În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, potrivit art.162 Cod fiscal, accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru produsele limitativ enumerate de acest text de lege, printre care şi alcoolul etilic (lit. „e”).
În conformitate cu prevederile art.173 lit. „a” (care a fost avut în vedere de organul fiscal la încadrarea produsului în discuţie ca produs accizabil, aşa cum s-a menţionat la capitolul V din raportul de inspecţie fiscală), alcoolul etilic reprezintă „toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208 (…) „. Raportat la această reglementare, un produs din alcool etilic poate fi calificat ca fiind accizabil, dacă îndeplineşte cumulativ două condiţii, respectiv: să aibă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi să se încadreze la codurile 2207 şi 2208 ale nomenclaturii combinate.
Totodată, a precizat că, pentru produsele care nu se încadrează în codul NC2207, în conformitate cu art.173 lit. „d” Cod fiscal, acestea sunt considerate ca făcând parte din grupa „alcool etilic”, ca fiind accizabile, numai în măsura în care ele conţin băuturi spirtoase potabile, în cauză, nefiind dată nici această ipoteză întrucât, produsul în discuţie nu este potabil şi are un caracter nociv, toxic pentru sănătatea umană.
De asemenea, reclamanta a solicitat să se reţină că produsul impropriu denumit de organele fiscale „alcool etilic 92%”, nu constituie produs accizabil în sensul prevederilor art.162 lit. „e” raportate la art.173 Cod fiscal, aşa încât, în mod greşit s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a accizelor aferente acestui produs şi a majorărilor de întârziere.
În ceea ce priveşte aspectele invocate în motivarea deciziei nr.87/2008, privind persoanele care beneficiază de scutirea de accize potrivit art. 200 Cod fiscal, reclamanta a precizat că, aceste aspecte nu au nici o legătură cu apărările formulate pe calea contestaţiei administrative, întrucât nu a invocat incidenţa vreunei scutiri de la plata accizelor, ci a susţinut doar că acciza calculată nu este datorată, întrucât produsul în discuţie nu face parte din categoria celor accizabile potrivit legii, trimiterea la prevederile art.200 Cod fiscal, din cuprinsul contestaţiei, fiind făcută numai în contextul afirmaţiei privind neefectuarea vreunei operaţiuni de denaturare din cele prevăzute de textul sus-menţionat.
Terţ-pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei, susţinând că, societatea avea obligaţia la data revocării autorizaţiei, a calculării şi achitării accizelor aferente alcoolului tehnic, întrucât nu se încadrează în niciuna din situaţiile expres prevăzute de lege, care acordă beneficiul scutirii de la plata accizelor.
Instanţa a dispus întocmirea unui raport de expertiză tehnică în specialitatea chimie.
Prin sentinţa nr. 1954 din 3 iunie 2010, Tribunalul Suceava – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei, având ca obiect „anulare act control taxe” şi a anulat Decizia nr.87/22.09.2008 şi Raportul de inspecţie fiscală parţială nr.7985/30.07.2008, luând act că nu s–au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală parţială nr.7985/30.07.2008 existent la filele 34-36 dosar fond s-a reţinut că, prin decizia nr.082/10.02.2005 emisă de – Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării – a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr.008/15.12.2003 emisă reclamantei – în calitate de antrepozitar autorizat, începând cu data de 01.04.2005.
Întreaga cantitate de 2500 litri de alcool etilic rafinat, a fost valorificată în cursul anului 2005, însă organele de control au stabilit accize în cuantum de 116. 445 lei, pentru cantitatea de 7386 litri alcool tehnic.
Împotriva actelor administrativ – fiscale menţionate, societatea reclamanta a formulat contestaţie, în temeiul art.205 şi următoarele Cod procedură fiscală, susţinând în esenţă că „produsul alcool tehnic 92%”, nu este un produs accizabil.
Prin decizia nr.87/22.09.2008 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava (filele 9-12 dosar fond) a fost respinsă contestaţia formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală, motivat de faptul că, potrivit disp.art.192 Cod fiscal, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizaţiei de antrepozit fiscal şi că situaţiile în care alcoolul etilic şi alte produse alcoolice sunt scutite de la plata accizei, sunt în mod limitativ prevăzute de art.200 Cod fiscal.
