împrejurarea invocată de reclamant nu constituie un incident ivit pe parcursul executării, ci tinde să repună în discuţie fondul pricinii, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 399-400 Cod proc. civ., contestaţia este nefondată.
Motivul de contestaţie invocat prin notele scrise depuse după dezbaterea pricinii nu poate fi luat în considerare.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 135/1995)
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.1995, reclamantul P.V., Primarul comunei Otopeni, S.A.I., a formulat contestaţie la împotriva amenzii de 500 Iei pe zi de întârziere aplicată prin sentinţa civilă nr. 492 din data de 21.09.1994 a Tribunalului Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ.
în motivarea contestaţiei, reclamantul arată că împotriva sa s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990, pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 89 din data de 14.02.1994, prin care Comisia Locală Otopeni a fost obligată la punerea în posesie a numitei G.E.S., pentru o suprafaţă de 0,5 ha, pe raza comunei, din care 1.320 m.p. cu respectarea amplasamentului pe şos. Băneasa-Mogoşoaia.
Reclamantul arată că se află în imposibilitate de a pune în aplicare sentinţa respectivă, deoarece numita G.E. nu figurează în anexele validate prin hotărârea nr. 40/28.03.1993 de Comisia Municipiului Bucureşti şi S.A.I, hotărâre care, în acelaşi timp, ar fi anulat adeverinţa nr. 1.071/1992 a Consiliului Local Otopeni, care atestă reconstituirea dreptului de proprietate al petiţionarei G.E..
Intimata G.E. s-a opus admiterii contestaţiei la executare, arătând că împrejurarea invocată de reclamant nu constituie un incident ivit pe parcursul executării, ci tinde să repună în discuţie fondul pricinii, adică ceea ce a fost menţionat prin sentinţa civilă nr. 89/1994, rămasă definitivă.
într-adevăr, din considerentele sentinţei nr. 89/1994 a T.M.B. – secţia contencios administrativ rezultă că aceeaşi apărare, invocată acum ca motiv de contestaţie Ia executare, a fost făcută de Comisia Locală Otopeni, în vederea respingerii acţiunii reclamantei G.E., dar ea nu a fost luată în considerare de instanţă, pentru că nu s-a depus nici un fel de act doveditor al anulării adeverinţei nr. 1.071/1992 printr-o hotărâre a Comisiei Municipiului Bucureşti şi S.A.I.
Prin urmare, motivul invocat de reclamant nu se încadrează în cele prevăzute de art. 399-400 Cod procedură civilă pentru contestarea executării silite, ci, ar fi putut constitui un mod de atac al hotărârii nr. 89/1994, dacă ar fi fost însoţit de acte doveditoare.
Pentru aceste considerente, contestaţia la executare va fi respinsă, ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile art. 399-400 Cod procedură civilă.
De remarcat că în cadrul unor note scrise, depuse după judecarea în fond a cauzei, contestatorul P.V. invocă un alt motiv de contestaţie la executare, acela că I.A.S. Chitila nu a pus la dispoziţie Comisiei Locale Otopeni o suprafaţă de 30 ha teren, de care depinde punerea în posesie a unui mare număr de cetăţeni, printre care şi intimata G.E.S. şi că această împrejurare constituie obiectul dosarului nr. 102/1994 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ.
Acest motiv nu poate fi invocat în cadrul unor note scrise, depuse înaintea termenului de pronunţare, după acordarea cuvântului în fond, şi nu a fost susţinut nici un moment anterior, în contestaţia propriu-zisă sau cu ocazia dezbaterilor orale.
