Potrivit art. 66 alin. (1) din creanţele constatate prin titluri executorii sunt exceptate de la procedura de verificare prevăzute de această lege. Dispoziţia legală menţionată dispensează lichidatorul judiciar de a efectua verificări pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea creanţei constatate prin titlu executoriu. Asta nu înseamnă că aceste creanţe nu mai pot fi contestate; pe calea unei contestaţii la creanţă, ceilalţi creditori sau orice persoană interesată pot invoca apărări referitoare la existenţa creanţei, întinderea sau rangul acesteia, pentru aceştia neoperând puterea de lucru judecat, întrucât nu au fost părţi în cauza în care s-a pronunţat hotărârea ce constituie titlu executoriu.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1867 din 5 octombrie 2012
La data de 27.05.2009 au fost înregistrate în dosarul nr. x/110/2005 două contestații formulate de M.A., una privind tabelul preliminar de creanțe, iar cealaltă privind tabelul definitiv de creanțe al debitoarei SC S. SA.
Ambele contestații vizează în esență înscrierea în mod greșit în tabelele de creanțe a creditoarei SC R. SA. Se susține că la analizarea declarației de creanță lichidatorul nu a avut în vedere faptul că SC S. SA s-a divizat și că în urma divizării SC S. SA, societate nou înființată, a preluat datoria de 62.162.272.478 lei (ROL) pe care SC S. SA o avea către SC R. SA și faptul că prin adresa nr. 367/12.01.2005 SC R. SA a comunicat că a înregistrat în datoria pe care SC S. SA a preluat-o în urma divizării.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 73, respectiv art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Au fost invocate relativ la cele două contestații o serie de excepții de către lichidatorul judiciar: excepția lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes, a tardivității, a prescrierii dreptului de a formula contestație la tabelul preliminar și de a formula cerere de repunere în termen.
Prin sentința nr. 475/30.03.2011 judecătorul sindic a soluționat excepțiile invocate de lichidatorul judiciar.
Cu privire la excepția tardivității contestației la tabelul preliminar, instanța apreciază întemeiată excepția. Astfel, contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor se introduce cu cel puțin 10 zile înainte de data definitivării tabelului definitiv de creanțe (art. 73 alin 2 în forma în vigoare la data formulării contestației). Ori, în cauză, deși termenul de definitivare a tabelului preliminar a fost stabilit la data de 14.04.2006, contestația a fost formulată după mai mult de trei ani.
Instanța observă în aceste condiții caracterul evident tardiv al contestației.
în ce privește cererea de repunere în termen formulată de contestatoare, aceasta este nefondată în aprecierea instanței. Reține că din chiar cuprinsul contestației reiese faptul că contestatoarea a avut calitatea de director economic în cadrul SC S. SA, sens în care nu poate fi primită în nici un caz susținerea acesteia în sensul că nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Prin urmare, în cauză nu este întrunită în nici un caz condiția menționată de art. 103 din în sensul de împiedicare a părții „dintr-o împrejurare mai presus de voința sa”, contestatoarea fiind în culpă.
De asemenea, la momentul deschiderii procedurii insolvenței contestatoarea nu avea calitatea de creditor cunoscut, astfel încât administratorul judiciar să aibă obligația notificării sale cu privire la deschiderea procedurii insolvenței.
Instanța nu a avut în vedere nici susținerea contestatoarei în sensul că a aflat pentru prima dată de deschiderea procedurii insolvenței odată cu acțiunea în răspundere introdusă împotriva sa și astfel a luat cunoștință și de întinderea creanței SC R. SA, calculul termenului de contestare urmând a fi făcut în raport de acest moment. Astfel, citația emisă în dosarul nr. x/110/2008 a fost primită de contestatoare la data de 20.01.2009 (fila nr. 20 din dosar,) iar contestația a fost formulată la data de 25.05.2009, nefiind respectate dispozițiile art. 103 alin 2 din Codul de procedură civilă nici raportat la această ultimă împrejurare invocată. A respins, prin urmare, contestația la tabelul preliminar ca tardiv formulată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, instanța apreciază din analiza art. 73 și 75 din Legea nr. 85/2006 că are calitatea, respectiv interes de a formula contestație la tabelul preliminar/definitiv orice persoană interesată, în cazul de față aceasta fiind o persoană din conducerea societății falite.
