Contestaţie împotriva hotărârii adunării generale a creditorilor. Calitate procesuală activă


Legea nr. 85/2006, art. 14 alin. (7)

Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecăto-rul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al şedinţei, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.

Nu are calitate procesuală în formularea unei asemenea cereri creditorul care a lipsit de la respectiva adunare, legal convocată, şi nu a motivat în niciun fel absenta sa.

C.A. Oradea, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc. dec. nr. 446/C din 21 iunie 2012, nepublicată

Prin sentinţa nr. 841 din 28 martie 2012, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de administratorul judiciar P.L.G. S.P.R.L. A respins ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuală activă contestaţia formulată de creditorul A.B.R. SA, împotriva hotărârii adunării.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele: la data de 17 ianuarie 2012 a avut loc adunarea creditorilor debitorului SC A. RO SRL în cadrul căreia au fost discutate punctele de pe ordinea de zi indicate în convocatorul întocmit de către administratorul judiciar. La această şedinţă creditorul contcstator nu a participat. Potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate la cererea creditorilor care au votat împotriva luării măsurii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei care au lipsit de la şedinţa adunării creditorilor. Admiterea unei asemenea cereri presupune, aşadar, întrunirea a două condiţii: calitatea de creditor care a votat împotriva măsurii şi a solicitat să se facă această menţiune sau a lipsit de la adunarea creditorilor şi încălcarea dispoziţiilor legale. Condiţiile restrictive impuse de către legiuitor conduc la concluzia că în absenţa unei manifestări de voinţă negative în cadrul adunării creditorilor sau a lipsei acestuia de la adunare, creditorul nemulţumit de deciziile luate nu are calitate procesuală activă de a solicita desfiinţarea hotărârii. Atribuirea posibilităţii de a ataca respectiva hotărâre unei alte persoane carc nu întruneşte aceste calităţi ar duce la înlăturarea dispoziţiilor clar amintite. Aşa fiind, judecătorul-sindic a reţinut că în data de 12 ianuarie 2012 a fost publicată în Buletinul Procedurilor de convocarea pentru adunarea creditorilor, administratorul judiciar notificând

creditorul contestator în mod individual şi la data de 13 ianuarie 2012. Raportat la momentul la care a fost ţinută adunarea, judecătorul-sindic consideră că nu există vreun motiv întemeiat care să-l fi împiedicat pc acesta să participe la dezbaterile ce au avut loc în cadrul ei.

Trimiterea pe care acesta a facut-o la nefuncţionarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nu putea fi reţinută atâta timp cât o atare dovadă nu a fost produsă. Mai mult, în condiţiile în care a fost notificat individual, acestuia i s-a dat posibilitatea reală de a participa la şedinţă. Tocmai de aceea, consideră că nu are calitate procesuală de a contesta hotărârea adunării creditorilor creditorul A.B.R. SA, astfel încât a admis excepţia şi a respins con-

tcstaţia ca fiind formulată de o persoană fară calitate procesuală activă. împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurenta-creditoare A.B.R. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Băncii şi pe fond, admiterea contestaţiei la adunarea creditorilor din data de 17 ianuarie

2012. In dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prima adunare a creditorilor are caracter special şi se impune convocarea acesteia cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă, respectiv prin notificare, comunicată cu cel puţin 5 zile înainte de ţinerea adunării, transmisă creditorilor şi nu numai prin publicarea convocării adunării creditorilor în Buletinul procedurilor de insolvenţă. De altfel, între data publicării anunţului de convocare a adunării creditorilor în Buletinul procedurilor de insolvenţă din 12 ianuarie 2012 şi data ţinerii acesteia, respectiv 17 ianuarie 2012, sunt mai puţin de 5 zile. Administratorul judiciar provizoriu nu a respectat termenul minim de 5 zile prevăzut de Codul de procedură civilă. Conform alin. (2) al art. 13 creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar. Această dispoziţie nu a fost respectată de administratorul judiciar.

