Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. Greşeli materiale şi greşeli de judecată. Stabilirea eronată a situaţiei de fapt. Inadmisibilitate


Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava – Secţia comercială şi de administrativ, reclamanta SC „C.” SA Suceava a chemat în judecată pârâta SC „L.” SRL Suceava, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 50.009.277 lei cu titlu de daune, suma de 7.175.816 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta se află în culpă contractuală, în sensul că nu i-a achitat contravaloarea prestaţiilor efectuate, respectiv contravaloarea energiei termice şi electrice livrate, chiria şi celelalte obligaţii valabile până la 1.12.2000.

Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 147.947.763 lei, cu titlu de daune-interese prin împiedicarea funcţionării la întreaga capacitate.

Prin sentinţa nr. 575 din 19.07.2001, Tribunalul Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte acţiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 59.009.277 lei cu titlu de daune, a respins cererea reconvenţională ca nefondată şi a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 2.217.519 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, cererea reclamantei este întemeiată, întrucât motivele invocate de pârâtă nu pot fi de natură a o exonera de plata cheltuielilor la care s-a obligat prin convenţia din 3 ianuarie 2000, iar pârâta nu a făcut dovada anulării sau suspendării prevederilor contractului menţionat.

Referitor la cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că lucrările efectuate de reclamantă au perturbat sau chiar blocat activitatea pârâtei, însă aceasta nu a făcut dovada notificării reclamantei a acestei stări de fapt pentru a-i fi opozabilă.

Prin decizia nr. 366 din 16.11.2001, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat sentinţa şi, în rejudecare, a admis cererea reconvenţională, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 147.947.763 lei cu titlu de daune şi 15.632.800 lei cheltuieli de judecată din ambele instanţe.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut culpa reclamantei, în sensul că aceasta a efectuat lucrări de renovare a spaţiului comercial, ocazie cu care a blocat intrările aferente accesului spre etajul IV unde se află spaţiul deţinut de pârâtă, aceasta fiind astfel împiedicată a-şi desfăşura activitatea comercială normală şi a realiza venituri în perioada 27 noiembrie 1999 – 30 martie 2000, estimate la suma de 147.947.763 lei, calcul efectuat prin comparaţie cu perioada corespunzătoare anterioară.

împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.

în motivare a arătat că, în mod nelegal, a fost admis recursul, şi decizia a fost modificată, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, întrucât daunele pretinse de pârâtă, reprezentând profitul nerealizat, se referă la perioada 4.12.2000 – 31.05.2001, şi nicidecum la perioada indicată prin acţiunea principală, respectiv 1.01.2000 –

31.12.2000, perioadă în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin convenţia din 3.01.2000.

Ca urmare, a arătat contestatoarea, instanţa de recurs şi-a depăşit atribuţiunile în cazul admiterii cererii reconvenţionale, care se referă la altă perioadă decât acţiunea principală, nu a ordonat efectuarea unei expertize de specialitate, iar valoarea pretenţiilor din cererea reconvenţională depăşeşte valoarea cererii principale, fapt inadmisibil, pârâta având deschisă calea unei acţiuni separate.

Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 366 din

16.11.2001.

Examinând contestaţia în anulare formulată de reclamantă, Curtea a constatat că este nefondată.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să o desfiinţeze şi să procedeze la o nouă judecată.

Pentru folosirea contestaţiei în anulare de drept comun, art. 317 alin. 1 C. proc. civ. impune drept condiţii de admisibilitate ca hotărârea atacată să fie irevocabilă iar, pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe calea apelului, respectiv pe calea recursului.

Motivele prevăzute de legiuitor pentru retractarea hotărârii irevocabile atacate sunt reglementate prin art. 317 şi 318 C. proc. civ.

In speţă, contestatoarea a invocat, în promovarea contestaţiei, art. 318 C. proc. civ.

Acest text este aplicabil atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv la care se referă art. 318 C. proc. civ. are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este vorba deci despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Textul vizează, aşadar, greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea cercetării unui motiv de recurs invocat în termen de către recurent, iar nu la argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

în speţă, argumentele invocate de contestatoare privesc perioadele diferite pentru care au fost pretinse daune de către părţi, deşi pârâta avea calea unei acţiuni separate. Admiterea unor pretenţii formulate prin cererea reconvenţională ce depăşesc valoric daunele pretinse prin acţiune, neefectuarea unei expertize, nu se circumscriu nici unuia din cele două motive menţionate de art. 318 C. proc. civ., ci vizează reexaminarea fondului pricinii şi reaprecierea probelor. Or, legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt.

Faţă de cele menţionate, contestaţia a fost considerată nefondată şi, în temeiul art. 318 C. proc. civ., Curtea a respins-o ca atare.

C.A. Suceava, decizia nr. 18 din 17.01.2002