârâta a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita, pentru sumele de 58.368.988 lei, respectiv 1.140.341.468 lei, reprezentând impozit pe profit pentru anii 2001 şi 2003; 44.374.11 lei, respectiv 749.165.194 lei reprezentând TVA pentru anii 2001 şi 2003.
Reclamanta a contestat rezultatele actului de control iar pârâta, prin decizia contestată, a dispus suspendarea soluţiei contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale declanşate.
Soluţia pârâtei este neîntemeiată. Conform art. 183 pct. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, suspendarea soluţionării cauzei este una facultativă. Nimic nu o împiedică pe pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia în condiţiile în care sesizarea organului de poliţie s-a făcut doar pentru o parte din suma totală înscrisă în procesul – verbal. În condiţiile în care organele de urmărire penală au fost sesizate doar pentru o parte din sumă, suspendarea soluţiei contestaţiei pentru întreaga sumă din procesul – verbal este şi nelegală. Pârâta are obligaţia legală să soluţioneze pe fond cauza, contestaţia fiind formulată pentru întreaga sumă din procesul – verbal.
Ca urmare, instanţa de fond a dispus anularea deciziei contestate emisă de pârâtă, aceasta urmând să soluţioneze pe fond contestaţie formulată împotriva procesului-verbal.
În ce priveşte capetele de cerere referitor la lipsa caracteristicilor de act administrativ fiscal şi titlul de creanţă ale procesului – verbal nr. 737/5.07.2004, instanţa de fond, de asemenea, le-a considerat întemeiate.
Potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, procesul – verbal contestat nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerat act administrativ fiscal. Codul de procedură fiscală defineşte actul administrativ fiscal şi titlul de creanţă însă procesul verbal contestat nu îndeplineşte cerinţele legale în acest sens.
În speţă, este aplicabil şi art. 82 Cod procedură fiscală care prevede că impozitele, taxele etc., se stabilesc prin declaraţia fiscală sau prin decizia emisă de organul fiscal. Procesul verbal contestat nu reprezintă nici unul din aceste acte, precum nici dintre actele asimilate conform art. 83 Cod procedură fiscală. Deci, procesul – verbal contestat nu este act administrativ fiscal.
În cauză, s-a administrat proba cu expertiza financiar – contabilă, din raportul cărei rezultă, indubitabil, cele arătate mai sus şi anume că procesul – verbal contestat nu este act administrativ fiscal şi nici titlu de creanţă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că inspectorii fiscali aveau obligaţia întocmirii unui raport scrie,s iar pentru obligaţiile fiscale suplimentare trebuia emisă decizia de impune (H.G. nr. 1050/2004).
Aceeaşi expertiză mai arată că procesul – verbal contestat nu se substituie şi nu înlocuieşte cele două acte prevăzute de codul fiscal (raport scris şi decizia de impunere).
Rezultă deci că, procesul – verbal contestat este doar un act de constatare preliminară care însă nu are caracterul de act administrativ fiscal şi nu produce efecte juridice similare acestuia. Procesul verbal contestat nu reprezintă nici decizie de impunere întrucât nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de Codul de procedură fiscală. În acest sens s-a pronunţat şi expertiza efectuată în cauză.
Astfel, instanţa de fond admiţând aceste capete de cerere a constatat că procesul – verbal în litigiu nu este act administrativ fiscal şi nici titlu de creanţă.
În ce priveşte celelalte capete de cerere instanţa de fond a considerat că sunt prematur formulate, întrucât pârâta nu a soluţionat pe fond contestaţia.
În faţa instanţei de fond, pârâta a formulat excepţia tardivităţii contestaţiei. Analizând-o, instanţa de fond a considerat-o neîntemeiată astfel că a dispus respingerea ei, motivând că reclamanta a formulat contestaţie în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reţinând termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea administrativă prealabilă. Împrejurarea că în decizia contestată este stipulat ca termen de contestare termenul de 30 de zile de la comunicare, nu are relevanţă în condiţiile în care termenul de 6 luni este prevăzut de lege. În plus, pârâta nu s-a pronunţat pe fondul contestaţiei ci a dispus suspendarea soluţionării acesteia, procedură care se derulează şi în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Harghita, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg.Mureş, sub nr. 37/2006.
Prin încheierea nr. 820 din 9 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1918/2006, a fost admisă cererea formulată de S.C. „H.-B.” – SA Miercurea-Ciuc şi judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 37/2006 al Curţii de Apel Tg. Mureş a fost strămutată la Curtea de Apel Braşov. Pe rolul acestei instanţe, cauza a fost înregistrată sub nr. 172/F/2006.
