– Legea nr.85/2006;
Cererea introductiva poate fi admisa în sensul dispunerii deschiderii procedurii insolventei daca se probeaza ca debitorul se afla în stare de insolventa ca urmare a dovedirii îndeplinirii îndeosebi a conditiilor legale referitoare, pe de o parte, la existenta creantei si, pe de alta parte, la insuficienta disponibilitatilor banesti din patrimoniul debitorului pentru plata creantei respective.
În cazul respingerii cererii introductive la instanta de fond, partea interesata poate formula recurs, solicitând modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii cererii introductive si deschiderii procedurii insolventei. În acest sens instanta de recurs va avea de verificat îndeplinirea acelorasi conditii legale ca la judecata în prima instanta, dar acestea si pâna la momentul solutionarii caii de atac. În ceea ce priveste insuficienta disponibilitatilor banesti, conditia nu este îndeplinita în cazul în care din extrasele de cont ale debitorului rezulta ca acesta a rulat, anterior caii de atac, sume mai mari decât creanta invocata în cererea introductiva, dar aceste sume nu se gasesc în soldul final creditor zilnic ci în rulajul din timpul zilei. Aceasta, deoarece ceea ce nu se regaseste în soldul final creditor al zilei înseamna ca deja a fost înstrainat sub forma platilor (debite) si, în consecinta, nu mai poate constitui o disponibilitate baneasca.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala; Decizia comerciala nr.1411 R din 29.10.2009)
Prin cererea introductiva formulata în data de 24.03.2008 la Tribunalul Giurgiu, creditorul SC M E G SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei, prevazuta de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC R SRL, invocând fata de aceasta o creanta în cuantum de 6.969.927,04 lei, din care: 3.374.148,13 lei, rest de plata la factura nr.361/20.09.2007, 1.920.200,56 lei, rest de plata la factura nr.368/17.10.2007 si 1.675.578,35 lei penalitati pentru plata cu întârziere a facturilor nr.342/14.08.2007, nr.361/20.09.2007 si nr.368/17.10.2007.
Prin cererea înregistrata în cauza la 09.04.2008 debitoarea a formulat contestatie, completata ulterior, solicitând respingerea cererii introductive a creditorului.
Prin sentinta comerciala nr.417 pronuntata la 04.11.2008 în dosarul nr.552/122/2008, Tribunalul Giurgiu, prin judecatorul sindic, a admis contestatia debitoarei si a respins cererea introductiva a creditorului, cu cheltuieli de judecata în suma de 43.395,73 lei.
Împotriva acestei sentinte comerciale creditorul SC M E G SRL a formulat recurs solicitând modificarea hotarârii atacate în sensul respingerii contestatiei, admiterii cererii si deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei.
Prin decizia comerciala nr.1013R pronuntata la 25.06.2009 în dosarul nr.552/122/2008, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala a admis recursul si a modificat în tot sentinta atacata în sensul respingerii contestatiei debitoarei ca neîntemeiata, admiterii cererii creditoarei, deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei si trimiterii dosarului primei instante în vederea luarii primelor masuri.
Pentru a pronunta aceasta decizie comerciala Curtea a retinut, în esenta, ca sub aspectul existentei starii de insolventa în care se afla debitoarea, creditorul a dovedit prin înscrisurile administrate cerinta legala referitoare la invocarea unei creante certe, lichide si exigibile în cuantum de cel putin 10.000 lei. Indubitabila în acest sens este adresa nr.9432/10.12.2007 înaintata creditoarei, din care rezulta ca debitorul accepta la plata suma de 1.246.169,29 lei din valoarea facturii nr.342/2007 si suma de 6.293.765,87 lei din valoarea facturii nr.361/2007. Or, în raport fie si numai cu aceasta din urma suma acceptata la plata, din care însa creditorul a pretins prin cererea introductiva, cu titlu de creanta, doar suma de 3.374.148,13 lei, debitorul nu a fost în masura sa faca dovada fie a inexistentei creantei, fie a platii acesteia.
Îndeplinita este si cealalta cerinta legala referitoare la insuficienta disponibilitatilor banesti în patrimoniul debitorului. Sub acest aspect, extrasele de cont si celelalte înscrisuri depuse de debitoare nu dovedesc detinerea de catre debitoare a unor sume de bani suficiente pentru plata creantei, îndeosebi în perioada de timp aferenta formularii cererii creditoarei si pronuntarii hotarârii recurate.