Interesul acestei persoane constă în diminuarea pasivului societății la plata căruia ar putea fi obligată în cadrul unei eventuale acțiuni în răspundere introdusă în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a formula contestație, instanța apreciază că această excepție trebuie respinsă ca inadmisibilă, în cauză sancțiunea depășirii termenului procedural legal, imperativ, de formulare a contestației la tabelul preliminar fiind decăderea, iar nu prescripția, chestiunea tardivității fiind analizată mai sus.
Cu privire la excepția tardivității contestației formulate împotriva tabelului definitiv, reține că este vădit nefondată, având în vedere că o astfel de contestație poate fi formulată oricând până la închiderea procedurii insolvenței.
Prin sentința nr. 852/23.06.2011 judecătorul sindic a respins, ca nefondată, contestația la tabelul definitiv.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că în Monitorul Oficial partea a IV-a din data de 2.02.2004 a fost publicat proiectul de divizare al SC S. SA, în baza căruia această societate se diviza în SC S. SA și SC S. SRL. Această din urmă societate a preluat în baza protocolului de predare-primire a elementelor de activ și pasiv de la SC S. SA o parte din datoria acestei societăți către intimata creditoare SC R. SA (62.162.272478 ROL).
Aceste elemente de fapt, a susținut contestatoarea, nu au fost avute în vedere la analizarea declarației de creanță formulate în dosar de către SC R. SA, existând de asemenea un înscris prin care creditoarea a recunoscut aceste aspecte, înscris necunoscut cauzei(adresa nr. 367/12.01.2005).
în fapt, judecătorul sindic reține că aspectul de fond de mai sus a intrat în puterea de lucru judecat. în acest sens, la dosar au fost depuse în copie sentință civilă nr. 2990/14.09.2004, s.c. nr. 829/18.03.2005 pronunțate de Judecătoria Onești și decizie civilă nr. 519/14.12.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău. S-a reținut prin aceste sentințe că de fapt debitul SC S. SA către creditoarea SC R. SA provine din titlul executoriu reprezentat de s.c. nr. 1064/26.05.2004 prin care debitoarea falită a fost obligată la plata către SC R. SA a sumei de 68.000.000.000 ROL, titlul executoriu fiind pronunțat după divizare.
în ce privește adresa mai sus menționată nr. 367/12.01.2005 emisă de SC R. SA către SC S. SA, aceasta nu poate fi socotită de instanță ca fiind de natură să modifice raporturile dintre părți. Astfel, potrivit celor de mai sus, debitul societății falite față de SC R SA a fost stabilit prin s.c. nr. 1064/26.05.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău, sentința fiind irevocabilă, reprezentând titlu executoriu în favoarea creditoarei menționate. Faptul că ulterior acestei sentințe, creditoarea emite o adresă către debitoarea sa, prin care îi solicită să îi comunice în scris exactitatea soldului pentru a-l opera în contabilitate, nu poate fi interpretat ca un act prin care creditoarea a renunțat la titlul executoriu menționat mai sus, o asemenea manifestare de voință trebuind să fie neechivocă. Aceasta cu atât mai mult cu cât pe rolul Judecătoriei Onești se afla dosarul nr. x/2005 având ca obiect contestație la ce privea tocmai situația descrisă mai sus referitoare la divizarea SC S. SA, dosar finalizat prin pronunțarea s.c. nr. 829/18.03.2005 (ulterior adresei nr. 367/12.01.2005) prin care a fost respinsă contestația la executare.
Așadar, față de cele menționate, judecătorul sindic nu poate reține că efectele titlului executoriu ce a stat la baza admiterii declarației de creanță formulate de SC R. SA au fost anulate prin emiterea adresei nr. 367/12.01.2005.
împotriva sentinței nr. 475/30.03.2011 a declarat recurs contestatoarea M. A., recursul fiind înregistrat sub nr. x/110/2005/a2, iar împotriva sentinței nr. 852/23.06.2011 a declarat recurs aceeași contestatoare, recursul fiind înregistrat sub nr. x/110/2005/a1.
Prin încheierea pronunțată la data de 6.04.2012, instanța de recurs a dispus conexarea dosarului nr. x/110/2005/a2 la dosarul nr. x/110/2005/a1.