Deşi nu prevede un termen expres pentru stabilirea datei adunării creditorilor faţă de data publicării anunţului de convocare în Buletinul procedurilor, apreciază că intervalul scurt de timp de la data publicării anunţului în 13 ianuarie 2012 şi data ţinerii adunării creditorilor pentru 17 ianuarie 2012 a fost foarte scurt. Datorită unor probleme tehnice de nefuncţionare a Buletinului procedurilor în data de 13 ianuarie 2012 nu s-a putut lua la cunoştinţă despre accastă adunare a creditorilor. Banca nu a lipsit nemotivat la adunarea creditorilor din data de 17 ianuarie 2012, ci nu a putut să ia cunoştinţă de data adunării creditorilor şi să se prezinte la adu-nare. In ce priveşte fondul cauzei, desemnarea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii are caracter provizoriu, deoarece conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 în prima şedinţă a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin 50% din valoarea totală a crcanţelor pot alege un alt administrator. In cota de 50% intră toate creanţele înscrise la masa credală, fară să aibă vreo impor

tanţă natura juridică sau raporturile din care izvorăsc. Conform alin. (3) al art. 19, crcditorii pot contcsta la judecătorul-sindic alegerea administratorului judiciar pentru nelegalitate în termen de 3 zile.

Aşa cum rezultă din tabelul preliminar publicat în Buletinul procedurilor, până la soluţionarea contestaţiilor, totalul crcanţelor deţinute de cele două creditoare care şi-au exprimat acordul de confirmare a administratorului judiciar, respectiv SC A. SRL şi SC R.&M. SRL este de 48%, iar legea cere ca administratorul judiciar să fie desemnat sau confirmat de creditorii carc deţin cel puţin 50% din totalul crcanţelor înscrise la masa crcdală. Mai mult, Banca a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar întrucât, pe de o parte, creanţa acesteia nu a fost înscrisă corespunzător, iar, pe de altă parte, datorită faptului că atât SC A. SRL, cât şi R.&M. SRL nu au depus documente care să le justifice creanţele. Contestaţia băncii împotriva tabelului preliminar a fost admisă în parte în sensul că s-a dispus înscrierea creditorului A.B.R. SA cu întreaga creanţă şi înlăturarea din tabelul creanţelor a creditorilor SC P. I. SRL şi SC R.&M. SRL. Prin confirmarea administratorului judiciar de către o adunarea a creditorilor, care reprezintă numai 29% din totalul creanţelor înscrise în tabel, apreciază că se încalcă dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât, ca urmare a admiterii contestaţiei la tabelul preliminar, formulată de Bancă, creanţa SC R.&M. SRL a fost eliminată din tabelul preliminar. Având în vedere confirmarea administratorului judiciar de către un singur creditor, respectiv SC A. SRL creditoare care nu deţine 50% din tabelul creditorilor, întrucât creanţa societăţii R.&M. SRL a fost eliminată din tabelul creditorilor, solicită admiterea contestaţiei la adunarea creditorilor. In drept a invocat dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 şi art. 304′ C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, instanţa a apreciat recursul declarat dc recurentul A.B.R. SAca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic a reţinut corect că administratorul judiciar a notificat banca recurentă Ia data de 13 ianuarie 2012 cu privire la adunarea creditorilor debitoarei SC A. RO SRL din 17 ianuarie 2012, confirmarea de primire a notificării având data dc înregistrare la registratura băncii pe data dc 13 ianuarie 2012. De asemenea, convocarea adunării creditorilor a fost publicată şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă pe data de 12 ianuarie 2012, fiind respectate întocmai prevederile Legii insolvenţei.

Având în vedere împrejurarea că contestatoarea recurentă a fost legal citată şi că aceasta, în contestaţia formulată, nu a motivat în niciun fel absenţa de la adunarea creditorilor din 17 ianuarie 2012, soluţia judecătorului-sindic de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei invocate de administratorul judiciar P.L. S.P.R.L., în temeiul art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, este temeinică şi legală. în consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., raportat

la prevederile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A.B.R. SA.