A reţinut instanţa de fond că, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, a rezultat că actele administrativ-fiscale contestate au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, potrivit disp.art.162 Cod procedură fiscală, accizele armonizate reprezintă taxe speciale de consum, care se datorează bugetului de stat pentru produsele limitativ enumerate în acest text de lege, printre care şi alcoolul etilic. (lit.”e”).
În conformitate cu prevederile art.173 lit.”a” Cod fiscal – în vigoare la data la care organele de control au stabilit produsul în cauză ca fiind accizabil – alcoolul etilic, reprezenta „toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2 % volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208.
Raportat la aceste reglementări, un produs din alcool etilic poate fi catalogat la fiind accizabil, dacă are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2 % volum şi se încadrează în codurile 2207 şi 2208 ale nomenclaturii combinate.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit, rezultă fără nici o rezervă că, produsul denumit în raportul de inspecţie fiscală „alcool tehnic”, nu poate fi în nici un caz alcool etilic rafinat şi nici alcool etilic brut, ci reprezintă un reziduu, rezultat din procesul de separare, iar alcoolul etilic din compoziţia lui, nu poate fi separat de restul componentelor pentru simplul motiv că a rezultat deja un amestec omogen în urma operaţiilor de separare (distilare şi rectificare), folosite la fabricarea alcoolului etilic rafinat, astfel că în discuţie, nu este un alcool etilic nedenaturat şi nici alcool etilic denaturat.
În consecinţă, expertul a reţinut că, produsul nu reprezintă de asemenea nici alcool etilic rectificat (alcool neutru), neputând fi încadrat în codul 2207.
În plus, în ceea ce priveşte procesul de fabricaţie din care a rezultat produsul denumit în raportul de inspecţie fiscală „ alcool tehnic 92%”, acesta nu este distilat, rachiu, lichior sau altă băutură spirtoasă şi prin urmare, nu poate fi încadrat la codul 2208.
Prima instanţă, având în vedere concluziile raportului de expertiză, întocmit în cauză, a reţinut fără echivoc că, produsul în discuţie nu face parte din categoria produselor catalogate de art.172 Cod fiscal ca fiind accizabile ( produse care trebuie să aibă o concentraţia alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208) şi că, în mod greşit, prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia contestată organele de control, au fost stabilite accize în cuantum de 116445 lei pentru cantitatea de 7386 litri alcool tehnic.
Cu privire la capătul de cerere, prin care se solicită anularea Deciziei de impunere nr.5/30.07.2008, instanţa de fond l-a respins, reţinând că pârâta nu a emis o astfel de decizie .
În ceea ce priveşte obiecţiunile la raportul de expertiză depuse de pârâtă, prima instanţă nu le-a primit, motivat de faptul că au fost depuse după închiderea dezbaterilor; mai mult decât atât, pârâta a avut la dispoziţie aproximativ 6 săptămâni pentru studiul raportului de expertiză având posibilitatea de a formula obiecţiuni în termenul legal.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâtele, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în calitate de reprezentant legal, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava arată în recurs, în esenţă, că organele de control au constatat că întreaga cantitate de alcool etilic rafinat a fost valorificată în anul 2005, iar pentru cantitatea de 7.386 litri alcool tehnic 92% existentă în stoc, societatea nu a calculat şi achitat accize în sumă de 116.445 lei.
În condiţiile în care societatea a solicitat valorificarea stocului de alcool tehnic, iar Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importurilor de produse accizabile supuse marcării în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi-a dat acordul în acest sens, nu se poate reţine faptul că respectiv produs nu îndeplineşte caracteristicile unui produs accizabil şi este scutit de la plata accizei.
Mai mult decât atât, după cum reţine instanţa din concluziile expertizei tehnice, alcoolul tehnic expertizat conţine în compoziţia lui şi alcool etilic şi prin urmare devin aplicabile prevederile art. 162 din Legea nr. 571/2003.
Pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în calitate de reprezentant legal, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, arată că în urma cererii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 43.650 din 31.01.2005 depusă de S.C. „O.T.” S.R.L. la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, prin decizia nr. 082 din 10.02.2005, Ministerul Finanţelor Publice – Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi importatorilor de produse accizabile supuse marcării, dispune revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 008/15.12.2005, emisă de antrepozitarul autorizat S.C. „O.T.” S.R.L., începând cu data de 01.04.2005.
În urma revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, societatea contestatoare a solicitat Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, printr-o adresă fără număr, spre aprobare pentru valorificarea produselor existente în stoc la data revocării autorizaţiei, menţionând următoarele stocuri : 2.500 litri alcool etilic rafinat – 97% şi 7.386 litri alcool tehnic – 92%.
Prin adresa nr. 392.163 din data de 22.04.2005, Ministerul Finanţelor Publice – Comisia de autorizare antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, aprobă valorificarea stocului de alcool etilic rafinat şi alcool tehnic deţinut la data revocării autorizaţiei către utilizatorii finali, care folosesc alcoolul într-un din scopurile prevăzute la art. 200, alin. 1 din Codul fiscal.
Cu ocazia inspecţiei fiscale efectuate, s-a verificat stocul de alcool etilic rafinat şi alcool tehnic deţinut la data revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, respectiv data de 01.04.2005 cât şi modul de valorificare a acestuia şi s-a constatat că întreaga cantitate de alcool etilic rafinat a fost valorificată în cursul anului 2005, în stoc aflându-se încă alcoolul tehnic 92%, în cantitate de 7286 litri.
Ca urmare, s-a întocmit lista de inventar din data de 15.07.2008, care a fost semnată fără obiecţiuni de către reprezentantul societăţii, constatându-se deţinerea în stoc a cantităţii de 7186 litri alcool tehnic 92%.
Ulterior, în momentul încheierii inspecţiei fiscale, reprezentantul petentei a contestat faptul că produsul – alcool tehnic 92% – ar fi un produs accizabil, susţinând apoi că acesta ar fi un deşeu rezultat în urma procesului de rafinare a alcoolului brut.
Mai arată pârâta că destinaţia produsului (consumului uman sau utilizare industrială), nu are nici o relevanţă în speţă, întrucât din clasa produselor accizabile prevăzute la art. 162 lit. „e”) – alcool etilic rafinat – din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, nu fac parte doar produsele care sunt destinate consumului uman.
Susţine recurenta că, din Notele explicative ale Sistemului armonizat de la Capitolul 22 şi de la poziţia tarifară 2207 din Nomenclatura combinată la care s-a făcut referire pe larg în obiecţiunile la raportul de expertiză, precum şi din „punctul 2. Conţinut de alcool”, al buletinului de analiză al probelor prelevate de la S.C. „O.T.” S.R.L. de către expertul M.M., cu ocazia efectuării expertizei, buletin eliberat de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi – Catedra Ingineria Şi Managementului Mediului, conform căruia proba analizată conţine 94,90% alcool etilic, rezultă cu claritate că alcoolul etilic tehnic analizat (chiar dacă nu este destinat consumului uman), se încadrează la codul tarifar 2207, ceea ce reprezintă alcool etilic, conform art. 173 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 571/2003 cu privire la Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, făcând parte din clasa produselor accizabile.
Cu privire la ignorarea de către prima instanţă a obiecţiunilor la raportul de expertiză efectuat în cauză, arată recurenta că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, întrucât dacă ar fi avut în vedere obiecţiunile depuse, chiar dacă nu ar fi dispus refacerea sau completarea expertizei, ar fi avut posibilitatea de a interpreta şi aplica în mod corect, dispoziţiile legale incidente în speţă, în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate.
Referitor la susţinerea din sentinţa recurată, conform căreia „instanţa … nu va dispune şi anularea Deciziei de impunere nr. 5/30.07.2008, întrucât pârâta nu a emis o astfel de decizie, arată că instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare, având în vedere că prin acţiunea care a făcut obiectul dosarului de faţă, societatea reclamantă a contestat actele administrativ – fiscale întocmite de autoritatea vamală, în speţă, Raportul de inspecţie fiscală nr. 7985/30.07.2008 şi Decizia de impunere nr. 5/30.07.2008, întocmite de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în calitate de reprezentant legal, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, prin care s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată, în sumă de 254520 lei, din care, 116445 lei valoare accize şi 138520 lei majorări, precum şi Decizia nr. 87/22.09.2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia în procedură administrativă, formulată împotriva actelor sus – menţionate.
