În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, în pofida întemeierii în drept pe care petentul a facut-o în cererea sa introductiva, aceasta trebuie raportata si la dispozitiile în materie ale OG nr. 27/2002, privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor care reglementeaza modul în care cetatenii pot sa exercite dreptul de a se adresa cu petitii autoritatilor si institutiilor publice.
Sub un alt aspect este de observat ca prin plângerea de fata în fapt petentul reclama o solutionare defavorabila a cererii sale adresata pârâtei, fata de necomunicarea si a buletinului de calcul aferent deciziei de aplicare a OUG nr. 100/2008, dar este de precizat, cu valoare de principiu, ca solutionarea unei cereri în defavoarea petitionarului sau contrar asteptarilor sale, nu reprezinta automat un refuz nejustificat, acest caracter reiesind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradictie (în care sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de administrativ si fiscal, prin decizia nr. 850/9.02.2007, publicata în Jurisprudenta 2007 I).
Cu alte cuvinte, dar pe aceeasi linie de idei, faptul ca raspunsul autoritatii publice nu îl satisface pe petitionar, desi prin acesta s-a raspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de solutionare a cererii, întrucât stabilirea continutului raspunsului constituie în toate cazurile o prerogativa a autoritatii publice, care sa exercite însa cu respectarea dispozitiilor legale (în care sens s-a pronuntat aceeasi instanta suprema prin decizia nr. 4834/11.10.2005, publicata în Jurisprudenta 2005).
Nu este lipsit de importanta a se evidentia si faptul ca si Curtea de Apel Timisoara s-a pronuntat în acelasi sens, stabilind fara niciun echivoc ca este nefondata actiunea în contencios administrativ în masura în care autoritatea administrativa dovedeste ca a raspuns la cererea reclamantului (sentinta civila nr. 9/PI din 11 ianuarie 2006 a Sectiei comerciale si de contencios administrativ, publicata în Buletinul Jurisprudentei – 2006).
Or în cauza, lucrarile dosarului demonstreaza fara niciun dubiu ca pârâta a raspuns reclamantului la petitiile formulate, chiar detaliat tuturor aspectelor cuprinse în cererile ce i-au fost adresate, stabilirea continutului raspunsului constituind în acest caz o prerogativa a autoritatii publice casa judeteana de pensii, asa încât nu se pune problema existentei unui refuz nejustificat de a solutiona o cerere în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în raport cu care se impune a se corobora dispozitiile legale incidente în cauza ca si cele invocate de catre petent în plângerea sa, legiuitorul definindu-l într-o maniera expresa si lipsita de orice echivoc ca fiind exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, fiind asimilata refuzului nejustificat si nepunerea în a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plângerii prealabile, ceea ce evident ca nu este cazul în speta de fata.
Astfel fiind, refuzul nejustificat în sensul legii nu se evidentiaza în speta tocmai pentru ca nu reiese prin raportare la prevederile legale cu care se pretinde ca acesta ar intra în contradictie, în concret sustinerile petentului din plângerea introductiva nu îsi gasesc un corespondent în lucrarile dosarului pentru a se putea concluziona în sensul dorit de catre acesta si care rezida din demersul judiciar initiat dar si din precizarile ulterioare pe care le-a facut pe parcursul judecatii.