I. în motivarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 475/30.03.2011 recurenta susține că a fost împiedicată să promoveze contestația împotriva tabelului preliminar în termenul stabilit de judecătorul sindic de o împrejurare mai presus de voința sa. Arată că împotriva sa lichidatorul judiciar a formulat acțiune în angajarea răspunderii patrimoniale în vederea acoperirii pasivului falitei și că atât interesul, cât și calitatea procesuală de a promova o contestație la tabelul preliminar s-au născut după promovarea acțiunii în atragerea răspunderii. Consideră că termenul de formulare a contestației la tabelul preliminar trebuie calculat începând cu data de 21.05.2009, termen la care la dosarul având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a fost depusă adresa nr. 610/07.12.2004 emisă de SC S. SA de către lichidatorul judiciar. Arată că din această adresă rezultă motivul pe care l-a invocat în contestație, respectiv faptul că SC S. SA s-a divizat și că o parte din pasiv a fost preluat de SC S. SA. Susține că anterior nu a avut cunoștință de conținutul acestei adrese.
Recurenta arată că cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la tabelul preliminar este formulată în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de motivul contestației. Consideră că instanța în mod greșit a reținut că fiind director economic al SC S. SA nu poate invoca necunoașterea deschiderii procedurii insolvenței. Arată că acest argument este lipsit de relevanță în condițiile în care nu a avut nici interes și nici calitate să conteste tabelul preliminar până în momentul în care a fost chemată în judecată pentru atragerea răspunderii personale. Apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de repunere în termen trebuia formulată în termenul prevăzut de lege, calculat începând cu data primirii citației în dosarul având ca obiect atragerea răspunderii. Consideră că termenul trebuie calculat de la data când a fost depusă la dosar adresa nr. 610/2004, dată de la care a dobândit interes și calitate procesuală de a formula contestație la tabelele de creanțe.
Recurenta susține că este prejudiciată de înscrierea în tabelul de creanțe a unei alte creanțe decât cea reală, deoarece pasivul falitei este considerat prejudiciu pentru a cărui acoperire este chemată să răspundă și consideră că în conformitate cu principiul echității instituit de art. 6 CEDO se impune analizarea pe fond a contestației.
Intimatul – lichidator judiciar a formulat întâmpinare, prin care arată că deschiderea procedurii insolvenței debitoarei a fost notificată atât la sediul debitoarei, iar în acel moment recurenta avea calitatea de angajat, cât și în Ziarul de Bacău. Arată că termenul limită pentru formularea contestației la tabelul preliminar este cel prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și că în cauză contestația a fost introdusă după 3 ani de la expirarea termenului.
Curtea analizând acest recurs, constată că este nefondat din următoarele considerente:
Potrivit art. 73 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 „(1) Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe.
(2) Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.”
Potrivit art. 75 alin. (1) „După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2) și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.”
Din analiza celor două articole de lege se desprinde concluzia că o contestație la tabelul preliminar se poate formula numai în termenul prevăzut de art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pentru că tabelul preliminar este un tabel provizoriu ce produce efecte numai până în momentul întocmirii tabelului definitiv al creanțelor. După întocmirea tabelului definitiv al creanțelor nu mai există interes în a contesta tabelul preliminar, legiuitorul prevăzând posibilitatea pentru persoana interesată de a contesta tabelul definitiv, singurul tabel care mai produce efecte pe parcursul procedurii. Din această perspectivă susținerile recurentei referitoare la momentul când a dobândit interes în a contesta creanța declarată de SC R. SA nu au nici o relevanță. Recurenta a formulat contestație și la tabelul definitiv, contestație ce a fost soluționată pe fond și, prin urmare, nu îi este îngrădit dreptul de a obține o soluție pe fondul litigiului.
Curtea reține că soluția de respingere a contestației la tabelul preliminar este corectă, însă nu pentru argumentele expuse de instanța de fond, ci pentru cele reținute de instanța de recurs și, în consecință, va dispune respingerea acestui recurs ca nefondat.
II. în motivarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 852/23.06.2011 recurenta susține, în esență, că lichidatorul judiciar, dintr-o eroare esențială determinată și de evident al SC R. SA care a pretins o creanță mai mare decât cea pe care o avea asupra SC S. SA în momentul notificării, a înscris creditoarea cu o creanță de 8.773.333,16 lei. Susține că eroarea este esențială, deoarece cade asupra cuantumului creanței aparținând creditoarei SC R. SA. Arată că trecerea în tabelul de creanțe a unei creanțe inexistente constituie o eroare esențială, atât timp cât contrariul este dovedit prin înscrisuri care provin chiar de la creditoare.