Prin decizia nr. 2304/26.11.2010, Curtea de Apel Suceava a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând următoarele:
La ultimul termen de judecată de la prima instanţă, respectiv la 27.05.2010, tribunalul a acordat cuvântul părţilor cu privire la fondul cauzei şi a amânat pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise de către pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Pentru termenul când s-a amânat pronunţarea, respectiv 03.06.2010 au fost depuse concluzii scrise care conţineau inclusiv critici cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale precizând că, aceste critici pot fi verificate de către instanţă care are posibilitatea, fără efectuarea unui supliment sau a unei contraexpertize, de a le verifica.
Instanţa, însă, calificând aceste critici strict ca şi obiecţiuni la raportul de expertiză le-a înlăturat, reţinând că au fost depuse după închiderea dezbaterilor.
Ori, procedând în această manieră, prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al pârâtei Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi, nerăspunzând susţinerilor relevate în concluziile scrise, în fapt nu s-a cercetat fondul cauzei.
Astfel, este de observat că în cuprinsul „concluziilor scrise” pârâta contrazice concluziile din raportul de expertiză, aspect căruia, indiferent de procedura aleasă, respectiv efectuarea unui supliment la expertiză, ori analiza directă de către instanţă, instanţa trebuia să îi răspundă.
În modalitatea în care a procedat, prima instanţă i-a acordat expertului rolul de a hotărî asupra pretenţiilor părţilor, instanţa preluând întru totul concluziile raportului de expertiză.
Or, instanţa trebuia să-şi formeze propria convingere analizând atât susţinerile pro, cât şi contra concluziilor expertizei, atâta timp cât susţinerile din concluziile scrise privesc fondul pricinii şi trebuiesc analizate în vederea aflării adevărului.
Mai mult, în situaţia în care instanţa considera că s-au invocat chestiuni care trebuiesc puse în discuţia părţilor, avea posibilitatea repunerii cauzei pe rol.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 14.117/86/22.12.2010.
Prin sentinţa nr. 2653 din 14.04.2011, Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. „O.T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Judeţeană Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava şi Direcţia Generală A Finanţelor Publice Suceava.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că părţile dispută încadrarea alcoolului tehnic 92% ca fiind sau nu produs accizabil în sensul art. 173 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003, varianta în vigoare perioadei de referinţă.
În acest sens, tribunalul a constatat că, reclamanta a solicitat revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 008/15.12.2003 începând cu data de 01.04.2005 (f.107), în lista inventar anexată cererii figurând ca produse finite alcool aflate în stocul societăţii cantitatea de 2 165 l alcool etilic rafinat 97% şi 6 605 l alcool tehnic 92% (f.108).
După emiterea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal (f.110), reclamanta a solicitat aprobarea valorificării produselor accizabile aflate pe stoc, respectiv 2 500 l alcool etilic rafinat 97% şi 7 386 l alcool tehnic 92% (f.112), cerere admisă prin decizia nr. 392163/22.04.2005 (f.113).
Reclamanta a valorificat alcoolul etilic rafinat în cursul anului 2005, dar nu şi alcoolul tehnic, drept care prin decizia de impunere nr. 5/30.07. 2008 s-au calculat obligaţiile bugetare suplimentare datorate de societate în sumă totală de 250 240 lei, din care 116 445 lei accize exigibile conform art. 192 alin. 7 din Legea nr. 571/2003 şi 133 795 lei accesorii aferente accizelor.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză chimică, iar expertul Matei Macoveanu a concluzionat la pct. 2 şi 3 din raport că produsul alcool tehnic 92% nu este un alcool etilic nedenaturat, dar nici un alcool etilic denaturat, fără însă să indice care sunt substanţele denaturate cu care s-a acţionat sau care este motivul pentru care, reţinând denaturarea etanolului, a calificat totuşi produsul ca nefiind denaturat (f.190-194).