Recurenta D.G.F.P. Harghita a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza respingerea acţiunii ca tardiv formulată, iar în cazul respingerii excepţiei tardivităţii, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei tardivităţii recurenta a arătat că decizia nr. 28/2004 a fost comunicată intimatei reclamante prin adresa nr. 12587/22.09.2004, fiind primită de aceasta la data de 27.09.2004, potrivit confirmării de primire poştale. Întrucât reclamanta a avut la dispoziţie 30 de zile pentru a formula contestaţie, potrivit Legii nr. 29/1990, lege aplicabilă în cauză, termenul până la care trebuia înaintată contestaţia se împlinea la data de 27 octombrie 2004, iar intimata reclamantă a introdus acţiunea în administrativ la data de 17 martie 2005.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 187 alin. 2 Cod procedură fiscală, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 şi art. 31 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a concluzionat că speţa a fost soluţionată sub imperiul vechii legi a contenciosului administrativ, iar contestarea deciziei nr. 28/2004 trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Pe fond, recurenta a solicitat respingerea acţiunii în contencios administrativ ca neîntemeiată, arătând că prin decizia nr. 28/20.09.2004 a D.G.F.P. Harghita a fost suspendată soluţionarea cauzei referitoare la suma totală contestată de 3.582.255.053 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, potrivit prevederilor art. 183 din Codul de procedură fiscală, republicat, deoarece organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, prioritatea de soluţionare în speţă o aveau organele de urmărire penale la solicitarea cărora a fost efectuat controlul.
Intimata S.C. „H.-B.” S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la excepţia tardivităţii intimata a arătat că acţiunea a fost introdusă în temeiul Legii nr. 554/2004, potrivit căreia termenul de a formula o astfel de cerere este de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
Intimata a mai arătat că prin decizia atacată nu a fost rezolvată contestaţia administrativă pe fond, ci a fost suspendată soluţionarea acesteia, suspendare ce dăinuie şi în prezent. Astfel, raportul juridic dedus soluţionării nu a fost stins şi există şi în prezent, iar termenul pentru atacarea deciziei adoptate este de 6 luni şi nu de 30 de zile.
Intimata a susţinut că, incidenta legii vechi a fost prevăzută în mod expres doar pentru cazurile în care a fost deja sesizată instanţa de judecată, iar din prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru faza precontencioasă sunt aplicabile prevederile legii noi.
Pe fond, intimata a arătat că sesizarea penală vizează o parte infirmă din suma ce a făcut obiectul contestaţiei, astfel că această sesizare este o scuză a recurentei pentru a se eschiva de răspunderea rezolvării contestaţiei administrative.
Intimata a mai arătat că susţinerile sale sunt confirmate de expertiza efectuată în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar a constatat că recursul promovat împotriva sentinţei civile nr. 1154 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului Harghita este fondat.
Instanţa a analizat potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepţia tardivităţii formulării acţiunii.
Reclamanta S.C. „H.-B.”SA Miercurea Ciuc a promovat la data de 14 martie 2005 acţiunea în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Harghita solicitând în principal anularea deciziei nr. 28 din 20.09.2004 emisă de pârâtă şi constatarea faptului că procesul –verbal nr. 737/05.07.2004 nu este act administrativ fiscal şi nu este titlu de creanţă.
Prin decizia nr. 28/20.09.2004 emisă de D.G.F.P. Harghita s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei referitoare la suma totală de 3.582.255.053 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Această decizie putea fi atacată la Tribunalul Harghita, în termen de 30 de zile de la comunicare.
La data adoptării acestei decizii era în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Potrivit acestei legi, calea de atac împotriva deciziei sus-menţionate trebuia exercitată în termen de 30 de zile de la comunicare (art. 5 alin. 2 din Legea nr.29/1990).
Pârâta D.G.F.P. Harghita a adoptat o soluţie la contestaţia formulată de reclamantă prin decizia nr. 28 din 20 septembrie 2994, suspendând soluţionarea cauzei. Aceasta este una din soluţiile pe care le putea adopta (celelalte fiind admiterea, admiterea în parte sau respingerea contestaţiei).
Împotriva acestei soluţii reclamanta avea la îndemână calea de atac ce trebuia promovată în termen legal, respectiv 30 de zile de la comunicare, termen prevăzut de legea în vigoare la data adoptării deciziei.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia raportul juridic nu s-a stins nu poate fi însuşită de instanţă pentru a aprecia că decizia putea fi atacată şi în termen de 6 luni, prevăzut de Legea nr.554/2004, ce a intrat în vigoare după 3 luni de la emiterea deciziei contestate.
În caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, „tempus regit actum”şi dispoziţiile art. 1 din Codul civil potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”, precum şi dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţie potrivit căreia „legea dispune pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excepţia tardivităţii formulării acţiuni, invocată de recurenta D.G.F.P. Harghita, este întemeiată.
Astfel, constatând că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond aplicând în mod greşit legea, Curtea a admis recursul formulat de recurenta D. G.F.P. Harghita împotriva sentinţei civile nr. 1157 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului Harghita, a modificat integral hotărârea recurată, în sensul că a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi pe cale de consecinţă a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrat formulată de reclamanta S.C. „H.-B.” S.A. Miercurea Ciuc în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.Harghita.
( Decizia nr. 131/R din 23 mai 2006)