Platile efectuate de debitor catre terte persoane nu sunt în masura sa înlature îndeplinirea cerintei insuficientei disponibilitatilor banesti, ca si aprecierea bonitatii debitoarei din partea unor terte persoane. De asemenea, intervenirea starii de insolventa în timpul executarii contractului partilor nu are relevanta referitor la deschiderea procedurii, în raport cu art.49, 86 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei decizii comerciale debitorul SC R SRL a formulat contestatie în anulare, timbrând si în termen legal, solicitând anularea hotarârii atacate si rejudecarea recursului în sensul respingerii acestuia, cu mentinerea sentintei recurate, precum si suspendarea executarii hotarârii respective pâna la solutionarea contestatiei în anulare.
În motivarea contestatiei în anulare s-a aratat în esenta, în raport cu dispozitiile art.318 alin.1 Cod procedura civila, care prevad ca hotarârile instantelor de recurs pot fi atacate cu contestatie daca dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale, în primul rând ca instanta de recurs a omis din eroare sa cerceteze extrasele de cont (eliberate de R B SA), depuse la dosar la filele 48 si urmatoarele si 52 si urmatoarele, din care, în realitate, rezulta suficienta fondurilor banesti detinute de contestatoare. Astfel, instanta de recurs a retinut îndeplinita cerinta certitudinii creantei numai cu privire la suma de 3.374.149,13 lei. Extrasul de cont din 03.04.2009 dovedeste un rulaj de credit în acea zi de 10.026.000 lei. În mod similar extrasul de cont din 08.02.2009, care mentioneaza un rulaj de credit de 6.240.000 lei iar la sfârsitul zilei soldul final era de 3.532.574,27 lei.
Instanta de recurs a analizat doar extrasele de cont si celelalte masuri depuse în fata primei instante, nu si cele depuse în recurs, neobservându-le si pe acelea de la filele 48-54, 51-54 din dosarul de recurs. Oricum, pe lânga acestea, mai puteau fi analizate si alte disponibilitati existente în conturile debitoarei la alte institutii financiare.
Eroarea materiala savârsita de catre instanta de recurs nu constituie o eroare de judecata, dar a avut un caracter determinant la pronuntarea solutiei contestate.
Instanta de recurs nu a luat în considerare nici alte înscrisuri din care rezulta bonitatea debitoarei. Astfel, înscrisul depus la filele 218-219 din dosarul de recurs face dovada primirii de catre debitoare a unui credit de aproximativ 150.000.000 EURO, care ar fi asigurat în mod cert acoperirea creantei pretinse.
Din moment ce debitorul detine disponibilitati banesti în cuantum mai mare decât creanta invocata împotriva sa, chiar daca cerinta legala referitoare la creanta este îndeplinita, nu este îndeplinita si conditia insuficientei disponibilitatilor banesti si, în consecinta, nu se poate retine ca debitorul s-ar afla în stare de insolventa, ceea ce impune respingerea cererii de deschidere a procedurii.
Intimata-creditoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestatiei în anulare, ca inadmisibila sau, în subsidiar, ca nefondata.
Prin notele scrise depuse la dosar în data de 29.10.2009 intimata-creditoare a solicitat însa, admiterea contestatiei în anulare, în urma platii integrale a creantei în cuantum de 6.969.927,04 lei ce face obiectul cererii introductive, cu mentiunea ca nu mai sustine exceptiile si apararile invocate prin întâmpinarea formulata în cauza.
De asemenea, la termenul de judecata de la 29.10.2009 contestatoarea a precizat ca nu mai insista în solutionarea cererii de suspendare a executarii silite a deciziei contestate.
Fata de acestea, analizând actele dosarului, Curtea a considerat nefondata contestatia în anulare, având în vedere urmatoarele motive:
În raport cu dispozitiile Legii nr.85/2006, procedura insolventei se deschide împotriva debitorului daca acesta se afla în stare de insolventa sau insolventa este iminenta.