De fapt, din considerentele raportului de expertiză rezultă că produsul alcool tehnic 92% este un produs nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de 94, 9 % (f.185,188-189,192), rezultat în urma procedeului clasic de obţinere a alcoolului prin fermentaţie din cereale, fără adăugarea unor substanţe denaturate, concluzie extrasă de tribunal din examinarea compoziţiei chimice a produsului şi în considerarea faptului că potrivit constatărilor expertului singurul element de adiţie la etenă este apa.
Mai mult, reclamanta nu a învederat că alcoolul tehnic ar fi fost supus unei proceduri de denaturare în condiţiile pct. 22 (13) din HG nr. 44/2004, aşa încât, fiind produs într-un antrepozit fiscal, este evident că produsul se încadrează NC 2207 subpoziţia 22 07.10 00 şi este accizabil.
De altfel, dacă s-ar admite că asupra etanolului s-a acţionat cu substanţe denaturate, atunci produsul s-ar încadra NC 2207 subpoziţia 22 07.20 00, fiind de asemenea accizabil în considerarea utilităţii sale industriale ca solvent, agent de dezinsecţie şi curăţire, precum şi reactiv pentru sinteze, cum confirmă de altfel chiar reclamanta în declaraţia de inventar întocmită la 15.07.2008 (f.114,115).
Relevant în opinia tribunalului a fost şi comportamentul fiscal al reclamantei care a raportat alcoolul tehnic 92% ca fiind un produs de alcool finit (f.108) şi a solicitat valorificarea lui ca şi produs accizabil în condiţiile art. 185 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 (f.112).
Însăşi societatea a considerat alcoolul tehnic 92% ca fiind un produs accizabil, contestând acest fapt de abia în anul 2008, după constatările făcute de inspecţia fiscală.
Împotriva sentinţei nr. 2653 din 14.04.2011, a Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. “O.T.” SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept se încadrează în prevederile art. 3041, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte tipurile şi produsele accizabile, care se încadrează în NC 2207, subpoziţia 22071000.
Astfel, în cauză, niciuna din părţi nu a susţinut că produsul denumit „alcool tehnic 92%” ar constitui un alcool etilic denaturat sau un alt distilant denaturat – aspect, precizat în cuprinsul cererii introductive, unde este specificat că produsul este unul nedenaturat (adică un produs asupra căruia nu s-a efectuat vreo operaţie de denaturare) –susţinere nefiind contestată de intimată. Aşa fiind, în cauză este exclusă calificarea produsului în discuţie ca fiind accizabil prin prisma NC 2207, subpoziţia 22071000, care se referă exclusiv la alcoolul etilic şi alte distilate denaturate.
În speţă, în cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat, rezultă fără echivoc că produsul calificat de organele fiscale, ca fiind accizabil, nu este un alcool etilic, ci un produs în componenţa căruia intră alcoolul etilic, alături de alte substanţe de care alcoolul nu poate fi disociat.
Deşi din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză rezultă că produsul în discuţie are o concentraţie alcoolică de 94,9%, dar acest fapt este irelevant în perspectiva încadrării în NC 2207, subpoziţia 22071000, întrucât, această subpoziţie include limitativ doar alcoolul etilic cu concentraţie de minimum 80%, nu şi orice alt amestec, produs sau distilat în componenţa căruia intră alcoolul etilic în concentraţia sus menţionată.
În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond în sensul calificării produsului în discuţie ca „alcool 92%”, fiind înscris ca atare în listele de inventar şi în cererea de valorificare a produselor accizabile, recurenta învederează că, pentru calificarea unui produs ca fiind accizabil nu este relevantă denumirea atribuită acelui produs de contribuabil sau de organele fiscale, ci îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru încadrarea produsului respectiv în categoria celor supuse accizării.
De altfel, în cuprinsul raportului de expertiză s-a menţionat că, în cuprinsul reglementărilor specifice nu se regăseşte noţiunea de „alcool tehnic etilic”, astfel că folosirea acestei denumiri nu justifică prin ea însăşi concluzia privind natura accizabilă a produsului, câtă vreme în cauză nu este îndeplinită una din cele două condiţii cumulative, prevăzute de art. 173 lit. a Cod fiscal pentru perceperea accizei, respectiv condiţia referitoare la încadrarea produsului în codurile NC 2207, sau NC 2208.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor Iaşi, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, iar pe cale de consecinţă, menţinerea ca legale şi temeinice a actelor administrativ fiscale întocmite de autoritatea vamală.