Recurenta susține că la analiza cererii de înscriere a creanței s-a luat în calcul numai sentința nr. 1064/26.05.2004 și nu s-a luat în calcul și un act ulterior, care modifică efectele sentinței, respectiv faptul că SC S. SA s-a divizat și că o parte din datoria către SC R. SA a fost preluată de către SC S. SA, divizare de debite însușită de SC R. SA prin adresa nr. 367/12.01.2005.
Recurenta susține că apărarea creditoarei care invocă prevederile art. 66 din Legea nr. 85/2006 trebuie înlăturată, întrucât pe de o parte sentința nu îi este opozabilă, iar pe de altă parte această sentință este anterioară însușirii debitelor divizate între SC S. SA și SC S. SA.
Arată că în mod greșit instanța de fond a respins contestația, reținând pe de o parte, existența puterii de lucru judecat, iar pe de altă parte, că efectele titlului executoriu – sentința nr. 1064/2004 nu au fost modificate prin adresa nr. 367/2005. Consideră că instanța de fond a plecat de la premisa greșită că divizarea SC S. SA reprezintă un element de fapt. Arată că divizarea unei societăți produce efecte erga omnes din momentul efectuării publicității în Monitorul Oficial, în condițiile în care aceasta nu a fost contestată în termen legal. Efectele divizării devin obligatorii inclusiv pentru creditori, aceștia având posibilitatea de a urmări societățile rezultate în limita pasivului și activului preluat în urma divizării. Instanța de fond nu precizează care este hotărârea care are putere de lucru judecat, nu a fost pusă această excepție în discuția părților și nu există tripla identitate, hotărârile reținute de instanța de fond având alte părți, alt obiect și altă cauză decât prezenta contestație.
în ceea ce privește adresa nr. 367/2005 arată că prin aceasta creditoarea recunoaște efectele divizării și că reprezintă o novație a obligației cuprinse în sentința nr. 1064/2004, în ceea ce privește debitorul obligației de plată.
Intimata SC R. SA a formulat întâmpinare prin care arată că lichidatorul judiciar a înscris în tabelul creditorilor creanța deținută în baza unui titlu executoriu, sentința civilă nr. 1064/2004 pronunțată de Tribunalul Bacău. Invocă disp. art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și susține că orice excepții sau apărări ce vizează creanța deținută în baza unui titlu executoriu sunt neavenite. Arată că titlul executoriu este ulterior procedurii de divizare, la ultimul termen de judecată în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1064/2004 a fost prezent și reprezentantul debitoarei și nu a invocat aspecte referitoare la divizare și nici nu a atacat hotărârea judecătorească.
Intimata susține că ulterior divizării și demarării proceduri de executare silită, debitoarea a invocat pe calea a două contestații la executare aceleași apărări privind inexistența datoriei ca urmare a operațiunii de divizare, ambele contestații la executare fiind respinse.
în ceea ce privește adresa nr. 367/2005 prin care Direcția Financiară a SC R. SA confirmă soldul debitor cu care SC S. SA figurează în evidențele contabile ale intimatei, arată că nu poate fi interpretată ca o renunțare la titlul executoriu menționat mai sus, cu atât mai mult cu cât intimata, la acel moment, a inițiat procedura de executare silită pentru întreaga sumă, fără a lua în calcul operațiunea de divizare, iar instanțele care au judecat contestațiile la executare formulate de debitoare au respins principala apărare a acesteia referitoare la divizare, tocmai pentru considerentul că sentința nr. 1064/2004 a intrat în puterea lucrului judecat.
Curtea, analizând acest recurs, reține că intimata creditoare SC R. SA a solicitat la data de 15.02.2006 înscrierea în tabelul creditorilor SC S. SA cu suma de 8.773.333,16 lei, în componența căreia se regăsește și suma de 6.800.000 lei stabilită ca obligație de plată în sarcina SC S. SA prin s.c. nr. 1064/21.05.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău. Anterior intimata a demarat o procedură de executare silită în baza titlului executoriu constituit de s.c. nr. 1064/2004. Debitoarea SC S. SA, prin reprezentanții săi legali, au formulat contestații la executare, în care au invocat faptul că o parte din creanța stabilită prin s.c. nr. 1064/2004 a fost preluată în urma divizării SC S. SA de către SC S. SA.
Prima contestație la executare formulată împotriva somației emise la data de 19.07.2004 de către judecătoresc B. D. în dosarul de executare nr. x/2004 a fost respinsă prin sentința nr. 2290/14.09.2004, pronunțată de Judecătoria Onești, instanța reținând că executarea a fost făcută în temeiul sentinței civile nr. 1064/2004 cu respectarea dispozițiilor legale. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia nr. 519/14.12.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care a fost respins recursul ca nefondat.
