Contestaţia formulată împotriva hotărârii Comitetului Creditorilor se soluţionează de către Adunarea Creditorilor, secretariatul acesteia fiind asigurat de administratorul judiciar/lichidator dacă nu s-a dispus altfel.
– Art.13 alin.1 din Legea 85/2006
– Art.17 alin.6 din Legea 85/2006
Învestirea directă a judecătorului sindic, fie cu o solicitare de analiză a unei hotărâri a comitetului creditorilor, fie cu o solicitare de a impune o activitate altor organe participante la procedură (în condiţiile în care nu se face dovada că s-ar fi cerut mai întâi acestora să desfăşoare respectiva activitate şi, eventual, au refuzat deşi legea prevede faptul că respectivele organe ar trebui mai întâi învestite) este evident inadmisibilă (chiar dacă, pe teza a doua inadmisibilitatea ar deriva dintr-o formă de prematuritate implicită).
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 1948 din 06.11.2012)
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 05.07.2011, în cadrul dosarului de /faliment 49386/3/2008, creditorul SC B SA a formulat contestaţie împotriva hotarârii adoptată de Comitetul Creditorilor debitorului SC B SA, din data de 29.06.2011.
In motivarea cererii se arata ca BPI nr. 7185/22.06.2011 s-a publicat convocarea Comitetului Creditorilor pentru data de 29.03.2011, având ca ordine de zi aprobarea raportului privind retribuţiile restante ale salariaţilor in conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. 1 şi 2 din legea 85/2006.
La data stabilita Comitetul Creditorilor a aprobat acest raport, dar creditorul si-a manifestat votul negativ.
Hotărârea comitetului este nelegala pentru ca lichidatorul judiciar nu a intocmit nici un raport privind aceste retribuţii, iar plata retribuţiilor restante urma sa se faca din suma de 860.230 lei, care a fost încasata de debitor prin infiintarea popririi, pe conturile creditorului şi care trebuie restituita in baza deciziei instanţei de recurs.
Prin sentinţa civilă 7733/26.10.2011, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a a dispus respingerea contestaţiei.
În motivare a arătat că:
Cererea creditorului se va respinge ca inadmisibila pentru ca nu intra in competenta de soluţionare a judecătorului sindic asa cum prevede art. 11 din legea 85/2006, ci in competenta Adunarii Creditorilor asa cum prevede art. 17 lain. 6 din legea 85/2006: împotriva acţiunilor, masurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestaţie la adunarea creditorilor, in termen de 5 zile de la luarea acestora.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditoarea contestatoare SC B SA, solicitându-se admiterea acestuia şi casarea sentinţei recurate (nu s-a indicat expres consecinţa casării, în concluziile scrise indicându-se drept consecinţă a casării “a dispune lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor în vederea soluţionării contestaţiei).
În motivarea recursului s-au învederat motivele pentru care, în opinia contestatoarei, Hotărârea din 29.06.2011 adoptată de Comitetul Creditorilor în procedura insolvenţei ar fi nelegală, după care s-a învederat că judecătorul sindic a dispus respingerea contestaţiei formulate de către subscrisa S.C. B S.A. pentru că nu intră intră în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic aşa cum prevede art. 11 din Legea nr. 85/2006, ci în competenţa Adunării Creditorilor aşa cum prevede art. 17 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Or, cele reţinute ar fi netemeinice şi nelegale, pentru următoarele considerente:
Temeiul legal al contestaţiei formulate este art. 17 alin. (6) din privind procedura insolvenţei.
Contestaţia a fost formulată în temenul legal de 5 zile de la adoptarea hotărârii contestate, a fost înregistrată la dosarul instanţei şi a fost adresată adunării creditorilor debitoarei S.C. B S.A.
Mai mult, a solicitat judecătorului-sindic să îi pună în vedere lichidatorului judiciar R IPURL să dispună convocarea adunării creditorilor, având ca unic punct pe ordinea de zi soluţionarea contestaţiei formulate de către subscrisa împotriva măsurii dispuse de comitetul creditorilor din data de 29.06.2011.