În conformitate cu dispozitiile art.3 pct.1 si 12 din legea speciala, existenta insolventei se retine în cazul îndeplinirii cerintei legale referitoare la invocarea împotriva debitorului a unei creante certe, lichide si exigibile si a cerintei insuficientei disponibilitatilor banesti ale debitorului pentru acoperirea creantelor. Prin decizia comerciala contestata în cauza instanta de recurs a apreciat ca sunt îndeplinite ambele cerinte legale mentionate, astfel ca debitorul se afla în stare de insolventa, justificându-se, prin urmare, deschiderea procedurii insolventei. Considerentele în acest sens au fost retinute avându-se în vedere (toate) înscrisurile administrate ca probatorii în dosar, astfel cum rezulta expres din cuprinsul hotarârii atacate. Contestatia în anulare în cauza a fost formulata în temeiul art.318 alin.1 Cod procedura civila, pe motivul ca dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale a instantei de recurs. În acest sens contestatoarea a invocat faptul ca instanta de recurs a omis din eroare sa cerceteze anume înscrisuri în primul rând extrasele de cont depuse la filele 48 si urmatoarele, 52 si urmatoarele din dosar. O astfel de sustinere este nereala, în primul rând, în conditiile în care nu este determinata pe baza unor probe si este contrazisa de mentiunile exprese din considerentele deciziei contestate referitoare la analiza tuturor înscrisurilor la dosar, îndeosebi a situatiilor de lucrari si facturilor acceptate si primite de debitor, a adresei nr.9432/10.12.2007, respectiv, extrasul de cont si celelalte înscrisuri la dosar si de neadministrare a probei contrare de catre recurentul-debitor.
În al doilea rând, greseala materiala în întelesul art.318 alin.1 Cod procedura civila nu înseamna si o gresita apreciere a probelor, care echivaleaza cu o greseala de judecata, de fond ci doar o greseala grava de fapt, evidenta, în legatura cu aspecte formale ale judecarii recursului. În speta, din moment ce instanta de recurs a facut aprecieri, fie si de ordin general, cu privire la toate înscrisurile depuse la dosar, nu se poate retine o greseala materiala ci, eventual, o greseala de judecata.
Oricum, nu sunt fondate nici sustinerile contestatoarei în sensul ca din anume înscrisuri rezulta ca debitorul detinea suficiente disponibilitati banesti pentru acoperirea creantei invocate împotriva sa sau referitoare la cuantumul cert al creantei. Astfel, în considerentele deciziei contestate, fata de formularea acestora, suma de 3.374.148,13 lei nu este retinuta decât exemplificativ cu titlu de creanta certa, cu acelasi titlu fiind mentionata de catre instanta de recurs în mod expres cel putin si suma de 1.246.169,29 lei, contrar întelesului pe care contestatoarea îl da considerentelor respective. Contestatoarea a pretins în mod gresit ca din extrasele de cont emise de R B SA pentru zilele de 03.04.2009 si respectiv, 08.04.2009 rezulta ca debitorul detinea disponibilitati banesti mai mari decât creanta. Or, contestatorul s-a raportat în mod gresit doar la suma de 3.374.148,13 lei desi instanta de recurs a avut în vedere în mod expres, cu titlu de creanta certa nu numai aceasta suma, ci si suma de 1.246.169,29 lei. De asemenea, sub aspectul valorii probatorii a extraselor de cont, trebuie retinut ca în raport cu continutul acestora pot fi considerate disponibilitati banesti, în sens propriu, doar sumele mentionate în soldul final al creditului, la sfârsitul zilei respective iar nu si rulajul banesc evidentiat prin operatiunile din cursul zilei sau sumele înregistrate la credit în cursul zilei, pentru ca ceea ce nu se mai regaseste în soldul creditor final al zilei înseamna ca a fost înstrainat, sub forma platilor (debit) si, în consecinta nu mai constituie nicidecum disponibilitati banesti. Or, nici unul dintre extrasele de cont invocate de contestatoare nu evidentiaza la soldul creditor final al zilei o suma mai mare decât aceea minimala retinuta de instanta de recurs în mod expres ca având caracter cert.
De asemenea, contestatoarea nu a fost în masura sa indice în concret si alte disponibilitati existente în contul debitoarei la alte institutii financiare care ar fi putut fi analizate, probabil, pentru a nu deveni chiar pregnant ca prin motivele invocate urmareste reexaminarea pe fond a solutiei contestate, în conditiile în care nici în raport cu dispozitiile art.318 Cod procedura civila legea nu a urmarit sa deschida partilor calea recursului la recurs, sub motivul ca s-a stabilit eronat situatia de fapt.
De asemenea, în acelasi context, considerentele retinute de instanta de recurs în ceea ce priveste creditul pretins a-i fi fost acordat debitoarei contestatoarei ramân perfect valabile.
Debitoarea nu a fost în masura sa probeze schimbarea situatiei privind insuficienta disponibilitatilor banesti nici pentru perioada cuprinsa între pronuntarea hotarârii recurate si solutionarea recursului, iar pretinsa plata a debitului ulterior deciziei instantei de recurs nu a fost dovedita în concret si, oricum, nu este de natura sa prezinte relevanta asupra solutionarii contestatiei în anulare.
Fata de aceste considerente Curtea a respins contestatia în anulare ca nefondata.