A doua contestație la executare formulată de debitoare împotriva formelor de executare silită efectuate în același dosar de executare, respectiv 3 somații și un proces verbal de situație imobiliară, a fost respinsă prin sentința nr. 829/18.03.2005 a Judecătoriei Onești, reținându-se că divizarea nu are relevanță în cauză, întrucât titlul executoriu privește pe SC S. SA și după achitarea obligației de plată către SC R. SA, SC S. SA se va putea întoarce împotriva SC S. SA.
în raport de aceste sentințe judecătorul sindic a apreciat că apărarea contestatoarei din prezenta cauză referitoare la faptul că în momentul declarării creanței SC R. SA nu deținea întreaga creanță declarată împotriva debitoarei SC S. SA, o parte din datoria către SC R. SA fiind preluată de către SC S. SA în urma divizării este nefondată, întrucât aceste aspecte au fost invocate în contestațiile în executare mai sus menționate și soluția dată de instanțe cu privire la aspectele invocate au intrat în puterea lucrului judecat.
Instanța de recurs apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit că a intrat în puterea lucrului judecat aspectul invocat de contestatoare referitor la divizare. Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză. Ori, în speță, contestatoarea din prezenta cauză nu a avut calitatea de contestatoare sau reprezentant legal al contestatoarei în contestațiile la executare reținute de judecătorul sindic și nici nu a reprezentat debitoarea în cadrul dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1064/2004, pentru a-i putea fi opuse lipsa de diligență a debitoarei, care în dosarul …/2004 al Judecătoriei Onești nu a invocat existența divizării. Neputându-i opune recurentei puterea lucrului judecat, apărările acesteia referitoare la existența divizării și la efectele acesteia trebuie analizate pe fond.
Instanța de recurs reține că în urma divizării SC S. SA, SC S. SA a preluat o parte din datoria pe care SC S. SA o avea către SC R. SA, respectiv suma de 6.216.227,24 lei. Proiectul de divizare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. x/2.02.2004, iar creditoarea SC R. SA nu a formulat opoziție. Prin urmare, creditoarea și-a asumat efectele divizării, de a putea urmări societățile rezultate în limita pasivului preluat de fiecare dintre acestea.
Intimata a invocat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 85/2006 și a susținut faptul că o creanță deținută în baza unui titlu executoriu nu mai poate fi analizată, orice excepții și apărări fiind neavenite. Curtea reține că potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 creanțele constatate prin titluri executorii sunt exceptate de la procedura de verificare prevăzute de această lege. Dispoziția legală menționată dispensează lichidatorul judiciar de a efectua verificări pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței constatate prin titlu executoriu. Asta nu înseamnă că aceste creanțe nu mai pot fi contestate; pe calea unei contestații la creanță, ceilalți creditori sau orice persoană interesată pot invoca apărări referitoare la existența creanței, întinderea sau rangul acesteia.
Curtea reține că datorită efectelor pe care le-a produs divizarea SC S. SA, creanța declarată de SC R. SA se impune a fi diminuată cu suma de 6.2162.272 lei, datorie pe care a preluat-o SC S. SA în urma divizării. Intimata SC R. SA nu poate invoca faptul că nu își însușește divizarea, atât timp cât formele de publicitate a proiectului de divizare impuse de lege au fost respectate, iar intimata nu a formulat opoziție la divizare. Efectele divizării sunt opozabile erga omnes, iar declararea creanței fără a ține seama de efectele divizării constituie o formă de manifestare a dolului, mai ales că, separat de făcută prin Monitorul Oficial, SC S. SA i-a adus la cunoștință intimatei prin adresa nr. 610/07.12.2004 faptul că o operat divizarea și modul de împărțire a pasivului, iar intimata a modificat în contabilitate, conform adresei nr. 367/12.01.2005 emisă de SC R. SA, soldul debitor, debitoarea figurând potrivit acestei adrese cu suma de 19.337.727.522 lei(ROL).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 852/23.6.2011, a modificat în tot această sentință, în sensul că a fost admisă contestația la tabelul creditorilor debitoarei SC S. SA și a dispus înscrierea creditoarei SC R. SA în tabelul creditorilor cu suma de 2.557.106 lei.