Reiterând situaţia de fapt reţinută corect şi de prima instanţă, intimata arată că, destinaţia produsului – consumul uman sau utilizare industrială – nu are nici o relevanţă în speţă, întrucât din clasa produselor accizabile prevăzute la art. 162 lit e) – alcool etilic rafinat – din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac parte doar produsele care sunt destinate consumului uman.
Învederează intimata că, din Notele explicative ale Sistemului armonizat de la Capitolul 22 din Nomenclatura combinată, reiese cu claritate că, „alcoolul etilic este folosit pentru multe scopuri industriale: ca solvent la fabricarea produselor chimice, lacurilor etc., pentru încălzire sau iluminat, pentru prepararea băuturilor alcoolice etc.”.Rezultă astfel că nu este prevăzută ca o condiţie de încadrare la codul NC 22 07 faptul ca alcoolul să fie destinat consumului uman.
Concluzionând, intimata susţine că alcoolul tehnic este un produs finit, la fel ca şi alcoolul etilic, ambele produse fiind rezultate în urma procesului de rafinare a alcoolului brut şi fiind supuse accizării.
Totodată, intimata a susţinut că, din cuprinsul cererii de recurs nu poate fi dezvoltat niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă, neexistând înscrisuri sau probe noi care să conducă la o altă soluţie.
Prin decizia nr.3598/06.10.2011, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru considerentele următoare:
Din ampla motivare a recursului, Curtea reţine că sentinţa recurată este criticată numai sub aspectul încadrării alcoolului de 92% în codul NC 2207 al Nomenclaturii Combinate, această încadrare fiind determinantă pentru stabilirea actelor administrativ fiscale contestate.
Este de necontestat că produsul „alcool tehnic” are o concentraţie de 94,9%. Pornind de la concentraţia alcoolică a produsului, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 173 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, în forma în vigoare la data exigibilităţii obligaţiei bugetare dar şi a emiterii deciziei de impunere contestate.
Potrivit acestei dispoziţii, enunţate de instanţa de fond, două sunt condiţiile pentru ca o substanţă să fie calificată ca alcool etilic şi deci supusă dispoziţiilor privind produsele accizabile: să aibă o concentraţie mai mare de 1,2% şi să fie încadrată în codurile NC 2207 şi 2208.
Codul NC 2007 include alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic de minimum 80% (deci o concentraţie cel puţin egală sau mai mare de 80%) şi alcool etilic şi alte distilate denaturate, de orice concentraţie cu două subpoziţii, cuprinzând alcoolul etilic nedenaturat cu titru volumic de minim 80% şi alcoolul etilic denaturat şi alte distilate denaturate, de orice concentraţie.
Prin Codul fiscal ( art. 200) se instituie şi scutiri speciale de la plata accizelor, scutiri atât pentru alcool etilic cat si pentru alte produse alcoolice. Astfel, se arată că sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice, atunci când sunt:
– complet denaturate, conform prescripţiilor legale;
– denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman; etc.
După cum se observă, Codul fiscal instituie scutirea de la plata accizelor pentru alcoolul etilic complet denaturat şi cel care nu este destinat consumului uman.
Dar potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal, pct. 22 stabileşte că „alcoolul etilic se consideră a fi complet denaturat atunci când denaturarea se face cu denaturanţi notificaţi de fiecare stat membru la Comisia Europeană, în cazul României acestea sunt (în concentraţii diferite stabilite la un hl) benzoatul de denatoniu, metiletilcetonă, albastru de metilen.
Or, din expertiza tehnică rezultă că aşa zisul „alcool tehnic” nu conţine nici o asemenea substanţă, astfel că nu poate fi considerat complet denaturat.
În concluzie alcoolul de concentraţie 94,9%, este un alcool etilic, încadrat în codul NC 2207, şi chiar dacă este impropriu consumului, nu prezintă caracteristicile prevăzute de actele normative în vigoare pentru a fi considerat denaturat şi scutit de plata accizelor.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept substanţial şi, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, a respins recursul, ca nefondat.