Prin urmare, contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei recurate, contestatoarea nu a învestit judecătorul sindic cu soluţionarea acestei contestaţii.
In acest fel, arogându-si atribuţii de soluţionare a acestei contestaţii, în lipsa învestirii instanţei cu soluţionarea acesteia, judecătorul sindic a comis un exces de putere, fiind astfel incident cazul de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct 4 din Codul de Procedură Civilă.
Mai mult, prin respingerea (ca inadmisibilă) a contestaţiei formulate – deşi, astfel cum am arătat, prezenta contestaţie nu a fost deferită spre soluţionare judecătorului sindic – a fost încălcat si dreptul recurentei de a ne fi soluţionată pe fond contestaţia formulată.
Acestă ingerinţă se apreciază că este cu atât mai gravă cu cât aceasta a fost săvârşită chiar de către judecătorul sindic, adică chiar de către organul care aplică procedura insolvenţei si care trebuie să asigure respectarea drepturilor participanţilor la procedura insolvenţei.
În drept recurenta a invocat art. 8, 149 legea 85/2006, coroborate cu art. 299 şi urm. Cpc.
Intimata SC D I SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, in principal, pe cale de excepţie recursul formulat de creditoarea SC B SA B împotriva sentintei civile nr. 7733/26.10.2011 pronuntata in dosarul nr. 49386/3/2008/a02 pe rol la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII -a Civila, iar in subsidiar de a respinge recursul ca nefondat
În motivarea însă a excepţiei împotriva recursului, intimata creditoare a arătat că, în temeiul dispoziţiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila intelege sa invoce nulitatea absoluta a sentinţei civile nr. 7733/26.10.2011 pronunţata in dosarul nr. 49386/3/2008/a02 pe rol la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII -a Civila raportat la faptul ca nu o fost respectate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind citarea părtilor. Faţă de aceste susţineri este evident că excepţia reprezintă, de fapt, indicarea unui posibil motiv de casare a sentinţei şi nu se poate raporta la recurs, ci la actul jurisdicţional atacat (sentinţa) fiind o veritabilă critică a acesteia, făcută însă de o parte ce solicită respingerea recursului! În orice caz, faţă de calificarea argumentelor dată înşedinţa publică, Curtea urmează a le analiza ca atare.
Pe fondul cauzei recurenta a învederat urmatoarele aspecte :
Potrivit dispozitilor art. 108 alin. 4 Cod procedura civila, nimeni nu-si poate invoca propria culpa in aparare.
In speţa, ceea ce face recurenta este sa indrepte propria sa greşeala la momentul introducerii contestatiei împotriva deciziei Comitetului creditorilor.
Astfel, cunoscând aspectul votării in cadrul Comitetului creditorilor si cunoscând faptul ca subscrisa deţine o creanţa majoritara, peste 60% din masa credala, recurenta a incercat in fapt introducerea unei acţiuni direct la judecătorul sindic, intrucat in cazul unui vot in Adunarea creditorilor, propria lor contestatie ar fi fost respinsa.
Ulterior, luând act de motivele privind respingerea contestatiei, incearca prin prezenta acţiune sa readuca pe ordinea de zi a Adunării creditorilor votarea propriei sale contestatii, avand in vedere faptul ca de la acea data si pana in prezent s-a schimbat ponderea la masa credala prin preluarea in contul creanţei de către intimata creditoare a tuturor activelor debitoarei aflata in procedura de insolventa, acţiune care face obiectul soluţionării altor acţiuni si contestatii.
In drept creditoarea a invocat dispoziţiile art. 108 art 115 Cod procedura civila coroborate cu art. 7,11,13,14,16 149 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În mod corect judecătorul-sindic a indicat că, atât din enumerarea prevăzută de art. 11 din legea 85/2006 (atribuţiile judecătorului sindic), cât şi din prevederea expresă a art. 17 alin. 6 din aceeaşi lege, cenzurarea măsurilor şi deciziilor luate în comitetul creditorilor, cum e cazul hotărârii atacate, nu-i aparţine (cel puţin nu în mod direct) contestaţia împotriva acestora trebuind a fi soluţionată de Adunarea Creditorilor.
