între atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 69/1991 pentru consiliul local nu se regăseşte şi aceea privind înaintarea la prefectură a propunerilor de restituire a unui teren, potrivit Legii nr. 18/1991.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 511/1997)
Prin cererea înregistrată sub nr. 392/26.09.1997, Primăria sectorului 1 Bucureşti a formulat contesta?ie la împotriva sentinţei civile nr. 357/1997, pronunţată de T.M.B. – S.C.A., în dosarul nr. 244/1997, solicitând anularea executării acestei sentinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 326/1996, pronunţată de T.M.B. – S.C.A., Consiliul Local sector 1 a fost obligat să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti propunerea de restituire către V.S. a terenului situat în Bdul N. Titulescu.
Se arată că prin adresa nr. 13.727/1.08.1997, înregistrată Ia Prefectura Municipiului Bucureşti, sub nr. 3.832/1.08.1997, s-a înaintat propunerea cu documentele aferente, în executarea sentinţei civile susmenţionate, cu toate că V.S. nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991, nefăcând dovada calităţii de moştenitor după N.S., fostul proprietar al terenului.
Prin sentinţa civilă 357/4.09.1997, s-a admis cererea formulată S.V. şi s-a aplicat conducătorului unităţii (Consiliul Local sector 1) P.G. – primar – sancţiunea amenzii cominatorii de 500 lei pe fiecare zi de întârziere -începând cu data de 9.06.1997 şi până la executarea sentinţei civile nr. 326/1996.
De asemenea, prin sentinţa civilă susmenţionată a fost obligat P.G. şi Consiliul Local sector 1 la 100.000 lei, cu titlu de daune pentru fiecare zi de întârziere către reclamant.
Analizând actele depuse la dosar, se constată că, într-adevăr, Primăria sector 1 a înaintat către Prefectura Municipiului Bucureşti, în executarea sentinţei civile nr. 326/1996, procesul verbal al Comisiei sector 1 şi borderoul nr. 43, cu poziţia unică privind propunerea de constituire a dreptului de proprietate dlui V.S., privind terenul situat în B-dul Nicolae Titulescu, teren preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, ulterior expropriat prin Decretul nr. 94/1974, înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 357/4.09.1997.
De asemenea, se constată că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 357/4.09.1997, a făcut o confuzie gravă între autorităţile care trebuiau să aducă la îndeplinire o hotărâre judecătorească.
în acest sens, se menţionează faptul că se aplică o amendă conducătorului unităţii (Consiliul local sector 1), P.G. – primar.
Astfel cum se arată şi în cuprinsul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală – primarul nu este conducătorul Consiliului Local de sector, fiind două instituţii distincte. Primarul este o autoritate executivă, iar consiliul local este autoritatea deliberativă.
De altfel, şi în art. 59 din legea sus amintită se arată că primarul şi viceprimarul, împreună cu funcţionarii compartimentelor de specialitate din subordinea ierarhică a primarului, constituie primăria sectorului, instituţie publică cu activitate permanentă.
Deci, în mod eronat, prin sentinţa civilă nr. 357/1997 a fost obligat primarul şi consiliul local să execute dispozitivul sentinţei civile nr. 326/1996, deoarece, în art. 20 din Legea nr. 69/1991, nu sunt trecute la obligaţiile consiliului local (care este organ deliberativ şi nu executiv) şi aceea de a propune prefecturii constituirea unui drept de proprietate.
Tribunalul urmează a reţine că motivele invocate de contestator se încadrează în dispoziţiile art. 400 din Cod proc. civ., astfel încât se va admite contestaţia, anulându-se formele de executare.
Notă: Este criticabilă această soluţie, întrucât contestaţia la executare a fost formulată de Primăria sectorului 1 Bucureşti, care nu este parte în sentinţa dată ca urmare a promovării unei acţiuni în temeiul art. 16 din Legea nr. 29/1990. Pe de altă parte, se anulează astfel acest titlu executoriu, iar pe cale indirectă se anulează şi prima sentinţă, învestită cu formulă executorie, respectiv hotărârea judecătorească prin care consiliul local a fost obligat să înainteze prefecturii propunerea de restituire a terenului.
Apărările făcute în cadrul contestaţiei la executare sunt apărări de fond, care trebuiau făcute cu ocazia recursului împotriva acestei ultime sentinţe.
