În motivarea contestaţiei se arată că printr-o acţiune de contestaţie la silită îndreptată împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing din 2009, a admis contestaţia la executare silită şi a desfiinţat actele de executare, soluţie pronunţată la data de 23 martie 2010. De asemenea, mai susţine că, ulterior acestei date a fost anunţat de către BCR că există o poprire înfiinţată pe conturile sale personale, înştiinţare ce nu i-a fost transmisă de B. E. J., precizînd că în această speţă există deja o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, respectiv din 2008 a T. P., prin care a fost desfiinţată obligaţia de plată a debitorului principal din contractul de leasing, respectiv S.C. M. D. SRL ca fiind nelegală, astfel că obligaţia sa în calitate de garant a fost desfiinţată.
Se mai susţine că intimata S.C. A.L. S.A. şi-a întemeiat pretenţiile pe două articole din contract, respectiv 21.1 si 21.3, pe care le consideră abuzive, solicitînd constatarea nulităţii acestora, în acest sens pronunţîndu-se şi T. P. prin sentinţa civilă din 2009, motive pentru care solicită admiterea contestaţiei.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 399 cod procedură civilă şi art. 5 cod civil.
A depus alăturat, în copie, înscrisuri.
A depus alăturat, în copie, înscrisuri.
A depus alăturat, în copie, înscrisuri.
Intimata S.C. A.L.R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii .
La data de 13 mai 2010, B. C. R. S.A. a formulat cerere de intervenţie în interesul contestatorului, prin care solicită lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contractul e leasing .
În motivare, se arată că faţă de poprirea înfiinţată asupra contului contestatorului, debitorul a comunicat băncii sentinţa civilă 2009 pronunţată de T. P. – Secţia comercială şi de administrativ – birou faliment, prin care instanţa constată că datoria obligatului principal M. D. SRL faţă de creditoare în baza contractului de leasing este de numai 30.458,71 lei, iar nu de 541.420,25 lei, cum a comunicat judecătoresc la data de 1 martie 2010 .
În şedinţa publică din 27 mai 2010, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de S.C. BCR SA şi a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, invocată de intimată, apreciind că acţiunea contestatorului are caracterul unei contestaţii la titlu prin care se solicită lămurirea întinderii titlului executoriu, caz în care sunt aplicabile prevederile art.401 alin.11 C.pr.civ., contestaţia putînd fi promovată oricînd înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizînd actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Pentru a putea soluţiona capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executoriu, instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a prevederilor art.21 pct.21.1 alin.2 şi art.21 pct.21.3 din contractul de leasing financiar din data de 06.04.2007.
La data de 06.04.2007 a fost încheiat contractul de leasing între S.C. A. L. S.A., în calitate de finanţator , S.C. M. D. SRL în calitate de utilizator şi persoana fizică F. G. G., în calitate de garant, avînd ca obiect finanţarea în sistem leasing a echipamentului descris în anexele la contract, conform O.G. nr.51/1997 rep..
Conform anexelor A1, A2 şi Ae la contract, echipamentul finanţat în sistem leasing îl reprezintă un motostivuitor, un autotractor şi o remorcă.
Art.21 pct.21.1 alin.2 din partea generală a contractului prevede că „ utilizatorul va fi obligat să achite finanţatorului daune interese, scadente la data operării pactului comisoriu, în cuantum egal cu suma dintre ratele de leasing rămase şi valoarea reziduală şi va include de asemenea, dar fără a se limita la oricare alte costuri suplimentare suportate de finanţator în legătură cu rezilierea şi repoziţionarea echipamentului.Toate pactele comisorii reglementate de părţi prin contract sunt de gradul IV. De asemenea, părţile convin în mod specific că intervenţia oricăruia dintre următoarele cazuri reprezintă încălcare culpabilă a contractului de către utilizator şi atrage aplicabilitatea imediată a pactului comisoriu amintit şi a obligaţiei de dezdăunare a finanţatorului de către utilizator, menţionată mai sus”.
Art.21 pct.21.3 prevede următoarele: „avînd în vedere că rezilierea contractului operează doar pentru viitor, finanţatorul nu va putea fi obligat să restituie avansul sau vreuna din ratele de leasing achitate de utilizator. Dacă utilizatorul a efectuat plăţi în avans, acestea vor fi considerate daune interese şi vor fi reţinute de finanţator.Prin semnarea contractului, utilizatorul convine că toate daunele menţionate mai sus, precum şi returnarea echipamentului nu reprezintă condiţii excesive în raport de încălcarea propriilor obligaţii, nerespectare ce a condus la incidenţa pactului comisoriu şi, în consecinţă, la obligaţia sa de a acorda despăgubirile sus menţionate”.
Instanţa constată că prin sentinţa din 2009 a T. P.- Secţia comercială şi de contencios administrativ- Birou Faliment, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către C. A. P.- Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că numai suma de 30.458,71 lei reprezintă creanţa creditoarei S.C. A.L.R. S.A. şi că în mod temeinic s-a reţinut de către lichidatorul judiciar în tabelul preliminar al creanţelor doar această sumă.
În considerentele sentinţei mai sus menţionate se arată că:
„Prevederea din contractul de leasing privind plata daunelor interese în cuantum egal cu suma dintre ratele de leasing rămase şi valoarea reziduală, are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale.
Potrivit disp. art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract , trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, în principiu instanţa de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul şi având posibilitatea de a micşora proporţional cu ce s-a executat, în caz de executare parţială a obligaţiilor de către debitor, conform disp.art.1070 cod civil.
Totuşi, instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art.5 cod civil, neputându-se deroga de la dispoziţiile de ordine publică.
În speţă se constată că, deşi a semnat contractele de leasing financiar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul – creditoarea – numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţă utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia”.
Totodată, T. P. a reţinut că „potrivit dispoziţiilor OG nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing – art.15 – în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul , iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.
Aşadar, nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menţionate, creditorului fiindu-i restituite echipamentele contractate şi obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalităţile aferente”.
Legat de împrejurarea mai sus învederată, instanţa reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine în mod constant că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preemineţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. Romaniei, § 61).
Relativ recent, în cauza Amurăriţei c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive şi să nu le mai repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse şi terţilor (§ 31-38).
Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, din sentinţa civila menţionată rezultă indubitabil faptul că s-a reţinut cuantumul creanţei datorate ca fiind doar în suma de 30.458,71 lei.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa constată că prevederile art.21 pct.21.1 alin.2 şi art.21 pct.21.3 din contractul de leasing financiar nr. . din data de 06.04.2007 reprezintă „clauze abuzive” în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În temeiul literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.
Faţă de caracterul abuziv al celor două prevederi din contractul de leasing, instanţa urmează să constate pe cale de consecinţă nulitatea absolută a acestora.
Ca urmare, va admite şi primul capăt de cerere avînd ca obiect contestaţie la executare, precum şi cererea de intervenţie în interesul contestatorului formulată de B. C. R. S.A. şi va lămuri titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar din data de 06.04.2007, în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile debitorului F. G. G. este de 30.758,71 lei, fiind înlăturată suma de 534.455,93 lei calculată de creditoare conform celor două prevederi a căror nulitate absolută s-a constatat. Totodată va anula în parte formele de executare silită începute în dosarul de executare din 2009 al B.E.J. R. R. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar din data de 06.04.2007, în ceea ce priveşte suma de 534.455,93 lei .