Or, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 şi invocat de recurentă (“când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”), vizează o atitudine activă ilicită a instanţei, în sensul reglementării/stabilirii unei situaţii de drept şi de fapt, iar nu simpla indicare, prin sentinţa judecătorească, a limitelor atribuţiilor puterii judecătoreşti faţă de alte organe (ceea ce e cazul în speţă).
De asemenea, faptul că, de la început, recurenta nu s-ar fi adresat judecătorului-sindic, care nu ar fi înţeles acest lucru, nu rezultă din datele speţei, contestaţia la hotărârea Comitetului Creditorilor având o formulare ambiguă, indicând în introducere pe lângă Adunarea creditorilor “domnule Preşedinte” şi, mai mult, având în final o solicitare expresă adresată judecătorului sindic în temeiul art. 17 alin. 6 din legea85/2006, articol ce, aşa cum am arătat mai sus, nu priveşte competenţele acestuia. În aceste condiţii, hotărârea de inadmisibilitate dată de judecătorul-sindic, prin care explicitează atribuţiile diverselor organe, apare drept logică, iar nu depăşind atributele puterii judecătoreşti, o depăşire a acestora fiind, la acel moment, exact soluţionarea contestaţiei pe fondul celor invocate.
De asemenea, Curtea precizează că, chiar dacă înţelegea să depună un astfel de act şi spre ştiinţa judecătorului sindic, recurenta-creditoare era obligată să respecte, dispoziţiile art. 13 alin. 1 din legea 85/2006 care prevede faptul că convocarea, prezidarea şi secretariatul Adunării Creditorilor sunt în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului dacă nu s-a dispus astfel, astfel încât o astfel de contestaţie trebuia adresată acestuia.
Dacă şi în măsura în care organele în cauză nu ar fi acţionat conform legii, recurenta creditoare avea la dispoziţie acţiunile legale împotriva acestor acţiuni/inacţiuni (în special conform art. 11 lit. i sau l, dacă e vorba de acţiunile/inacţiunile administratorului judiciar/lichidatorului).
Or, cum aceste etape nu se dovedeşte a fi fost urmate, învestirea directă a judecătorului sindic, fie cu o solicitare de analiză a unei hotărâri a comitetului creditorilor, fie cu o solicitare de a impune o activitate altor organe participante la procedură (în condiţiile în care nu se face dovada că s-ar fi cerut mai întâi acestora să desfăşoare respectiva activitate, şi, eventual, au refuzat deşi legea prevede faptul că respectivele organe ar trebui mai întâi învestite) este evident inadmisibilă (chiar dacă, pe teza a doua inadmisibilitatea ar deriva dintr-o formă de prematuritate implicită).
În ceea ce priveşte susţinerile creditoarei SC D SA, pe lângă faptul că, deşi invocă nulitatea unei sentinţe atacate solicită respingerea recursului împotriva acesteia (deci o contradicţie între motivare şi consecinţa pretinsă), instanţa observă şi că respectiva necitare invocată, susţine intimata, “in limine litis”, nu numai că nu a fost invocată in limine litis (reprezentantul intimatei fiind prezent şi la termenul din 19.10.2011, în faţa judecătorului sindic, termen pentru care se invocă necitarea), dar, prin situaţia prezentată mai sus, atestată de f. 20 dosar fond, rezultă şi că eventuală vătămare provocată de necitare a fost acoperită prin prezenţa reprezentantului părţii în instanţă, reprezentant ce a pus concluzii fără a invoca necitarea.
Faţă de cele arătate mai sus Curtea apreciază că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, nesubzistând nici un caz de modificare sau de casare a acesteia.
În consecinţă, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
